Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Arctic Stream: venituri cu 59% mai mari și profit în creștere cu 54% în 2022

Dragoş Octavian Diaconu, CEO Arctic Stream
  • Arctic Stream: venituri cu 59% mai mari și profit în creștere cu 54% în 2022
  • Profitul anual net al companiei a fost de 6,75 milioane de lei, anul trecut, comparativ cu cel de 4,37 milioane de lei, realizat în 2021.
  • Rezultatul a fost obținut pe fondul creșterii veniturilor până la 81,99 milioane de lei, față de 51,50 milioane lei, în anul anterior.
  • Arctic Stream, listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, din iulie 2021, și-a depășit previziunile privind performanțele financiare, în pofida provocărilor legate de accelerarea inflației, creșterea prețurilor la energie și disfuncționalitățile de pe piața semiconductorilor și a lanțurilor logistice.

Arctic Stream, integrator de infrastructură și securitate IT și emitent listat la Bursa de Valori București (BVB) sub simbolul AST, a înregistrat, la finele anului 2022, venituri în creștere cu 59%, totalizând 81,99 milioane de lei (16,66 milioane de euro), față de 51,50 milioane lei (10,46 milioane de euro), în anul anterior.

Creșterea substanțială a cifrei de afaceri s-a reflectat și la nivelul profitului net pentru 2022, care s-a situat la 6,75 milioane de lei (1,37 milioane de euro), în urcare cu 54% față de rezultatul obținut în 2021 (5, milioane de lei). Față de bugetul de venituri și cheltuieli, estimat la începutul anului trecut și aprobat de acționarii companiei, creșterea veniturilor a fost mai mare cu de 76%, iar cea a profitului net cu 34%.

Performanțele financiare ale Arctic Stream au crescut progresiv, de-a lungul anului 2022, începând cu primul trimestru si s-au consolidat în cea de-a doua parte a anului. La finele T3, creșterea veniturilor a fost de 150%, iar cea a profitului net – de 135%. Ulterior, în T4 2022, compania a semnat patru contracte semnificative, fiecare dintre acestea reprezentând cel puțin 10% din cifra de afaceri înregistrată în anul anterior.

Compania și-a mărit echipa, de la 17 membri (la finele anului 2021) la 25 de membri (la final de 2022) și s-a concentrat pe extinderea competențelor, a parteneriatelor și a portofoliului de produse, punând accent pe zona de Cybersecurity și Data Center – domenii în care nevoile clienților se mențin ridicate.

Dragoş Octavian Diaconu, CEO Arctic Stream
Dragoş Octavian Diaconu, CEO Arctic Stream

„Am încheiat anul 2022 cu rezultate peste așteptări, în condițiile în care nici noi nu am fost lipsiți de emoții, precum alte companii și sectoare de activitate. Războiul învecinat sau creșterea prețurilor la energie au creat presiune și incertitudine în întreaga economie, însă ele nu au marcat semnificativ activitatea noastra. În schimb diferențele de curs valutar, în favoarea dolarului american, și menținea disfuncționalităților din lanțurile de aprovizionare au avut un impact direct asupra costurilor noastre și a termenelor de livrare a proiectelor. Cu toate acestea, experiența echipei în relația cu furnizorii de tehnologie din portofoliu și-a spus cuvântul, prin prevenirea unor întârzieri în activitate, și prin ritmul bun de adoptare a tehnologiilor și a echipamentelor. Astfel, pe lângă performanța financiară, cel mai mult mă bucur să constat consolidarea echipei Arctic Stream, atât la nivelul eficienței operaționale, cât și al abilităților tehnice. Am convingerea că putem obține rezultate și mai bune, asumându-ne proiecte din ce în ce mai complexe, oferindu-le clienților acces la tehnologii de ultimă generație și o calitate a serviciilor care să devină un etalon pe piața integratorilor IT”, a declarat Dragoș Octavian Diaconu, fondator și director general al Arctic Stream.

Una dintre performanțele tehnice companiei, din 2022, a constat în construirea infrastructurii de date pentru ClusterPower, cel mai mare centru de date hiperscalabil din regiunea Europei Centrale și de Sud-Est. Infrastructura de tehnologie pe care Arctic Stream a configurat-o este una inovatoare, eficientă, sigură și capabilă să gestioneze volume mari de date, asigurând securitatea datelor răspunzând provocărilor actuale și viitoare privind Big Data.

Pentru a susține dezvoltarea capabilităților echipei, Arctic Stream are în derulare un program tip „Stock Options Plan”, cu scopul recompensării și fidelizării angajaților actuali, dar și atragerea de noi profesioniști de înaltă calificare. Programul vizează 2,38% din capitalul social, dar fondatorul și acționarul principal nu va beneficia de acțiunile răscumpărate.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.