Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ziua Nationala a Germaniei sarbatorita la Studioul Experimental de Opera si Balet

Miercuri, 3 octombrie, de la ora 19.30, Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” sărbătoreşte, împreună cu publicul său, Ziua Naţională a Germaniei printr-un concert special. Sopranele Edith Borsos, Anda Pop şi Andreea Iftimescu, acompaniate de pianista Verona Maier, vor interpreta lucrări din creaţia unor reputaţi compozitori germani precum Carl Maria von Weber, Robert Schumann, Richard Wagner, Johannes Brahms, Richard Strauss. Contribuţia compozitorilor germani în istoria muzicii, în special în ceea ce priveşte creaţia de operă şi lied, va fi punctată de regizoarea Anda Tabacaru, care va prezenta evenimentul.

Soprana Edith Borsos este absolventă a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj – Napoca şi a urmat cursuri de măiestrie cu nume celebre ale teatrului liric precum soprana Mariana Nicolesco şi basul Ionel Pantea. Este solistă a Operei Naţionale Bucureşti şi colaborează cu instituţii de prestigiu ca Opera Maghiară din Cluj Napoca, Opera din Budapesta, Teatrul Csokonay din Debrecen. A susţinut concerte şi recitaluri în România şi Ungaria, fiind apreciată în roluri de primă mărime. Edith Borsos este laureată a numeroase premii printre care Marele Premiu “Darclée” la Concursul Internaţional de Canto “Hariclea Darclée” (Brăila, 2010), Premiul I la Concursul Internaţional de Canto “Jószef Simándy” (Ungaria, 2011), având ca preşedinte a juriului pe Eva Marton. Repertoriul său este amplu şi conţine roluri ca Santuzza din “Cavalleria rusticana” de Pietro Mascagni, Tatiana din “Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski, Margherita / Elena din “Mefistofele” de Arrigo Boito, Elsa din “Lohengrin” de Richard Wagner, Elisabeth din “Tannhäuser” de Richard Wagner, dar şi importante lucrări vocal-simfonice.

Anda Pop este solistă a Operei Braşov şi a colaborat, de-a lungul carierei, cu Opera Naţională Bucureşti, Orchestra Naţională de Cameră din capitală, Orchestra Naţională Radio, Opera din Budapesta, cu filarmonici din ţară şi străinătate. Repertoriul său conţine roluri precum Donna Elvira din „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart, Contesa din „Le Nozze di Figaro” de acelaşi compozitor, Alice Ford din „Falstaff” de Giuseppe Verdi, Adalgisa din „Norma” de Vincenzo Bellini etc. A efectuat mai multe turnee în străinătate, în Austria, Germania, Luxemburg, Franţa, Elveţia, Marea Britanie, Africa de Sud, şi a colaborat cu soliştii Teatrului San Carlo din Napoli la proiectul “Le Donne di Puccini”, în perioada 2007 – 2008. De 15 ani, colaborează cu pianista Verona Maier, împreună susţinând numeroase turnee în ţară şi străinătate.

Andreea Iftimescu, doctorandă a Universităţii Naţionalde de Muzică Bucureşti, este absolventă a aceleiaşi prestigioase instituţii, unde a studiat cu prof.univ.dr. Maria Slătinaru Nistor şi prof. univ. dr. Eleonora Enăchescu. Publicul Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” a avut plăcerea de a-i admira vocea începând cu stagiunea 2010 – 2011, când a interpretat rolul Agata din opera „Le Cantatrici villane” de Valentino Fioravanti. Laureată a mai multor premii, printre care Premiul special la concursul „Salice d’oro”, Italia (2010), Andreea Iftimescu a mai colaborat cu Filarmonica de Stat din Sibiu, Orchestra de Cameră Radio Bucureşti şi a participat la Festivalul „Voix Étouffée” din Paris, 2004.

Pianista Verona Maier a absolvit Universtatea Naţională de Muzică Bucureşti în 1984. În 1983 a primit o bursă de studii din partea guvernului francez şi a urmat cursuri de pian ale Academiei de Vară de la Nisa. Din 1990 este cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, fiind in prezent conferenţiar universitar la catedra de Muzică de Cameră. În 2006, Verona Maier a obţinut titlul de doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti cu teza „Alegerea spontană a tempo-urilor pentru preludiile şi fugile din Clavecinul Bine Temperat de J. S. Bach”.

Verona Maier a desfăşurat o bogată activitate artistică, materializată în recitaluri concerte şi cursuri de măiestrie susţinute atât în ţară cât şi în străinătate: Italia, Elveţia, Franţa, Grecia, Ungaria, Germania, Slovacia, Austria, Spania, Portugalia, Danemarca, Polonia, Suedia, Anglia, Cehia. A participat la mai multe festivaluri internaţionale printre care la mai multe ediţii ale Festivalului Internaţional „George Enescu” de la Bucureşti, ale Festivalului Internaţional al Muzicii Noi din acelaşi oraş, dar şi la Valencia şi Santander (Spania) şi la Heidelberg – Mannheim (Germania).

Manifestând o preferinţă deosebită pentru domeniul muzicii de cameră, Verona Maier îi acordă acesteia un loc privilegiat în preocupările sale. A colaborat cu Orchestra de Cameră Radio, Orchestra de cameră “Sinfonietta” şi Orchester Contemporary Opera Zürich, Filarmonicii “George Enescu”, Orchestra Naţională Radio, Ansamblul “Concordia”. Alături de soprana Georgeta Stoleriu şi instrumentiştii Anca Iarosevici, Mario Caroli şi Robert Dumitrescu, face parte din formaţia de cameră Studioul de Muzică Veche, evoluând la clavecin şi percuţie. A realizat înregistrări şi a participat la numeroase emisiuni pentru radio şi televiziune. De asemenea, a fost solicitată de o serie de regizori români la realizarea consultanţei de specialitate la muzica mai multor filme pentru marele sau micul ecran. În 2004, Verona Maier a fost distinsă cu medalia “Meritul cultural” – Clasa I de către Preşedinţia României.

Bucuresti, 27.09.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.