Cu siguranţă vă amintiţi cu toţii povestea brandului turistic al României şi faimoasa frunză cumpărată de-a gata şi ultrafolosită înainte de a poposi în logoul acum utilizat de noi pentru a ne promova frumuseţile patriei printre amatorii de călătorii din alte ţări. Ei, se poate şi mai rău, şi anume ca nou lansatul logo să semene extrem de mult cu cel al altei ţări, cum se întâmplă cu brandul turistic al Bulgariei.

Vecinii noştri deja investigau posibile nereguli în modul în care a fost aleasă firma ce urma să se ocupe de dezvoltarea Brandului Bulgaria, existând suspiciuni de conflict de interese. Ca să fie totul şi mai frumos, logoul proaspăt lansat seamănă foarte tare cu cel al Kârgâzstanului. Nu se ştie cine a copiat pe cine, pentru că la cele două logouri s-a lucrat în paralel, dar la sfârşitul zilei Bulgaria a lansat după, deci problema de imagine e a lor.

Noul brand turistic al Bulgariei urma să fie folosit în materiale promoţionale începând cu toamna acestui an. Spre deosebire de frunza noastră pe care am plătit o avere şi e folosită în continuare, Bulgarii au cerut deja un logo refăcut. 

Nu neagă nimeni că cele două logouri seamănă. Pe de altă parte, promovează cam aceleaşi atracţii turistice, iar faptul că seamănă nu înseamnă neapărat că vreo echipă a furat de la cealaltă. Dar, cum cele două produse finite seamănă, decizia Bulgariei de a cere refacerea logo-ului e deja corectă.

Ce e la fel de important este că, cel puţin din declaraţiile din presă, în momentul în care au apărut discuţiile pe tema asemănării dintre logo-uri, Delyan Dobrev, Ministrul Economiei, ceruse deja refacerea brandului. Oamenii s-au mişcat repede, paote dacă şi cei care au făcut logo-ul îl livrau mai repede, acum Kârgâzstanul ar fi încercat să rezolve o criză.

Sigur, brandul turistic al unei ţări e mai mult decât un logo şi un slogan, dar nu ajută deloc să existe discuţii şi probleme de la început legate de acest aspect vizual extrem de important, partea brandului pe care şi-o aminteşte toată lumea.

Ce credeţi, e evidentă asemănarea dintre cele două logo-uri? Mie mi se  pare suficient de mare încât să justifice reacţia autorităţilor bulgare. Ar fi trebuit să ceară şi România un alt logo? Ar fi trebuit investigate circumstanţele obţinerii proiectului?

Foto – Investor.bg

Share