Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ANIS pregătește specialiști în vederea obținerii certificatului internațional CPRE

ANIS logo 2019

Începând cu acest an, ANIS integrează un nou curs în portofoliul său – IREB Foundation Level, curs acreditat pentru obținerea certificării CPRE – Certified Professional for Requirements Engineering. Cu o durată de trei zile, acesta este dedicat aprofundării cunoștințelor în domeniul ingineriei și managementului cerințelor, acoperind toate standardele internaționale, terminologia, tehnicile și metodele necesare.

Prin acest nou curs, ANIS continuă eforturile de formare a specialiștilor în tehnologie începute în urmă cu 14 ani prin cursurile de certificare internațională ISTQB, la care s-a adăugat anul trecut proiectul cu finanțare europeană TechTalent Growth, prin care pregatește în mod gratuit programatori (DevOps și Java), specialiști în Baze de Date, Web design și formeaza Data Protection Officers (DPO).

Primul curs are loc în perioada 27-29 ianuarie, sesiunile fiind organizate online. Pentru cei care se înscriu până în luna martie ANIS oferă un discount de 10% ca reducere de lansare. Mai multe informații despre cursuri și examene se regăsesc pe site-ul ANIS.

ANIS logo 2019

Programul CPRE este dezvoltat de IREB (The International Requirements Engineering Board), organizație internațională non-profit, care se concentrează pe profesionalizarea celor specializați în Inginerie și Managementul cerințelor, iar examinările sunt susținute de iSQI (Interational Software Quality Institute), fiind recunoscute internațional. Cursul este segmentat pe trei niveluri profesionale – Foundation Certificate, Advanced Certificate și Expert Certificate și se desfășoară pe o perioadă de trei zile.

„IREB Foundation Certificate reprezintă baza celor care își doresc o carieră în Requirement Engineering și Business Analysts întrucât pune la dispoziția cursanților informațiile esențiale și le oferă abilitățile necesare pentru a aprofunda acest domeniu. Pe lângă bagajul de cunoștințe acumulate, cursanții vor beneficia și de certificarea internațională CPRE, o recunoaștere importantă pentru portofoliul lor”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS.

Cursul organizat în România prin intermediul ANIS acoperă nivelul Foundation Certificate, program care nu solicită anumite cunoștințe sau calificări pentru înscriere, însă este dedicat specialiștilor care doresc să-și dezvolte aptitudinile și să aprofundeze domeniul ingineriei și managementului cerințelor. Acesta se focusează atât pe perspectiva teoretică, cât și pe cea practică, exercițiile și testările regăsindu-se într-un procent semnificativ. La finele celor trei zile de cursuri se va susține un examen final cu variante multiple, ce va avea o durată de 75 de minute.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.