Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

9 sfaturi pentru o ținută impecabilă

sfaturi pentru o ținută impecabilă

Orice fel de ținută ai alege, îți dorești mereu să arăți impecabil. Dar, știi și tu că imaginea de ansamblu nu este dată doar de stilul vestimentar ci și de o mulțime de alte detalii: calitatea materialelor, culorile pe care le alegi, etc. Sunt, totuși, câteva reguli și trucuri de care poți sa ții seama când îți compui o ținută. Nu țin atât de mult de trenduri sau de stiluri vestimentare. Sunt, mai degrabă, detalii fine dar care fac diferențe mari în felul în care arată, la final, întregul outfit. Iată câteva reguli și trucuri ca să arăți impecabil.

Atenție la culorile garderobei tale

Nu e o întâmplare că, în unele culori arăți minunat iar, în altele, nu. Gama de culori care ți se potrivește ține de subtonurile pielii tale. Dacă sunt reci, adică alb, roz, violaceu, ți se potrivesc perfect culori reci precum alb, gri, albastru, violet, verde, negru etc. Dacă subtonurile pielii tale sunt calde, adică au tente aurii/măslinii, atunci ți se potrivesc roșul, auriul, galbenul, kakiul sau maroul.

sfaturi pentru o ținută impecabilă

sursa foto

Haine perfecte ca mărime și croială

Este foarte important ca mărimea și croiala pieselor pe care le alegi să se potrivească siluetei tale. O fustă prea strâmtă sau de o lungime nepotrivită poate strica toată ținuta. Cunoaște-ți corpul și caută ținute care să îți scoată în evidență frumusețea și atuurile, indiferent de trenduri.

Calcă și îngrijește-ți hainele

Ai grija de hainele tale să fie mereu bine călcate. Dacă e nevoie, apretează-le. Croiala, culoarea și textura materialelor arată mult mai bine după ce sunt călcate. Dacă eticheta menționează că e nevoie de curățat chimic, nu te zgârci. Altfel, riști să strici țesătura și croiala.

Nu ocoli piesele clasice, de calitate

Merită să investești în unele piese vestimentare evergreen. Câteva perechi de pantaloni eleganți pentru femei, mai multe cămăși și rochii clasice de calitate pot fi considerate investiții. Dacă îți permite bugetul, alege chiar câteva piese de designer. Acestea articole clasice rămân mereu apreciate prin croiala simplă și elegantă, iar calitatea lor garantează o purtare îndelungată.

Alege lungimea sau decolteul

Pentru ca ținuta să arate impecabil, decolteurile și lungimile hainelor trebuie alese cu grijă. Dacă alegi un top cu decolteu, alege o fustă cu lungime medie sau lungă. Aceeași regulă se aplică pentru rochii. În general, nu asocia un decolteu generos cu o lungime scurtă a fustelor sau rochiilor. Riscă să ai o ținută vulgară. Pentru outfiturile business, nu deschideți mai mult de doi nasturi la cămăși sau bluze și evită topurile prea decoltate sau cu umeri goi.

Atenție la ținutele cu printuri

Dacă te hotărăști să îți construiești o ținută cu printuri, ține seama de culorile lor și de pattern. Alege-le astfel încât să formeze un tot unitar, printr-un element comun, de exemplu, culoarea de bază. Două tipuri de print sunt, în general, suficiente. Evită senzația de aglomerare atât a formelor cât și a culorilor.

Alege accesoriile cu atenție

Accesoriile îți pot ridica sau distruge o ținută. De aceea, este esențial să fie potrivite pentru ținuta ta. Nu folosi prea multe bijuterii, evită aglomerarea. Ca regulă, poartă două maxim trei piese de bijuterie. Poți alege accesoriile astfel încât să fie în consens sau, dimpotrivă, să contrasteze cu outfitul, în funcție de stilul tău personal. Acesoriile te pot ajuta să variezi foarte mult aceeași ținută. De exemplu, aceeași rochie purtată cu o pălărie mare și balerini poate fi romantică, iar purtată cu pantofi cu toc și un sacou poate capăta un aer business.

Pantofii potriviti

Dintre toate accesoriile, pantofii influențează cel mai mult o ținută. Modelul și culoarea trebuie să completeze întregul outfit. De aceea, alege încălțăminte de calitate, în modele clasice sau moderne, care să te reprezinte dar care să și finiseze elegant ținuta pe care o porți. Încălțămintea trebuie să fie, întotdeauna, bine îngrijită și curată. Nu purta niciodată pantofi vechi și uzați, oricât de mult i-ai iubi.

Personalizează-ți ținutele

Ținutele impecabile au, întotdeauna, personalitate. Vorbește despre tine prin hainele pe care le alegi. Gusturile, preferințele, creativitatea ta, toate fac parte și se reflectă în felul în care te imbraci. Investește în piese care te fac să te simți bine, chiar dacă nu se înscriu în ultimele trenduri. Fii creativă, combină haine și încearcă tot felul de compoziții. E important să te simți confortabil și încrezătoare, când îți alegi ținutele.

Fii creativă și ține minte că e important să te simți bine în ținutele tale. Și, dacă ții cont de aceste 9 reguli, vei arăta și impecabil, de fiecare dată.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.