Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ARPAC lansează Nutrition HUB – cel mai amplu material despre nutriția sănătoasă a animalelor de companie

ARPAC Nutrition HUB cel mai amplu material despre nutriția sănătoasă a animalelor de companie
  • ARPAC – Asociația Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie lansează Nutrition HUB, cel mai amplu material de nutriție dedicat îngrijirii animalelor de companie, cu informații documentate de specialiști.
  • Nutrition HUB se lansează pe 4 octombrie, dată la care peste tot în lume este marcată Ziua Internațională a Animalelor, și este disponibil gratuit, online, pe arpac.ro.

Peste 90 de milioane de gospodăriile din Europa (46%) se bucură de prezența a 300 de milioane de animale de companie, cele mai comune fiind pisicile și câinii. În România, potrivit FEDIAF, datele arată că avem o populație de 4,38 milioane de pisici și 4,2 milioane de câini, 45% dintre gospodării având cel puțin un câine sau o pisică.

Întrucât calitatea vieții unui animal de companie depinde în cea mai mare măsură de o nutriție adecvată, importanța informării și a unei îngrijiri responsabile este esențială pentru bunăstarea animalelor. Pentru a contribui la informarea deținătorilor de câini și pisici și la o viață sănătoasă pentru animalele de companie, ARPAC – Asociația Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie lansează Nutrition HUB, cel mai amplu material de nutriție dedicat stăpânilor de câini și pisici, dar și celor care își doresc să dețină animale de companie.

Nutrition HUB este accesibil gratuit pe site-ul www.arpac.ro și pune la dispoziție informații documentate de specialiști din partea FEDIAF (Federația Europeană a Industriei de Petfood). HUB-ul oferă informații despre: cum a apărut hrana pentru animalele de companie și cum este preparată astfel încât să asigure echilibrul nutrițional; cum hrănim animalul de companie astfel încât să îi asigurăm o greutate optimă și să prevenim obezitatea; care sunt nevoile nutriționale și ce obiceiuri de hrănire este recomandat să avem în vedere; rolul exercițiilor și dresajului în menținerea stării de bine a animalului de companie. Conținutul ARPAC Nutrition HUB-ului va fi actualizat constant cu noi informații care să le permită deținătorilor de animale să aibă o mai bună înțelegere a nevoilor nutriționale ale câinilor și pisicilor.

„Acest hub de nutriție reprezintă o resursă amplă și vastă, disponibilă gratuit, pentru proprietarii de animale de companie. Astfel, cei care sunt responsabili față de prietenii necuvântărori au acum la dispoziție o multitudine de materiale din care se pot informa și, împreună cu medicul veterinar, alege cea mai potrivită hrană pentru câinele sau pisica lor.”, Declară Alexandra Manasia, Secretar General, Asociația Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie.

Lansarea Nutrition HUB este și o modalitate prin care ARPAC marchează o zi cu semnificație pentru toate animalele, respectiv Ziua Internațională a Animalelor, celebrată în fiecare an la data de 4 octombrie. Ziua Internaţională a Animalelor a fost sărbătorită pentru prima dată de Heinrich Zimmerman, pe 24 martie 1925 la Berlin, iar în anul 1929 data a fost schimbată cu 4 octombrie. În prezent, World Animal Day a devenit o mişcare globală susţinută de organizaţii, autorităţi, celebrităţi din toată lumea, cu peste 1000 de evenimente organizate anual. În România, ARPAC a adus această sărbătoare încă din 2015, organizând anual acțiuni care să contribuie la conștientizarea importanței respectului față de animale.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.