Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Zilele Horticulturii Bucureștene și Hortus FlorShow România – tot ce vreți să știți despre flori, plante și grădină

promo Zilele horticulturii bucurestene 2021

În perioada 13-16 mai 2021, vă invităm, ca în fiecare an, să participați la Zilele Horticulturii Bucureștene, în campusul Agronomie-Herăstrău.

Timp de 4 zile, Facultatea de Horticultură din cadrul USAMV București vă conduce într-o călătorie în lumea horticulturii, prin cele 14 ateliere organizate în sistem hibrid și prin târgul Hortus FlorShow România.

Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina Zilelor Horticulturii Bucureștene unde vă puteți înscrie la prezentări organizate pe teme actuale din horticultură. Programul cuprinde conferințe, ateliere și demonstrații care se vor desfășura atât fizic, la fața locului, cât și online, pe pagina evenimentului.

Alegeți din program subiectul favorit:
– Peisagistica europeană și conservarea biodiversității urbane;
– Crearea unei grădini biointensive eco în campusul universității;
– Atragerea faunei utile în grădinile și fermele noastre și studierea cuiburilor artificiale;
– Reciclăm sau aruncăm? Materia organică – o resursă neprețuită. Cum și ce compostăm?
– Aplicații digitale în sprijinul fermierilor horticultori – TIC;
– Tehnologii ecologice pre și postrecoltă în sprijinul fermierului;
– Prezentarea speciilor pomicole noi și demonstrații în livadă privind tehnologiile moderne;
– Master of Colours – Demonstrație de artă florală cu Maestra Andreea Stor și Asociația Floriștilor Români.

promo Zilele horticulturii bucurestene 2021

Atracția principală este expoziția cu vânzare Hortus FlorShow (zilnic, între orele 10.00-18.00) ce aduce în fața vizitatorilor producători de flori, arbuști, plante ornamentale, semințe, răsaduri de legume și flori, unelte, utilaje, accesorii pentru horticultură și produse agricole tradiționale, în campusul Agronomie-Herăstrău (Bd. Mărăști, Nr.59).

”Sumtem bucuroși că putem duce tradiția mai departe organizând acest eveniment – simbol al comunității noastre, din 2004. Zilele Horticulturii Bucureștene este un proiect de suflet al Facultății de Horticultură și al universității, care reunește studenți, specialiști, fermieri și pasionați de frumos, natură și viață sănătoasă. Suntem deosebit de onorați că și această ediție se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române. Casa Regală are o lungă tradiție în dezvoltarea horticulturii românești, fiind susținătoarea Societății Române a Horticultorilor, încă de la primele expoziții din 1913.” – Prof.dr. Florin Stănică, Prorector, Universitatea de Știinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.

Timp de 4 zile veți putea admira, dar și achiziționa din oferta expusă la fața locului și în deplină siguranță, respectând absolut toate reglementările. Iar pentru cei care doresc să participe fizic la conferințele și atelierele noastre, sau pur și simplu să devină expozanți, sunt așteptați să se înregistreze la zhb@horticultura-bucuresti.ro. Simplu, sigur și la un click distanță.

Descoperiți tot programul accesând pagina evenimentului și ne vedem în Campusul Agronomie – Herăstrău (Bd. Mărăști, Nr.59).

Program Hortus FlorShow

Sunteți pregătiți?

Dacă doriți să aflați mai multe despre activitatea noastră puteți vizita www.usamv.ro.

Despre Universitatea de Stiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV) este o instituţie de învăţământ superior şi de cercetare acreditată, pol de excelenţă al învăţământului universitar de specialitate, transformată constant şi consistent pe parcursul celor 168 de ani de existenţă. USAMV are peste 11.000 de studenţi, fiind definită ca “o universitate pentru viaţă şi agricultură, prin educaţie şi cercetare de înaltă calitate” (“Agriculture for Life, Life for Agriculture”). USAMV are în vedere patru direcţii strategice de dezvoltare în contextul actual: învăţământ de calitate (cu accent pe abilităţile practice urmărite de angajatori), cercetare avansată, internaţionalizare şi parteneriat cu mediul de afaceri.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.