Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Adunarea Generală a Acționarilor Holde Agri Invest aprobă majorarea de capital și listarea ulterioară a acțiunilor pe piața AeRO a Bursei de Valori București

Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) Holde Agri Invest SA, o companie românească ce operează terenuri agricole, a aprobat majorarea capitalului companiei în suma maximă de 6 milioane de euro, precum și listarea ulterioară a companiei pe piața AeRO a Bursei de Valori București. Compania intenționează să strângă capitalul necesar pentru extindere și achiziții printr-un plasament privat, care va fi urmat de listarea acțiunilor Holde pe piața AeRO. În cadrul aceleași AGA, acționarii au mai aprobat și procedura pentru creșterea suprafeței exploatate prin achiziția de ferme noi și au numit membrii consiliului consultativ.

Compania, care este structurată ca un fond de private equity ce investește direct în ferme agricole, a închis prima rundă de finanțare în septembrie 2019, după ce a atras 5 milioane de euro de la investitori locali notabili și fonduri de investiții. Finanțarea obținută în seria A a fost direcționată către extinderea suprafeței exploatate, care astăzi însumează 3.500 de hectare, achiziționarea unui siloz cu capacitate de depozitare de 10.000 de tone, precum și echipamente și utilaje, cum ar fi combine, tractoare și implemente agricole, toate dotate cu sisteme pentru agricultură de precizie. Prima fermă Holde se află în vecinătatea localității Roșiorii de Vede, din județul Teleorman, și operează o parte din terenuri în sistem bio.

Pentru următoarele locații, Holde a identificat două ferme, situate în județele Călărași și Teleorman, care vor ajuta la atingerea unei suprafețe de teren arabil exploatat de aproximativ 9.500 de hectare în anul următor. Regiunea de sud-est a României, unde se află fermele, a fost aleasă datorită calității ridicate a solului, a suprafeței mari de teren arabil, a proximității față de București și de porturile de la Dunăre și Marea Neagră. Pe lângă investiția în extinderea suprafeței lucrate, Holde vizează și achiziționarea de alte silozuri și de utilaje mecanizate moderne. Se estimează că investițiile planificate totale vor depăși 10 milioane de euro în cursul anului viitor, astfel încât după listarea pe piața AeRO, compania va apela și la alte mecanisme de finanțare puse la dispoziție de piața de capital.

„Avem ambiția de a deveni unul dintre cei mai mari jucători locali de pe piața agricolă din România, dar pentru ca acest obiectiv să se realizeze, avem nevoie de acces constant la capital în faza noastră de creștere accelerată. Credem în potențialul agriculturii din România, mai ales dacă se realizează corect – cu ajutorul tehnologiei, cu o motivație adecvată dar și cu oameni care pot adăuga valoare. Modelul nostru de afaceri a fost deja verificat și aprobat de către 25 de investitori care s-au alăturat până acum proiectului Holde și așteptăm cu nerăbdare să deschidem porțile Holde și pentru piața de capital din România”, a declarat Liviu Zăgan, CEO Holde Agri Invest SA și inițiatorul companiei.

Holde Agri Invest logo

În prezent, Holde cultivă plante de cultură mare, precum grâu, porumb, rapiță, floarea soarelui, mazăre si orz. O mare parte din suprafață, aproximativ 2.400 de hectare, este certificată ecologic, iar recolta obținută este aproape în totalitate exportată pe piețele externe, unde cererea de produse ecologice este în continuă creștere, iar prețurile oferite sunt mai mari.

Planul pentru Holde este de a deveni o companie de referință pentru sectorul agricol românesc, care investește în achiziția sau arendarea terenurilor agricole, în conformitate cu un model asemănător cu cel al unui Real Estate Investment Trust (REIT). Pe termen mediu-lung, obiectivul conducerii este de a deține 25% din terenurile operate iar 75% din terenuri să fie luate în arendă. Modelul oferă flexibilitate, dar și suficientă securitate pentru investitori, care beneficiază de randamentele aduse de recolte dar și de aprecierea în timp a terenurilor.

„Până în prezent, piața de capital din România ducea lipsa unui sector atât de vital pentru economia românească, și anume agricultura. Suntem siguri că, prin Holde, pe lângă faptul că vom umple acest gol, vom construi și interesul investitorilor locali pentru această industrie. Cu accent pe agricultură ecologică, eficiență și excelență operațională, suntem siguri că vom oferi rezultate foarte bune tuturor investitorilor care decid să se alăture poveștii Holde”, a declarat Eugen Voicu, membru al Consiliului de Administrație al Holde Agri Invest SA și acționar fondator al Certinvest, companie de asset management ce deține o participație de 8% în Holde.

Piața agriculturii se așteaptă să atingă o valoare de aproape 12197,12 miliarde USD până în 2022, crescând semnificativ la o Rată Anuală Compusă de Creștere de 5,9% în perioada prognozată. Deoarece se estimează că populația globală va crește de la 7,5 miliarde de oameni astăzi la aproape 10 miliarde în 2050, producția agricolă va trebui să crească cu minimum 70% în perioada menționată. Conform calculelor Organizației Națiunilor Unite, dacă în 1960, din suprafața cultivată a unui hectar se hrăneau două persoane, în 2030, din același hectar, agricultura va trebui să hrănească 5 persoane. În prezent, se estimează că există 570 de milioane de ferme la nivel mondial, agricultura ocupând aproape 40% din suprafața pământului, cu mult mai mult decât orice altă activitate umană. Cu toate acestea, în fiecare an, numărul de terenuri arabile scade, ceea ce impune fermierilor să găsească metode de a deveni mult mai productivi.

Holde Agri Invest SA are în acest moment 25 de acționari. Vertical Seven Group deținut de Iulian Cîrciumaru și Andrei Crețu rămâne cel mai mare investitor din Holde, având 25% din participație, în timp ce restul acționarilor au dețineri între 9% și 0,1% în companie. Modelul de afaceri prevede ca niciun acționar unic să nu dețină o participație majoritară în cadrul companiei. Consiliul consultativ recent numit al Holde, al cărui rol este acela de a sprijini Consiliul de Administrație și echipa executivă a Holde, este format din profesioniști și antreprenori cu experiență. Membrii acestuia sunt Iulian Cîrciumaru, Daniela Nemoianu, Dan Manolescu, Leonard Leca și Pierre Cammaert.

România are a șasea cea mai mare suprafață agricolă din UE, în valoare totală de 12,5 milioane de hectare, răspândită în 3,42 milioane de ferme. Ponderea fermelor mici din România, cu un teren mai mic de 5 hectare, este cea mai mare din Uniunea Europeană, reprezentând 92,2% din totalul terenurilor arabile. Scala redusă, combinată cu lipsa utilizării unor tehnologii avansate de către fermieri, face ca sectorul agricol român să funcționeze la un nivel subperformant.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *