Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ajutoare de stat: Comisia simplifică normele pentru investițiile publice în porturi și aeroporturi, regiunile ultraperiferice și cultură

Comisia Europeana

Comisia Europeană a aprobat miercuri, 17 mai, noi norme în materie de ajutoare de stat prin care anumite măsuri de sprijin public pentru porturi și aeroporturi, domeniul cultural și regiunile ultraperiferice sunt exceptate de la examinarea prealabilă a Comisiei. Obiectivul acestei măsuri este facilitarea investițiilor publice pentru crearea de locuri de muncă și creștere economică, fără a afecta concurența.

Regulamentul general de exceptare pe categorii din 2014 permitea statelor membre să pună în aplicare o gamă largă de măsuri de ajutor de stat fără aprobarea prealabilă a Comisiei, deoarece probabilitatea ca acestea să denatureze concurența era foarte scăzută. Ca urmare, aproximativ 95 % din măsurile de ajutor de stat puse în aplicare de statele membre (cu o cheltuială anuală combinată de circa 28 de miliarde EUR) sunt în prezent exceptate.

Comisia Europeana
Doamna Margrethe Vestager, comisar responsabil cu politica în domeniul concurenței, a declarat: „Dorim să ne asigurăm că întreprinderile pot concura în condiții de egalitate în cadrul pieței unice — și dorim să facem acest lucru în modul cel mai eficient. Normele UE privind ajutoarele de stat sunt aceleași pentru toate statele membre. Modificările de astăzi le vor permite economisirea de timp și efort atunci când fac investiții în porturi și aeroporturi, în domeniul culturii și în regiunile ultraperiferice ale UE. Acestea permit, de asemenea, Comisiei să își concentreze atenția asupra măsurilor de ajutor de stat care au cel mai mare impact asupra concurenței în cadrul pieței unice și «să se implice în chestiunile majore și să rămână discretă în chestiunile de o mai mică importanță», spre beneficiul tuturor cetățenilor europeni”.

În ceea ce privește aeroporturile, statele membre vor putea face investiții publice în aeroporturile regionale care deservesc până la 3 milioane de pasageri anual, fără un control prealabil din partea Comisiei. În ceea ce privește porturile, statele membre vor putea realiza investiții publice de până la 150 de milioane EUR în porturile maritime și de până la 50 de milioane EUR în porturile interioare în aceleași condiții. De asemenea, autoritățile publice pot acum să compenseze mai ușor societățile comerciale pentru costurile suplimentare cu care se confruntă în cazul în care își desfășoară activitatea în regiunile ultraperiferice ale UE.

Regulamentul de modificare va intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Regulamentul de modificare, împreună cu o notă explicativă, este disponibil la această adresă.

Context:
Această inițiativă are drept scop reducerea sarcinii administrative a autorităților publice și a altor părți interesate în contextul agendei Comisiei privind o reglementare adecvată și funcțională la nivelul UE (REFIT). Inițiativa se înscrie în eforturile Comisiei de a concentra controlul ajutoarelor de stat asupra cazurilor mai mari, care au un impact semnificativ asupra concurenței de pe piața unică, și vine în completarea mai multor măsuri întreprinse de Comisie în ultimii doi ani pentru a moderniza modalitățile de asigurare a respectării normelor privind ajutoarele de stat. Scopul acestor inițiative este de a facilita și mai mult investițiile publice în sprijinul obiectivelor noastre comune privind ocuparea forței de muncă și creșterea economică, schimbările climatice, inovarea și coeziunea socială.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.