Una din discutiile predilecte ale romanilor (in afara de fotbal si politica) este despre starea/mersul economiei, resimtita la buzunarul cetateanului. E o conversatie ciclica despre felul in care la nivel politic, dar si la nivelul companiilor, se iau decizii ce nu au nici o legatura cu experienta cotidiana a cetateanului. Din aceasta lunga si alambicata conversatie fac parte teme precum: de ce se gasesc numai blugi pentru persoane mici si grase sau inalte si filiforme, si nu si pentru femei normale, cum de majoritatea ghiseelor au program fix atunci cand seful se asteapta sa fii la servici, daca stabilitatea economiei necesita o amplificare a investitiilor publice sau dimpotriva, o inghetare a acestora, daca serviciile lui X sunt mai bune decat cele ale lui Z etc. Un zumzet peren in care voci precum advertiserii, marketerii si PR initiaza noi si noi dialoguri paralele.

Iar rezultatele sunt din ce in ce mai putin multumitoare.

Un articol din Business Week ne explica de ce… Traim intr-o noua economie, economia conversatiei, in care din ce in ce mai multi indivizi se coalizeaza in jurul unor mijloace de exprimare, platforme de networking sau colaborare, pornind de la bloguri, wiki-uri, YouTube, MySpace si mai noile Ning si Twitter. Ergo, marketing-ul viral, mantra noii generatii de marketeri.

Ce inseamna aceasta economie a conversatiei pentru PR-i, si care ar fi mantra lor, in incercarea de a castiga increderea? In economia conversatiei, mantra trebuie sa fie cea descrisa pe scurt si de David Armano, autorul articolului sus-mentionat: nu comunica, faciliteaza!

Adica, in traducerea mea:

1. In loc sa initiem conversatii paralele cu noi si noi interlocutori (indivizi sau grupuri) propune teme care sa se auto-perpetueze. Mi se pare interesanta, dar insuficient exploatata din punct de vedere al conversatiei, ideea de comunicare de la Bergenbier, cu Ziua Barbatului. Daca e o initiativa valida, si nu un simplu artificiu publicitar (nu stiu, nu ma pronunt) ea ar putea fi realmente prilejul unei discutii online si off, un fel de meme propagat. Efectele asupra imaginii prin multiplicarea virala a ideii sunt evidente.

2. Sa renuntam la mania controlului, pe care in calitate de PR-i o exercitam uneori inconstient. Incercam sa controlam mesajul si canalele, pentru ca teoriea “clasica” a comunicarii ne invata ca trebuie sa scadem zgomotul, sa ne plasam in sfera de experienta a auditorului, etc. Mediul online, comunitar, al economiei conversatieie ne obliga sa ne indepartam de la aceasta paradigma, sa lansam mesajele (bine alcatuite) in eterul platformelor de networking, in blogosfera, si sa le permitem sa-si continue drumul.Cu alte cuvinte, sa trecem de la mesajul bebelus la mesajul copil, mai putin dependent, supus indrumarii, dar in acelasi timp lasat sa creasca si sa exploreze.

3. Sa interactionam cu purtatorii mesajului, adica cu bloggerii, forumistii, autorii de articole pe wiki, “atractorii” retelelor profesionale si comunitatiilor, cele mai interesante personaje din comunitatile online, etc. Adica sa lasam comentarii, sa adaugam informatii, sa corectam discret eventuale erori, sa ne explicam activitatea, si sa ne traim/practicam mesajul (vezi povestea Dell).

De evaluat, nu?

Share