Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ziua Curajului la Zilele Biz

Zilele Biz încep luni, 12 noiembrie, cu Ziua Curajului, zi dedicată antreprenorilor. Trei sesiuni de prezentări, 15 speakeri și peste 150 de antreprenori și manageri, specialiști din companii mari și start-up-uri in audiență vă așteaptă în prima zi a celei de-a 11-a ediții a Zilelor Biz.

Prima sesiune va debuta cu “Provocările antreprenorilor români”, un studiu realizat în exclusivitate pentru Zilele Biz 2012 de compania de cercetare Unlock Market Research.

“Pentru antreprenori criza nu a însemnat o catastrofă, ci o reorganizare și șansa de a deveni mai întelepți. Spre deosebire de corporatiștii care și-au păstrat joburi de confort, antreprenorii au fost afectați cel mai mult, însă ei nu se plâng de criză, ci de reacția de impietrire și de frică a oamenilor în fața crizei. Totodată criza este cea care ajută la trierea valorilor. Deși s-a tot vorbit de această triere în ultimii patru ani, din 2012 asistăm la o selecție clară a valorilor. În acest sens, majoritatea celor intervievați în studiul Unlock consideră că în 2013 vor rămâne pe piață numai cei mai competenți. Puturoșii și impostorii se dau greu la o parte, dar acest val nu are cum să nu-i trieze”, declară Adina Vlad, Managing Partner, Unlock Market Research.

“Lăsați antreprenorii să tragă înainte societatea și economia!” este îndemnul cu care vine la Zilele Biz Aneta Bogdan, Fondator Brandient, cel mai cunoscut om de branding din România.

“Am numit această zi, Ziua Curajului, ca o recunoaștere pentru cei care cred pînă la capăt în ideea lor și perseverează până la reusită. Vom avea alături de noi la Zilele Biz oameni cu rezultate excepționale și împreună cu ei vom afla ce trebuie să schimbăm în gândire, comportament și acțiune astfel încât să ne programam pentru reușită”, spune Marta Ușurelu, Redactor Șef, Revista Biz.

Deoarece toamna anului 2012 a venit cu noi schimbări în fiscalitate și în cadrul legal în care își desfășoară activitatea companiile din România, o întreagă sesiune din cadrul Zilei de Antreprenoriat va fi dedicată fiscalității și codului civil.

Printre speakerii invitați la Ziua de Antreprenoriat se numără: Aneta Bogdan, fondator, Brandient; Adina Vlad, Unlock Market Research; Tiberiu Moisă, Director Executiv Clienți Corporativi & IMM, Banca Transilvania; Daniel Rusen, Product Manager Office365, Microsoft România; Dorin Bodea, Antreprenor, Senior Consultant Result Development; Octavian Bădescu, antreprenor – fondator Sameday Courier, Retailplus Eastern Europe, Gift Express, Expert Flowers; Shachar Shaine, CEO Integra; Dragoș Anastasiu, Președinte Eurolines; Cristian Dărmănescu, Alfredo Foods; Luisiana Dobrinescu, Avocat Fondator, Dobrinescu Dobrev SCA; Dragoș Cabat, Managing Partner, efin.ro; Gabriel Biriș, Founding Partner, Biriș Goran; Adrian Porumboiu, Președinte Agropan; Radu Enache, President & CEO, Continental Hotels; Florin Talpeș, CEO, Bitdefender.

Zilele Biz este cel mai mare eveniment de afaceri din România, la care participă sute de manageri și antreprenori pe parcursul a cinci zile. Zilele Biz reprezintă un eveniment unic de învățare și networking, care explică trendurile în cinci domenii cheie de business: Antreprenoriat, Inovație, Management, CSR și Media&Marketing.

Anul acesta evenimentul, ajuns la cea de-a unsprezecea ediție, are loc între 12-16 noiembrie, la Hotel Howard Johnson București.

Zilele Biz este un eveniment organizat de revista Biz.

www.zilelebiz.ro

Bucuresti, 09.11.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.