Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Actrița Anamaria Marinca este invitata lui Octavian Saiu într-o nouă ediție a „Anotimpurilor dialogului despre teatru” difuzată chiar de Ziua Mondială a Teatrului

Anotimpurile dialogului despre teatru KV

O ediție specială a „Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu” la Teatrelli o are în centrul atenției pe cunoscuta și multipremiata actriță Anamaria Marinca, într-o apariție rară și exclusivă chiar de Ziua Mondială a Teatrului. Dialogul se va desfășura sub patronajul Institutului Internațional de Teatru (ITI) – UNESCO și va fi difuzat online, gratuit, sâmbătă, pe 27 martie, de la ora 19.00, pe pagina de Facebook a Teatrelli.

O ediție de neratat a Anotimpurilor dialogului despre teatru propune criticul de teatru Octavian Saiu: o întâlnire de vis despre primăvara teatrului, un dialog despre arta actorului atât în teatru, cât și în film, dar și pe scena lumii, cu una dintre cele mai apreciate actrițe de origine română în plan național și internațional. Anamaria Marinca este invitata evenimentului organizat și transmis de creart/Teatrelli, difuzat în mod simbolic chiar de Ziua Mondială a Teatrului.

Anotimpurile dialogului despre teatru KV

„Vă invit la o întâlnire de vis cu un artist excepțional. Este așa nu fiindcă a primit recunoașteri internaționale copleșitoare, a colaborat cu mari staruri, în spectacole și filme celebre. Este așa pentru simplul motiv că întreaga ei carieră s-a clădit din talent, din muncă, dar și dintr-o anume putere de fascinație. Anamaria Marinca întruchipează condiția actorului de teatru și de cinema pentru care nu există granițe de niciun fel: în română, în engleză, în tăcere, are harul de a transmite emoție și bucurie, de a străbate distanțele până la sufletele tuturor spectatorilor. Acest dialog, cu și despre ea, este un dar pentru toți cei care au nevoie de teatru. Adică pentru cei care vor să viseze la o astfel de primăvară. ” – spune criticul de teatru Octavian Saiu

Evenimentul desfășurat sub patronajul Institutului Internațional de Teatru (ITI) – UNESCO va fi difuzat gratuit sâmbătă, 27 martie, de la ora 19.00, pe pagina de Facebook a Teatrelli, urmând ca ulterior să fie disponibil spre vizionare și pe site-ul www.teatrelli.com.

Dialogul va fi subtitrat în limba engleză.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.