Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Aproximativ 14.000 de doze din aluminiu colectate de turişti în staţiunea Mamaia

ExtravaCANza 2021 1

Campania de colectare ExtravaCANza continuă până la 22 august

Vacanţele de vară petrecute la mare sunt momente cheie pentru consumul băuturilor răcoritoare, dar şi o oportunitate pentru educarea consumatorilor privind reciclarea ambalajelor de băuturi, prin acţiuni de colectare şi oferirea de stimulente. În acest sens, la începutul lunii iulie, în staţiunea Mamaia a debutat o nouă ediţie a campaniei ExtravaCANza, o iniţiativă prin care turiştii sunt informaţi cu privire la importanţa colectării şi reciclării dozelor din aluminiu şi sunt invitaţi să depună dozele consumate într-un aparat inteligent de colectare. În schimbul dozelor folosite, turiştii sunt sunt recompensaţi cu doze de băutură sau articole de vacanţă.

Campania a început pe 2 iulie, iar în această perioadă au fost colectate în vederea reciclării 13.944 doze din aluminiu, aproximativ 176 kg de aluminiu. Dozele din aluminiu reprezintă cel mai reciclat ambalaj de băuturi din lume, iar timpul necesar reciclării acestora este de 60 de zile, ceea ce înseamnă că dozele colectate în prima lună a campaniei vor putea ajunge înapoi în magazine la finalul verii.

ExtravaCANza 2021 1

Derulată la iniţiativa programului european dedicat colectării şi reciclării dozelor din aluminiu – Every Can Counts, campania ExtravaCANza se desfăşoară în fiecare an pe litoralul românesc şi reprezintă un efort comun pentru păstrarea unor plaje curate, susţinut şi de ALRO, unul dintre cei mai mari producători integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție, companie care sprijină inițiativele ce au în prim-plan creșterea gradului de conștientizare în domeniul reciclării și promovarea unui comportament responsabil și sustenabil.

„Ne bucurăm să fim alături de Asociaţia Alucro în implementarea și în România a inițiativei europene Every Can Counts. Considerăm că, doar prin susținerea și implicarea activă a companiilor în astfel de proiecte putem atinge obiectivul de a ne desfășura activitatea într-o societate responsabilă și durabilă, care se gândește la mediul înconjurător și la viitorul generațiilor următoare. Implicarea în acest proiect reprezintă pentru ALRO încă o dovadă a eforturilor și progresului companiei în ceea ce privește obiectivul de a deveni o fabrică verde, inovatoare și sustenabilă, preocupată de proiecte ce au în prim-plan economia circulară și adaptarea noastră continuă pentru respectarea reglementărilor internaționale privind mediul înconjurător, dar și promovarea unui model de afaceri responsabil și durabil.” Declară Gheorghe DOBRA, Director General ALRO.

„GreenPoint Management şi-a asumat să participe activ la dezvoltarea durabilă şi prin campanii de conştientizare atât de necesare la nivelul societăţii. Salutăm alăturarea la proiect a partenerilor noştri de la ALRO, este extrem de important să menţinem linia unită în ceea ce priveşte efortul de creştere a nivelului de conştientizare a impactului acţiunilor noastre asupra mediului.”, Declară Andrei DINESCU, Deputy CEO GreenPoint Management.

 

ExtravaCANza 2021 2

Colectarea dozelor în cadrul campaniei ExtravaCANza continuă până la 22 august, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 13.00-17.00, la Taverna Aventura din staţiunea Mamaia. În această perioadă, în schimbul a cinci doze introduse în aparatul de colectare turiştii vor primi o doză de suc sau bere, cât şi alte premii acordate pentru cantităţi mai mari de 15 de doze.

Regulamentul privind desfăşurarea campaniei ExtravaCANza este disponibil pe www.everycancounts.eu/ro.

Organizator: Asociaţia Alucro – Every Can Counts România
Parteneri: Coca-Cola HBC, Bergenbier S.A, Penny România, GreenPoint Management, Can Pack Recycling, ALRO S.A.
Parteneri media: Radio Vacanţa, Mesager de Constanţa, Constănţeanul, EcoMagazin, Romania Pozitivă, Ştiri.ONG, Criteriul.ro

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.