expoplast Sibiu 2019

Ziua a 3-a a CokeLive Peninsula

26 iulie, duminică, malul Mureşului, lângă Complexul weekend, Târgu Mureş. 

Penultima zi a celei de şaptea ediţii a Festivalului CokeLive Peninsula a însemnat pentru cei 15.000 noi veniţi la eveniment şi pentru cei aproape 40.000 de participanţi aflaţi pe teritoriul festivalului două lucruri: concerte care le-au pus la încercare rezistenţa fizică şi corzile vocale.
În zori, după terminarea concertelor de la Coca-Cola Mai Stage, Coke Terrace, a setului Booka Shade live de la Freedom Arena şi a petrecerii de la Ursus Party Tent, 1.250 de locuri de corturi erau ocupate la campingul care are capacitatea de 3.000 de locuri. 

Fie că vorbim de Iris, Primal Scream şi Nine Inch Nails la Coca-Cola Main Stage, de petrecerea nu jazz asigurată de Parov Stelar and Band sau de setul live al Booka Shade, zeci de mii de peninsulari au avut asigurată distracţia din punct de vedere muzical, începând cu orele serii.

CokeLive Peninsula a găzduit sâmbătă noaptea cea mai bună performanţă live a rock-ului din Statelor Unite ale Americii: un concert exploziv, cu o durată de două ore, al celor de la Nine Inch Nails. Liderul formaţiei, Trenz Reznor, a început în forţă cu “Somewhat Damaged” şi după câteva melodii a mărturisit celor aproape 10.000 de fani exstaziaţi că „e extraordinar” că formaţia a ajuns în sfârşit în România şi s-a bucurat că a avut ocazia să vadă recitalul celor de la Primal Scream, al căror fan este.

„It’s fuckin’ amazing to be here, I got the chance to see one of my favorite bands, Primal Scream, so thank you all” (E extrarodinar să fim aici, am avut ocazia să văd şi concertul Primal Scream care e una din formaţiile mele preferate, deci mulţumesc tuturor!”).

Aşa cum îi stă bine unei formaţii de talia NIN, nu doar sunetul şi prezenţa scenică a membrilor trupei a făcut show-ul ci şi ansamblul de lumini aşezate perfect peste ritm şi voce. Cei patru interpreţi care au urcat pe Coca-Cola MainStage din partea NIN – Trent Reznor (clape, chitară, voce), Robin Finck (chitară, clape, voce), Justin Meldahl-Johnsen (bas, clape, voce) şi Ilan Rubin (tobe şi clape) – au fost scăldaţi în lumină, pe ritmurile dictate de bass şi vocea lui Trent.
Concertul NIN a inclus peste 20 de piese, ultima fiind mega-hit-ul Hurt (preluat şi de legendarul Johnny Cash, cu câţiva ani înainte de moartea sa), intonat de toţi fanii prezenţi în faţa Coca-Cola Main Stage, care l-au ajutat pe Reznor pe tot parcursul piesei. 

Prestaţia trupei Primal Scream nu a fost doar pe placul solistului NIN, Trent Reznor, ci a mişcat întregul public având în vedere concertul care dă dovadă de un sunet foarte variat şi în acelaşi timp atât de omogen.

Bobbie Gillespie, solistul trupei Primal Scream a fost îndrăgit de întregul public, venit să vadă scoţienii celebri.

Primul concert din cadrul unui festival al formaţiei de la reîntoarcerea solistul Cristi Minculescu  a fost un succes deloc surprinzător. Publicul şi trupa îşi mulţumeau neîncetat, aclamând neîncetat.

Aglomeraţia mare s-a simţit şi în faţa scenei Coke Terrace, unde sâmbătă seara au concertat Kispál és a Borz şi Parov Stelar and Band, devenind  atracţiile principale ale serii. Publicul a fost acaparat în totalitate de solistul trupei Parov Stelar and Band, care a cântat ultima melodie a concertului în cadrul celei de a treia reveniri pe scenă. Acesta a mulţumit pentru reacţia caldă a peninsularilor, care au fost etichetaţi de către acesta ca fiind cel mai petrecăreţ public.

Cai putere la CokeLive Peninsula

Încă din Ziua Zero a festivalului, peninsularii ştiau de sosirea campionului de raliuri, Titi Aur la CokeLive Peninsula. Sâmbătă a sosit momentul în care pasionaţii vitezei au putut admira chiar şi maşina de cursă a campionului. Iar cei care doreau să facă cunoştinţă cu celebrul pilot, au putut să o facă lângă pista Go-Kart. Senzaţia a constituit-o în schimb prezentarea pe care a efectuat-o Titi Aur în faţa Sălii Sporturilor din Târgu- Mureş, unde cei interesaţi au putut viziona un adevărat drif-show efectuat cu  tehnică de campion. Copilotul lui Aur a fost Borbely Karoly, care a reuşit să dea indicaţiile potrivite celui de la volan. La final, bilanţul a reflectat schimbarea a trei cauciucuri din cauza căldurii.

Bucuresti, 27.07.2009

{mosloadposition user10}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *