Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

15 sub 15

15 sub 15 revista

Un proiect care invită companiile să investească în cea mai importantă resursă a României, copiii ei

Teach for Romania lansează împreună cu Smartree, partener strategic de HR pentru companiile din România,15 sub 15: o ediție specială de revistă în care sunt prezentate poveștile a 15 copii sub 15 ani. Aflați sub vârsta legală de angajare în România, acești copii muncesc, sub diferite forme, în comunitățile lor pentru a-și susține familiile.

Prin proiectul 15 sub 15, Smartree susține dreptul egal la educație al oricărui copil din România. Fiecare dintre acești 15 sub 15 mici campioni, exponenți ai comunităților lor, merită acces la soluții educaționale moderne, învățământ de calitate și profesori motivați, ca să reușească ce e mai greu: să nu părăsească sistemul de învățământ înainte de a absolvi.

Credem că este în responsabilitatea noastră să ne uităm și la viitor și să investim în cea mai importantă resursă a României: oamenii ei. În contextul actual de deficit major de forță de muncă și competențe din România, abandonul școlar are consecințe grave nu doar pentru elevii care renunță la educație, ci și pentru întreaga societate românească. Forța de muncă de mâine are nevoie de educație de calitate azi și de șanse egale de reușită, indiferent de mediul social din care provine. Educația este șansa copiilor la o viață bună, iar noi avem datoria de a le-o oferi.” Alexandra Peligrad, CEO Smartree. 

15 sub 15 revista

Rata de abandon școlar din România rămâne una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană, situându-se la 16% în 2022, conform datelor publicate de Eurostat. Este îngrijorător că ratele de abandon școlar prematur au rămas relativ constante în ultimii 10 ani în toate regiunile României, iar media pe țară este la un nivel aproape dublu față de obiectivul asumat la nivelul UE, de sub 9% până în 2030. În timp ce 18 țări membre au reușit deja să atingă acest obiectiv, România progresează foarte lent, atingând în 10 ani o reducere de cca 1%, de la 17% la 16%.

Impactul economic negativ este semnificativ și se manifestă prin pierderea accelerată de capital uman și amplificarea deficitului de personal, creșterea șomajului și a gradului de sărăcie și, prin urmare, creșterea problemelor sociale, scăderea calității vieții și a nivelului de trai în România.

O generație însumează aproximativ 175.000 de elevi. În România, 400.000 de copii sunt în situația de abandon școlar – mai mult de două generații care au părăsit studiile, înainte de a ajunge la liceu. Sunt tineri cu 8 clase sau mai puțin, care își vor găsi foarte greu un loc de muncă bine plătit. În ciuda eforturilor depuse până acum, România este în continuare ţara cu cel mai inechitabil sistem educaţional, potrivit Comisiei Europene. 1 din 5 elevi din mediul rural abandonează școala si jumătate din copiii României sunt la risc de sărăcie și excluziune socială, cu șanse reduse de a-și construi un viitor. Misiunea organizației noastre este ca prin intermediul profesorilor Teach for Romania să reușim să-I aducem pe acești copii la școală, să le creăm un spațiu de siguranță, unde ei să fie motivați, încurajați, și să vină cu plăcere la școală”, Iuliana Pielmuș, Director Executiv, Teach for Romania.

Teach For Romania lucrează alături de copiii din medii vulnerabile pentru a reduce abandonul școlar timpuriu printr-o educație de calitate, relevantă pentru elevi, alături de profesori motivați și autentic interesați de progresul fiecărui copil, indiferent de punctul de pornire și de provocările de acasă. Organizația face acest lucru recrutând oameni motivați în învățământ și oferind formare și susținere cadrelor didactice și directorilor de școală care sunt deja în sistem și își doresc un sistem de sprijin pentru mai mult impact în clasele lor.

Lansat cu 3 luni înainte de data limită de depunere a declarației anuale de impozit pe profit la ANAF, proiectul 15 sub 15 este un apel către mediul de business din România de a contribui la viitorul forței de muncă. Printr-un simplu gest de redirecționare a unui procent de 20% din impozitul pe profit al unei companii, poți sprijini Teach For Romania să pregătească mai mulţi oameni valoroși ca educatori, învăţători sau profesori și să ofere educaţie de calitate copiilor care au cea mai mare nevoie de ea.  

Află mai multe despre proiect pe www.15sub15.ro.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.