Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Anca Parghel a revenit acasa

Într-un interviu oferit în exclusivitate postului Romantica, Anca povesteşte despre noua ei viaţă

Anca a povestit, într-un interviu oferit în exclusivitate jurnaliştilor Romantica, despre planurile sale de viitor, despre lupta cu boala şi despre recunoştinþa pe care o poartă celor care i-au fost alături în momente de cumpănă. Celebrea cântăreaţă a revenit acasă, la Bucureşti, iar o echipă Romantica i-a făcut o vizită. Jurnaliştii postului de televiziune au reîntâlnit o Ancă plină de optimism şi, mai ales, de forţe noi! Vrea să îşi schimbe complet viaţa. Şi viaţa şi strategia de luptă cu boala, cu cancerul pentru care a început tratamente la Cluj şi Viena. Este slăbită, dar are un tonus de zile mari.

Anca este mai îndârjită ca niciodată împotriva bolii. Credinţa în Dumnezeu şi solidaritatea oamenilor din jur i-au ridicat moralul la un nivel de care nu era conştientă. Celebra cântăreaţă vrea o schimbare şi va începe chiar cu propria locuinţă care va arăta complet diferit în foarte scurt timp. “Am şi plâns când l-am văzut la televizor pe Ciprian spunând că trebuie să o salvăm pe femeia asta. Am dat televizorul mai încet. Când i-am văzut pe oamenii aceia care stăteau în public şi era cald şi îşi făceau vânt cu evantaiele şi nu imi venea să cred că totul este pentru mine şi mă întrebam cum de s-a ajuns aici", a povestit Anca la Romantica .

Lupta cu boala a schimbat-o radical pe Anca. A revenit acasă după primele tratamente cu citostatice. A primit confirmări optimiste de la medicii din Cluj şi din Viena. Iar acum Anca Parghel si-a umplut din nou casa de bucurie şi de zâmbet. “Eu acum simt că totul s-a reparat la 90 la sută. Este foarte bine că a venit acasă", a declarat Ciprian Parghel.

Pentru o stare nouă, o casă nouă. Anca are de gând să îşi schimbe radical locuinţa. "Mama voia demult să schimbe ceva şi până acum ne-a ajutat ea pe noi, acum o ajutăm noi pe ea şi ne-am hotărât să schimbăm de prin casă aproape totul pentru că nu poţi să te schimbi dacă nu schimbi lucruruile din jurul tău. Aşa că: o Ancă nouă, o casă nouă", a spus Tudor Parghel. De fapt Tudor şi Ciprian deja îi pregătiseră o surpriză: acum casa are la exterior o culoare nouă, mai optimistă, mai plină de viaţă. "N-am reuşit încă să văd casa, pentru că nu am putut să ies din casă. Nu pot să stau în soare, dar am văzut că este gălbuie, aşa că dacă afara este întunecat, atunci casa asta este ca un mic soricel(diminutiv al soarelui n.r.)”, a povestit cu entuziasm cântăreaţa.

Raza de lumina din viaţa Ancai Parghel nu ar fi putut răsări fără contribuţia tuturor oamenilor care o iubesc şi cărora artista nu mai ştie cum să le mulţumească. "Când am văzut ce aţi făcut la Romantica, la “ Iubitorii de şlagăre”, la caravana cu ţiganii, cu oamenii aceia care nu mă cunoşteau, mai ales la teledon, cum s-au adunat oamenii aceia care nu m-au cunoscut… Atunci am zis că mă fac de băşcălie dacă nu mă fac bine, să risc mult pe seama cuvintelor astea, dar aşa e. Mă fac de başcălie faţă de poporul ăsta dacă nu mă fac bine, gata s-a terminat”, a spus Anca.

Optimismul Ancăi Parghel şi forţa de a învinge boala le-a permis medicilor să îşi atingă scopul, să o facă să se simtă mai bine. De altfel, talentata cântăreaţă este convinsă că traieste clipe de adevarat miracol.

Bucuresti, 21.07.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.