The Real Reasons You’re Working So Hard
Over at the PRWave Know How Exchange – adica pe forumul PRWave se discuta destul de intens un articol al Lucianei Petrescu de Veikko Solutions privind studiul mult citat care spune ca romanii prefera sa fie stresati dar bine platiti. Forumistii discuta despre stresul pozitiv si cel negativ, despre unde esti cel mai putin stresat, si despre ce obligatii iti creeaza un salariu mai mare. Eu mi-am spus pe indelete opinia pe forum, si ar fi realmente o proba de orgoliu sa o scriu si aici, dar in acest context, e momentul sa va pomenesc de un articol din Business Review intitulat The Real Reasons You’re Working So Hard pe care il am in folderul de drafts al blogului de o bucata de vreme.
Senzatia mea este ca motivul pentru care se munceste mult in Romania (de catre cei angajati, evident) mai ales in sectorul privat e legat de cresterea economica si dorinta de prosperitate, de globalizare, etc. si ca, desi nu facem parte din acea Europa la care se refera autorii articolului, simtim pe pielea nostra tendinta de a reduce din timpul personal in favoarea serviciului, de a munci mai mult si chiar peste tot, astfel incat cinele cu prietenii lasa loc oportunitatilor de networking s.a.m.d. Nu zic ca-i rau, nu zic ca-i bine – desi pentru PR-i, al caror timp este oricum grevat de programele altora, de programarile si constrangerile presei, de prestatiile diverselor servicii, faptul ca volumul de munca si timpul petrecut de altii la birou, muncind, tendinta aceasta internationala – pe care o confirma si studiile locale – inseamna mai multe presiuni, mai putina libertate si o mai mare nevoie de flexibilitate si gestionare inteligenta a timpului.
Nu stiu cati sunt familiarizati cu autorii de science fiction care au dezvaluit lumi robotizate intr-o asemenea masura incat oamenii au devenit mai goliti decat entitatile IT… Comentariul postat la articolul meu ma face sa ma gandesc automat la un asemenea viitor pentru omenire. Lumea (fie PR sau nu) imbratiseaza cu caldura globalizarea, pierzand trasaturi care ii ofereau valoare adaugata. Si singura solutie este o razvratire importiva dusmanului ascuns, globalizarea! Asa cum pustiul ala eletronic o face si devine mai uman decat oamenii. Am un mare lapsus… este un film deosebit in care Jude Law este un android fustangiu care ingrijeste acest copil in lupa disperata de-asi gasi mama (umanizarea!). Promit sa revin cu numele exact, dar sunt convinsa ca majoritatea l-ati vazut.
Ideea e ca toti facem sacrificii in numele confortului modern (ex: pe vremuri confortul erau tocmai cinele cu prietenii etc.), numai ca mi-este groaza de acel negru viitor SF si-as vrea ca lumea sa se trezeasca, sa vada printre randuri si sa-ncerce sa se salveze, chiar daca totusi sufera unele modificari de la starea de puritate initiala. Nu militez pentru o viata-n stil hippiot (desi cateodata pare atat de atragatoare), ci pentru o cale de mijloc. teama imi este ca daca o tinem in ritumul accelerat de acum spre calea aceea neagra vom ajunge la anihilare si nu intr-un mod rapid ca o bomba nuclear, ci unul de-a dreptul horror.
Sper c-ati prins mesajul. Azi sunt mai metaforica si nu-mi gasesc cuvintele cinice si explicite. Vine weekendul si deja sunt in faza de autoaparare cand traiesc pentru ca TRAIESC!
A.I. este filmul descris pe scurt in reply-ul anterior. Lapsus corectat!