free download 78 travel guides written by experts

Ajutor pentru spitale din partea mediului de business: s-a lansat platforma ajutorspitale.entreprenation.ro

În contextul în care Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie, iar în România a fost publicat decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul țării noastre, capacitatea sistemului medical românesc de a face față și de a reacționa promt și efecient este esențială. Spitalele și centrele medicale din România sunt în linia întâi a luptei împotriva COVID-19, iar platforma https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ vine în întâmpinarea nevoilor urgente ale acestora.

Proiectul #ajutorspitale se adresează atât spitalelor și centrelor medicale care au nevoie de susținere pentru a-și putea desfășura activitatea în contextul dificil cu care se confruntă, cât și mediului de business, antreprenorilor care au resurse materiale și/ sau umane valoroase, prin care pot susține sistemul medical în această perioadă. Proiectul este o punte de legătură între resursele din mediul de business și nevoile pe care spitalele românești le au în acest moment critic.

Inițiat de Dorin Boerescu (CEO 2Performant) cu susținerea Ilincăi Păun (CEO The Entrepreneurship Academy) și a lui Alexandru Ghiță (Fondator Educativa, co-fondator Entrepreneurship Academy) și implementată de o echipă de 60 de voluntari, platforma https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ este un apel la solidaritate adresat oamenilor de business, celor care au demonstrat în repetate rânduri că au puterea să producă un impact pozitiv în comunitate.

#ajutorspitale Cum funcționează?

Astăzi, pe platforma https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ se identifică nevoile din spitale și centre medicale din toată țara, iar echipa de voluntari este pregătită să colaboreze cu Direcția de Sănătate Publică și cu Ministerul Sănătății pentru a putea direcționa resursele acolo unde este nevoie și unde situația poate deveni critică în următoarele 2-3 săptămâni, dacă ritmul îmbolnăvirilor crește.

Ajutor pentru spitale 1

Misiunea platformei este să ajute spitalele, unitățile sanitare și medicii de familie din România în lupta contra coronavirusului (COVID-19). Spitalele și centrele medicale sau reprezentanții oficiali ai acestora au la dispoziție pe această plaformă secțiunea „Ești reprezentant al unei unități medicale?”, unde pot intra și completa formularul cu cele mai presante nevoi cu care se confruntă în această perioadă.

Orice organizație care poate să ofere o mână de ajutor se poate alătura acestei comunități antreprenoriale care face eforturi pentru a limita efectele crizei generate de COVID-19 în România. Pe https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ cei din mediul de business au la dispoziție formularul de la secțiunea „Ești antreprenor și vrei să dai o mână de ajutor?”, unde se vor descrie concret resursele sau soluțiile pe care le pot pune la dispoziție.

Echipa care gestionează platforma se va ocupa să direcționeze ajutorul respectiv acolo unde este cea mai mare nevoie. Modurile în care oamenii de business și antreprenorii pot oferi sprijin sunt diverse: de la apă potabilă și alimente, la echipamente și dispozitive medicale, adaptări ale spațiilor și liniilor de producție pentru a răspunde urgențelor de azi.

Ajutor pentru spitale 2

„Vă mulțumim vouă, medicilor, asistentelor și întregului personal medical din linia I în lupta împotriva coronavirusului (COVID-19). Pe voi ne bazăm toți ceilalți și vrem să știți că și voi vă puteți baza pe noi. Sunteți eroii noștri! Oameni de business, suntem un grup de 60 de voluntari, susținuți de peste 1.000 de oameni de afaceri. Avem nevoie să fim și mai mulți: orice resurse puteți dona în perioada asta, spuneți-ne și vom crea rapid legături eficiente între nevoile spitalelor și soluțiile voastre.
Cred că oamenii de business care sunt acum în dificultate vor găsi idei să-și relanseze business-urile mai ales dacă vor acorda chiar de acum atenție nevoilor care există în comunitate. Vă încurajez să fiți puternici, să gândiți în lateral și optimist. Lumea se schimbă rapid, iar capacitatea de adaptare, competența și experiența voastră pot face o mare diferență acum!
Vor apărea multe oportunități după ce vom depăși cu bine acest moment, totul este să înțelegem unde putem face o diferență fiecare dintre noi. Afacerile din România intră în gardă alături de medici”, a declarat Dorin Boerescu, CEO 2Performant și inițiator al proiectului #ajutorspitale.

Primul #ajutorspitale se întâmplă la Sinaia

Spitalele se confruntă cu mai multe provocări în această perioadă, una dintre ele fiind epuizarea rezervelor, atât a celor materiale, cât și a celor financiare. Din cauza riscului nou apărut de infectare cu COVID-19, necesitățile de materiale sanitare au crescut, pentru că a apărut nevoia de prevenție.

Ajutor pentru spitale 3

O situație la care se lucrează în acest moment prin intermediul platformei https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ este cea a spitalului din Sinaia, care a transmis o solicitare concretă de materiale sanitare și cantități necesare (măști, mănuși, halate, dezinfectanți, apă îmbuteliată, paturi etc. – care reprezintă minimul necesar pentru o funcționare cel puțin normală pe o perioadă de o lună, o lună și jumătate), apoi echipa care gestionează platforma a identificat antreprenori care au putut să le vină în ajutor cu următoarele:
• firmă din Craiova, al cărei obiect de activitate este fabricarea de porți metalice, și-a dat seama că ar putea confecționa pentru acest spital paturi, mese pentru instrumentar, brancarde pentru transport pacienți, paravane medicale; așa că a trecut la acțiune imediat și în doar câteva zile va avea gata tot necesarul solicitat. Paturile sunt în producție deja, iar până la finalul acestei săptămâni ele vor ajunge la spital. De această adaptare a liniei de producție ar putea profita și alte spitale cu nevoi similare.
• o companie din Ploiești a preluat solicitarea de apă îmbuteliată, deși nu era în obiectul ei de activitate, a căutat și a găsit un distribuitor pentru livrare rapidă, a comandat toată cantitatea necesară, iar luni, 16 martie, apa a fost deja livrată spitalului din Sinaia.

„În această perioadă traversăm o situație specială, în care fiecare trebuie să se concentreze pe a face lucruri, cât mai bine și a pune în prim plan interesul comun. Experiențele celor aflați în grea încercare trebuie să ne pună pe gânduri, dar să nu rămânem în acea stare, ci să acționăm coerent și să sprijinim chiar și de acasă. Am găsit în echipa #ajutorspitale sprijin concret, imediat.
Îi felicit din toată inima pentru implicarea lor, mulțumesc că au dat curs solicitărilor noastre. Personal găsesc extrem de importantă identificarea de soluții pentru protecția pacienților și a personalului medical, precum și pentru starea de spirit a echipei mele. În condiții speciale am descoperit oameni speciali, cărora le mulțumesc și le doresc multă sănătate”, a declarat Mariana Miu Grigorescu, Manager Spital Sinaia.

Pentru întrebări, idei sau sugestii: ajutorspitale@entreprenation.ro.

Despre Entreprenation

Entreprenation.ro este o inițiativă a organizațiilor și comunităților The Entrepreneurship Academy, Educativa, 2Performant și MsM România. În contextul actual al evoluției crizei generate de noul coronavirus în România, această echipă vine în anticiparea unei crize profunde medicale, sociale și economice cu o platformă de colectare de probleme și resurse, ce vor fi apoi prioritizate și soluționate cu ajutorul comunității de business și a studenților la The Entrepreneurship Academy. Detalii pe www.entreprenation.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *