Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ANRCTI publica raportul de date statistice pentru semestrul al doilea

al anului 2006

Conform "Raportului privind sectorul de comunicatii electronice din Romania pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2006", publicat astazi de Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei, volumul total de trafic voce originat in retelele publice mobile in anul 2006 a depasit 14,35 miliarde de minute, in crestere cu 54% fata de anul 2005.

In ceea ce priveste apelurile realizate de utilizatorii serviciilor de telefonie mobila in anul 2006, nu s-au inregistrat schimbari semnificative in structura traficului in functie de destinatiile apelate, fiecare categorie de trafic inregistrand cresteri. Astfel, traficul in interiorul propriilor retele detine in continuare ponderea cea mai mare (78%), in timp ce traficul catre destinatii internationale are ponderea cea mai mica in total (aproximativ 2%).

Numarul de cartele SIM active aferente numarului total de abonamente si cartele preplatite comercializate utilizatorilor finali persoane fizice si juridice a fost de 17,4 milioane la 31 decembrie 2006, ceea ce reprezinta o crestere cu 17,2% fata de 30 iunie 2006 si cu 30,4% fata de numarul inregistrat la sfarsitul anului 2005. Astfel, rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobila (numar total de cartele SIM active raportat la 100 de locuitori) a ajuns la 80,7%. In ceea ce priveste rata de utilizare a serviciilor de telefonie mobila, 46% dintre utilizatorii finali persoane fizice, respectiv 84% dintre utilizatorii finali persoane juridice foloseau cel putin un serviciu de telefonie mobila, conform datelor culese in perioada 26 octombrie – 15 decembrie 2006 in randul utilizatorilor finali, ca urmare a unor studii de piata realizate de ANRCTI impreuna cu Gallup Romania.

In semestrul al doilea al anului 2006, numarul total al furnizorilor de servicii de telefonie fixa operationali pe piata cu amanuntul a inregistrat cea mai importanta crestere semestriala din ultimii 3 ani (+16 furnizori), in principal ca urmare a cresterii numarului furnizorilor care ofera servicii de apeluri prin intermediul retelelor puse la dispozitie de alte persoane.

Volumul anual de trafic realizat de abonatii furnizorilor alternativi de telefonie fixa a depasit 1,9 miliarde de minute, inregistrand o rata de crestere de 136% in 2006 fata de 2005, determinata in principal de cresterea atat a traficului national, cat si a celui local in interiorul aceleasi retele fixe. Astfel, din volumul total de trafic originat prin intermediul retelelor publice fixe in anul 2006, 27,3% a fost realizat de utilizatorii finali ai furnizorilor alternativi. Conform acelorasi studii de piata, rata de utilizare a telefoniei fixe era de 51% in cazul persoanelor fizice si de 100% in cazul companiilor si institutiilor publice.

In ceea ce priveste structura numarului total de conexiuni de acces dedicat la internet in functie de infrastructura/tehnologia de acces utilizata, la sfarsitul celui de-al doilea semestru al anului 2006 peste 85% erau conexiuni prin cablu (UTP/FTP si cablu coaxial). Din punct de vedere al largimii de banda furnizate, 90% dintre conexiunile de acces dedicat erau conexiuni in banda larga (de cel putin 128 kbps), fiind utilizate in proportie de 84% de abonatii persoane fizice. Cea mai mare crestere in decursul anului 2006, de aproape 14 ori, a fost inregistrata de numarul de conexiuni pentru acces la internet in banda larga prin xDSL.

ANRCTI a elaborat acest raport pe baza datelor statistice raportate de aproximativ 2000 de furnizori de retele si servicii de comunicatii electronice operationali in al doilea semestru al anului 2006. Raportul actualizat, cu detalii privind evolutia principalilor indicatori ai pietei de telefonie fixa si mobila, acces la internet, servicii de retransmisie a programelor audiovizuale, servicii de linii inchiriate si transmisiuni de date poate fi consultat aici, pe pagina de internet a ANRCTI.

Bucuresti, 15.05.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.