Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Analiză Limitless Agency: Segmentul de cadouri a crescut cu 64% în martie. Cel mai scump cadou de Ziua Femeii a fost de aproape 10.000 euro

Daniel Slăvenie, CEO & Partner Limitless Agency

Cu ocazia zilei de Mărțișor și Zilei Internaționale a Femeii, piața de cadouri a crescut cu 64% în perioada 1-8 martie 2023 comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut, arată o analiză realizată de Limitless Agency, una dintre cele mai mari agenții de marketing digital. Astfel, cel mai scump produs comandat din online-ul românesc în această perioadă a costat 49.000 lei (aproximativ 10.000 euro), fiind un ceas de lux creat de o casă de modă din Franța.

Conform analizei Limitless Agency, cu ocazia Zilei Femeii, cele mai comandate produse din magazinele online au fost parfumurile și produsele cosmetice, iar valoarea medie a comenzilor a fost de 355 lei, în creștere ușoară față de anul trecut, de la 352,5 lei. Cel mai comandat parfum a fost Chanel – Coco Mademoiselle, care costă între 400 lei și 800 lei în funcție de cantitate și ofertele din online.

Totodată, în perioada 1-8 martie 2023 numărul de tranzacții a crescut cu 63% față de aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, numărul de utilizatori pe magazine online din nișa de cadouri a crescut aproape 60% comparativ cu aceeași perioadă din 2022, cea mai mare parte dintre aceștia fiind bărbați.

Daniel Slăvenie, CEO&Partner Limitless Agency
Daniel Slăvenie, CEO&Partner Limitless Agency

“Creșterea veniturilor magazinelor online de cadouri este generată de câțiva factori principali, printre care cererea mai mare pentru cadouri și dezvoltarea obiceiului de a comanda tot mai des online. Un rol important în creșterea vânzărilor, cu în jur de 30%, îl are tehnologia pentru identificarea produselor care generează cele mai mari vânzări și profit, facilitând promovarea eficientă a acestora. Pentru rezultate maxime folosim platforma TRUDA, cea mai avansată tehnologie de analiză a datelor și a performanței produselor dintr-un magazin online, pentru a genera vânzări mai mari clienților”, declară Daniel Slăvenie, CEO & Partner Limitless Agency.

Odată cu creșterea veniturilor pe nișa de cadouri, au crescut costurile de marketing pentru promovare online, mai exact CPC (cost per click) este mai mare cu 30% față de anul trecut.

Astfel, bugetele lunare alocate de companii variază între 1.000 de euro și 200.000 de euro pentru promovare prin campanii PPC (Google Shopping Ads, Facebook Ads) și campanii SEO, cu scopul de a crește numărul de clienți, vânzărilor și valoarea comenzii medii, dar și creșterea vizibilității brandului.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.