Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Alexandra Tăcutu, câștigătoarea “Ie, Românie” – Oltenia, este pasionată de costumul popular

Alexandra Maria Tacutu

Alexandra Tăcutu (14 ani), din comuna Peștișani, județul Gorj, a câștigat aseară finala din Oltenia a show-ului “Ie, Românie”, prezentată de Mircea Radu, la Antena 1.

Alexandra este elevă și prețuiește tot ceea ce înseamnă tradiție, de la dansurile și costumele populare la obiectele tradiționale. Iar această pasiune este moștenită din familie. “Costumul popular este cel mai de preț lucru al sufletului meu”, spune aceasta.

Alexandra, descoperită în Oltenia de interpreta de muzică populară Maria Cârneci, i-a impresionat cu frumusețea și personalitatea ei pe Nicolai Tand, Andreea Bălan și Cosmin Seleși, cei trei jurați veniți de la București.

Alexandra Maria Tacutu

„Nu am cuvinte, vreau să vă mulțumesc tuturor, doamnei Maria Cârneci, juraților, dumneavoastră, echipei și, nu în ultimul rând, persoanelor care m-au susținut și care au crezut în mine până la final”, a spus câștigătoarea “Ie, Românie” – Oltenia.

Regatul prazului și al ceramicii de Horezu, al pâinii făcute la țăst și al zaibărului care o dată ce a pătat nu mai iese decât cu foarfeca, locul unde oamenii sunt sociabili, iuți la vorbă și superstițioși, a găzduit aseară, la Căminul cultural din Peștișani, județul Gorj, finala “Ie, Românie” – Oltenia.

După ce au cutreierat satele din inima Gorjului, în căutare de fete mândre și de talente autentice, interpreta de muzică populară Maria Cârneci și cântărețul de muzică lăutărească Jean de la Craiova au reușit să aducă la preselecțiile care s-au desfășurat în același loc un număr record de participanți. Iar a doua zi, în fața celor trei jurați, i-au prezentat pe cei mai buni dintre ei.

Așadar, în finală, proba de Talent a fost câștigată de Cristian Geacu și Taraful din Tismana, instrumentiști virtuozi, care i-au impresionat cel mai mult pe oaspeții de la București. Cristian Geacu și taraful său au fost premiați cu 1.500 de lei.

După mai multe probe pe care le-au avut de trecut, în finală – proba de talent, de dans, de defilare în costum popular, testul culinar ori proba rurală prin care au avut de demonstrat cât de îndemânatice și rapide sunt la diverse treburi de pe lângă casă -, juriul a ales câștigătoarea, din cele șase finaliste venite din comunele Runcu, Tismana și Peștișani.
Alexandra Maria Tăcutu, câștigătoarea “Ie, Românie” – Oltenia, din comuna Peștișani, județul Gorj, a primit un premiu în valoare de 5.000 de lei.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.