Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

38% dintre produsele vândute offline sunt mai scumpe decât online

Florinel Chis, ARMO

Televizoarele au, în medie, un preț cu 212 lei mai ridicat, cu 35 de lei aspiratoarele și 51 de lei fiarele de călcat

Produsele vândute în magazinele clasice sunt, în proporție de 38%, cu 51 de lei mai scumpe, în medie, comparativ cu produsele similare comercializate online de același retailer, relevă un studiu realizat de Retail Data Monitoring, la comanda Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO). Procentual, diferența de preț este de 6%.

Conform studiului, la achiziția unui televizor dintr-un magazin clasic cumpărătorii plătesc, în medie, cu 212 lei mai mult, respectiv 6% din valoarea produsului, decât dacă ar cumpăra online, de la același retailer.

Tot cu 6% sunt mai scumpe și aspiratoarele, respectiv, 35 de lei, în timp ce costul unui fier de călcat poate fi cu până la 12% mai ridicat într-un magazin fizic față de unul online. La electrocasnicele mici, cumpărătorii pierd, în medie 13 lei, echivalentul a 4% din costul produsului dacă este achiziționat direct din magazinul fizic al aceluiași retailer.

„Diferența de preț între offline și online se datorează costurilor mai mari asociate operării unui magazin fizic, respectiv, chirie, întreținere, depozit, costuri mai mari de personal. Online este mai eficient pentru retailer, lucru care se reflectă într-un preț mai bun pentru cumpărător.

Florinel Chis, ARMO

În afară de faptul că pentru 88% dintre produsele analizate prețul practicat online este mai mic sau egal cu cel din offline, clientul are și avantajul unei metode rapide și comode de a face cumpărături, evitând aglomerația din magazine, o disponibilitate mai mare a produsului și posibilitatea de a compara prețurile din mai multe magazine. În plus, în funcție de retailer, are chiar și 30 de zile la dispoziție să returneze produsul dacă se răzgândește asupra achiziției și servicii cu valoare adăugată precum livrarea gratuită sau deschiderea coletului la livrare”, a declarat Florinel Chiș, directorul executiv al ARMO.

Categoria cu cel mai mare procent de produse cu preț mai ridicat în offline decât online este cea a fiarelor de călcat. Astfel, 57% dintre produsele analizate s-au dovedit, în medie, cu 51 de lei mai scumpe. Pe locul doi s-au clasat monitoarele, cu un procent de 45%, urmate de electrocasnice mici (38%), mașini de spălat și frigidere (36%).

Studiul mai arată că 50% dintre produse au același preț atât pe canalul online, cât și offline.

Categorie produs

Preț mai ridicat în offline

Fiare de călcat

57%

Monitoare

45%

Electrocasnice mici

38%

Mașini de spălat rufe

36%

Frigidere

36%

Televizoare

34%

Aspiratoare

34%

Telefoane mobile

27%

Laptopuri

20%

Cercetarea a fost efectuată în mediul urban, pe un eșantion de 1.733 de produse din categoriile: electrocasnice mici și mari, electronice, IT și telefoane, disponibile în lanțurile de retail cu prezență online și offline. În cadrul studiului au fost comparate prețurile practicate de retailer, în același interval de timp, în magazinele online și offline.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.