Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Ziua mondială a oceanelor – Ariston Thermo sprijină lupta pentru conservarea biodiversității marine

Ariston Thermo Group, unul dintre cei mai importanți jucători la nivel global pe piața de echipamente destinate încălzirii și producerii de apă caldă menajeră, susține eforturile cercetătorilor care analizează efectele pe termen lung ale schimbărilor climatice, una dintre direcțiile principale fiind studiul fitoplanctonului, microorganism marin reponsabil de jumătate din oxigenul atmosferei, realizat de către o echipă condusă de cercetătoarele de la Universitatea din Copenhaga, pe Insula Disko, Groenlanda.

Ziua mondială a oceanelor, marcată în fiecare an la 8 iunie, are rolul de a reaminti importanța pe care o au oceanele pentru întreaga planetă și pentru specia umană. Tema pentru 2019 – „Egalitatea de gen și Oceanele” – este o oportunitate de a explora dimensiunea de gen a relației pe care omenirea o are cu oceanele. Inițiativa urmărește rolul jucat de femei într-o serie largă de sectoare precum cercetarea științifică marină, pescuitul, munca pe mare, migrația și traficul de ființe umane, dar și elaborarea și gestionarea politicilor de profil.

Scopul acestui demers este promovarea femeilor în toate activitățile care au legătură cu oceanele, colectând cât mai multe informații despre rolul pe care acestea îl joacă în conservarea biodiversității marine. Cercetarea științifică marină este o arie dominată în mod tradițional de bărbați, dar lucrurile încep treptat să se schimbe. Tot mai multe femei curajoase și eminente fac acum parte sau chiar conduc echipe de cercetare.

Ariston Comfort Zone, Disko

Un exemplu este stația arctică internațională a Universității din Copenhaga din ținuturile retrase și înghețate ale insulei Disko, unde cercetătoarea Claudia Bruhn aduce o contribuție substanțială la studiul fitoplanctonului. Claudia analizează modul în care schimbările climatice afectează acest microorganism, care trăiește în oceane și este reponsabil de aproape jumătate din oxigenul atmosferei.

Prezența femeilor într-un mediu atît de dificil nu a fost însă dintotdeauna un fapt normal.

Claudia Bruhn
Claudia Bruhn

„În urmă cu mulți ani, erau foarte puține femei în acest domeniu, astăzi însă suntem majoritatea. În timpul verii, până la 25 de persoane lucrează în stația arctică, dintre care 80% suntem femei,” spune Claudia Bruhn.

Pentru a înțelege mai bine activitatea Claudiei Bruhn și a echipei sale în stația artică, vă invităm să urmăriți următorul material video:

Cercetarea realizată de Claudia alături de echipa ei de cercetători este posibilă grație sprijinului acordat de Ariston Thermo Group, care se implică activ în problemele legate de încălzirea globală.

Datorită proiectului Ariston Comfort Challenge, care a pornit în Groenlanda în urmă cu un an, echipa de oameni de știință a beneficiat de o casă modulară inovatoare și durabilă – Ariston Comfort Zone – încălzită de centrala de înaltă eficiență Alteas ONE, ce le-a permis să-și continue studiile și în timpul sezonului de iarnă. Acest lucru nu a fost posibil până acum, și este de așteptat ca demersul să aducă rezultate revoluționare, având în vedere că se cunosc foarte puține despre ceea ce se întâmplă cu ecosistemul marin al Arcticii în timpul iernii înghețate.

Studiul ecosistemului marin, în special în Arctica, este esențial pentru înțelegerea modului în care putem garanta supraviețuirea optimă a planetei noastre. Peste 50% din oxigenul pe care îl respirăm este asigurat de oceane. În același timp, oceanele absorb aproximativ 93% din căldura provocată de schimbările climatice, anul 2018 fiind considerat cel mai calduros an pentru zona oceanică, de la începutul măsurătorilor. După cum se subliniază în cele mai recente informații oferite de Fundația One Ocean, există multe moduri în care variația atmosferei noastre influențeză ecosistemul marin: de la creșterea temperaturilor apei, care are ca rezultat apariția mai mare a evenimentelor climatice extreme, până la acidifierea apelor, cauzând moartea algelor, coralilor și moluștelor. Mai mult, o creștere a temperaturii determină topirea gheții polare, creșterea nivelului mării și punerea în pericol a existenței comunităților de coastă. Până în prezent, 5 insule de corali au dispărut deja din cauza creșterii nivelului mării, în timp ce 7% din populația globală riscă să-și piardă locuința la apă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *