Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

5 reguli simple pentru a reduce riscurile la cumpărături

5 reguli simple _ contrabanda

Cum să te ferești de produsele de contrabandă #staiacasa #reduriscurile

Suntem cu toții îngrijorați de răspândirea Coronavirusului (Covid-19). Tocmai de aceea este mai important ca oricând să fim atenți ce cumpărăm. 5 reguli simple ne pot ajuta să reducem riscurile inutile reprezentate de consumul unor produse de contrabandă, a căror calitate nu este verificată de nimeni și care ajung în țară prin intermediul unor rețele de criminalitate organizată.

1. Nu cumpăra produse de pe stradă

În perioadele de criză ești tentat să cauți alternative mai ieftine. Dar tot atunci există oameni care vor să profite chiar mai mult decât de obicei de faptul că suntem vulnerabili. Uneori, chiar și cei de la care ai cumpărat ani la rând produse ”pe sub mână” vor încerca să-ți vândă lucruri de calitate proastă.

Sau poate ei înșiși vor fi înșelați de cei de la care se aprovizionează. De aceea, este important să cumperi doar din magazine. Doar așa vei fi sigur că produsele pe care le duci acasă sunt cele pe care le-ai plătit, pentru că sunt verificate din momentul producției și până când ajung pe raft.

5 reguli simple _ contrabanda

2. Cumpără doar cu bon fiscal. Și încearcă să folosești mijloace electronice de plată

Bonul fiscal funcționează ca o garanție dublă:
• A calității produsului: dacă ajungi acasă și constați vreo problemă cu ce ai cumpărat, te poți întoarce la magazin.
• A faptului că cel de la care cumperi își plătește taxele. În perioade de criză, mai mult ca niciodată, e nevoie să fim solidari și corecți. Din taxele plătite de fiecare dintre noi sunt plătiți medicii și medicamentele de care avem nevoie sau poliția și serviciile de urgență care ne oferă siguranță în țară și la granițe.

În plus, atunci când cumperi din magazin, încearcă să plătești cu cardul sau cu telefonul mobil, evitând astfel banii lichizi, care pot deveni ei înșiși surse de contaminare.

3. Cumpără produse cu eticheta în limba română

Produsele destinate pieței din România vor avea, obligatoriu, o etichetă în limba română. Dacă eticheta lipsește, nu poți fi sigur că produsul este autentic și nu ar trebui să îl cumperi.

4. Cumpără online doar din locuri verificate

Dacă vrei să îți faci cumpărăturile online, fă-o doar de pe site-uri sau magazine online cunoscute și verificate, care îți pot garanta că vei primi acasă lucrul pe care l-ai plătit. De asemenea, verifică prețurile afișate, dar și faptul că plata se face prin intermediul unei platforme securizate, de tipul https.

5. Cumpără cu măsură și evită specula

Nu e nevoie să cumperi mai mult decât de obicei. Poți cumpăra doar cât ai nevoie. Pentru că nu consumi mai mult. Toți producătorii și toți comercianții au interesul de a produce și a vinde și o vor face în continuare.

Nimeni nu câștigă atunci când tu cumperi mai mult. Ceilalți nu își vor mai găsi produsele. Iar tu vei avea provizii care se vor învechi pe raftul din cămară.

Respectă cele 5 reguli și cumpără fără riscuri! Trimite către autorități informații referitoare la cei care încearcă să îți înșele încrederea și verifică cu atenție sursele și produsele achiziționate!

Stă în puterea noastră să depășim această perioadă! Fiecare dintre noi poate contribui la bunul mers al economiei prin alegerile pe care le face. Alege asumat produse originale! Nu încuraja, mai ales în acestă perioadă, evaziunea fiscală!

Campanie de informare a Asociației pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul-ACTIV, realizată cu sprijinul STOP CONTRABANDA, o campanie derulată de British American Tobacco.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.