Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ziua Mondiala a Libertatii Presei: Comisia lanseaza Premiul Lorenzo Natali 2010 pentru jurnalism

pe teme de dezvoltare

Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii presei, 3 mai 2010, Comisia Europeană va lansa oficial Premiul Lorenzo Natali 2010. Acest premiu internaţional este un eveniment organizat în parteneriat cu Reporteri fără frontiere şi Asociaţia Mondială a Ziarelor şi recompensează cele mai bune producţii jurnalistice pe tema dezvoltării, a democraţiei şi a drepturilor omului.

Comisarul european pentru dezvoltare, Andris Piebalgs, a declarat: „Prin intermediul Premiului Lorenzo Natali, Comisia Europeană recompensează jurnaliştii care contribuie la promovarea dezvoltării, a democraţiei şi a drepturilor omului. Mulţi jurnalişti îşi exercită meseria în condiţii de multe ori dificile, însă efortul lor de a prezenta realitatea de pe teren este indispensabil pentru a sensibiliza cetăţenii europeni cu privire la importanţa politicii de dezvoltare. Iată de ce dorim să îi sprijinim în continuarea misiunii de informare privind lupta împotriva sărăciei.

Premiul Natali este un premiu internaţional care recompensează, începând din 1992, cele mai bune producţii jurnalistice pe tema dezvoltării, a democraţiei şi a drepturilor omului. La acest premiu pot participa jurnalişti de radio şi televiziune, jurnalişti din presa scrisă sau din presa online. În 2009, la acest concurs au participat peste 1000 de jurnalişti din 130 de ţări.

Jurnaliştii care doresc să participe la acest concurs se pot înscrie până la 31 august 2010 (www.nataliprize2010.eu). Câştigătorii vor fi anunţaţi în luna decembrie, cu ocazia unei ceremonii de decernare a premiilor care va avea loc la Bruxelles şi la care va fi prezent şi comisarul european pentru dezvoltare, Andris Piebalgs.

Valoarea totală a premiilor cu care vor fi recompensaţi 17 jurnalişti din Africa, Europa, Maghreb/Orientul Mijlociu, Asia şi America Latină/Caraibi este de 60 000 de euro.

Context

De douăzeci de ani, Premiul Lorenzo Natali face parte integrantă din politica de dezvoltare a Comisiei Europene. Apărarea libertăţii de expresie, a democraţiei, a drepturilor omului şi a dezvoltării este un mod de promovare a bunei guvernanţe, a păcii şi a îmbunătăţirii condiţiilor de trai în ţările cele mai sărace.

Pentru a organiza Premiul Lorenzo Natali, Comisia Europeană lucrează şi în acest an cu unele dintre cele mai prestigioase asociaţii de presă din lume:
– Reporteri fără frontiere, care a câştigat, în 2005, Premiului Sakharov pentru libertatea de gândire;
– Asociaţia Mondială a Ziarelor (WAN IFRA – World Association of Newspapers and News Publishers), care reprezintă în total peste 18 000 de publicaţii de pe 5 continente.

Lorenzo Natali (1922-1990) a fost comisar european şi vicepreşedinte al Comisiei în perioada 1976 -1989, iar în perioada 1985 -1989 a deţinut funcţia de comisar responsabil de cooperare şi dezvoltare.

Pagini Utile

Pagina de internet a concursului
//www.nataliprize2010.eu

Bucuresti, 02.07.2010

{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.