Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Zentiva a lansat programul pentru studenti Zentiva University

· 30 de tineri au fost selectaţi pentru a participa la program. Dintre aceştia, şase vor avea ocazia să înceapă o carieră în cadrul companiei, începând din 2012

Zentiva, o companie Sanofi, a lansat programul de internship Zentiva University, dedicat tinerilor absolvenţi, masteranzi sau doctoranzi în cadrul universităţilor de Farmacie, Politehnică – specializările Chimie, Mecanică, Automatică şi ASE. Programul a fost anunţat în cadrul târgului Hipo. Din cei peste 2.000 de candidaţi, 30 au fost selectaţi şi vor participa la program.

„Desfăşurăm de mulţi ani programe de practică în parteneriat cu universităţile din Bucureşti, dar anul acesta am gândit un program unic de internship dedicat tinerilor cu foarte mare potenţial. Toţi cei 30 selectaţi sunt bine pregătiţi şi extrem de interesaţi de dezvoltarea lor profesională. Zentiva University reprezintă o adevărată provocare atât pentru participanţi, cât şi pentru echipa noastră”, a explicat Margareta Tănase, Director Operaţiuni Industriale Zentiva, o companie Sanofi.

Programul este structurat în 3 etape. În luna octombrie, cei 30 de tineri selectaţi vor avea ocazia să viziteze fabrica de medicamente Zentiva şi să participe la Zilele Zentiva – programe de învăţare special concepute de echipa de proiect. Începând din 21 octombrie, 12 studenţi selectaţi în urma evaluărilor vor putea să lucreze până pe 15 decembrie în unul din departamentele de Producţie, Producţie mentenanţă, Calitate, Business Support, Supply Chain sau Environment, Health and Safety. În 2012, şase dintre ei vor primi un contract determinat cu durata de un an şi posibilitatea de a începe o carieră în domeniul farmaceutic în cadrul companiei.

„Am creat o echipă dedicată de proiect, alcătuită din 15 specialişti din departamente diferite şi cu experienţă bogată în coordonarea oamenilor. Colegii noştri şi-au asumat cu foarte mare seriozitate rolul de dascăli şi au pregătit programe complexe de învăţare, astfel încât participanţii să aibă de câştigat cât mai multe cunoştinţe şi abilităţi. Ne dorim să atragem în compania noastră tineri care să aducă un suflu nou echipei, iar în anii următori să legăm parteneriate cu universităţile pentru că acest program reprezintă tipul de educaţie nonformală care îi pregăteşte şi îi ajută pe tineri să îşi clarifice opţiunile pentru viitoarea carieră”, a completat Angela Posdărăscu, Manager Resurse Umane şi Servicii Zentiva.

Participanţii sunt foarte entuziasmaţi de proiect:

„Apreciez în mod deosebit faptul că în fabrică ni s-au adus problematizări şi am fost antrenaţi în prezentarea site-ului. M-am bucurat mai ales de deschiderea tuturor membrilor echipei Zentiva” – Sabina Şerbu.

„Sunt bucuroasă şi mândră că am fost acceptată, apreciez foarte mult efortul depus de întreaga companie pentru a ne face să înţelegem cât mai bine toate aspectele care ne sunt expuse. Toate persoanele cu care am venit în contact au fost dechise, vesele şi dornice să ne împărtăşească cât mai mult din experienţa dumnealor” – Ioana Niţă.

„Consider că acest internship este o “cărămidă “ pusă la baza exerienţei mele personale. Mediul de lucru este unul foarte interactiv şi plăcut, punându-se accent pe promovarea valorilor şi egalitate” – Maria Victoria Neacşu.

“Acest intership va deschide cu siguranţă noi drumuri în cariera fiecărui participant. După vizitarea fabricii, am fost impresionată de volumul de muncă şi devotamentul cu care cei 400 de angajaţi participă la menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii” – Alexandra Vasioiu.

„Mi-au plăcut jocurile de integrare. Au uşurat comunicarea în echipă şi acum ne cunoaştem mai bine. Apreciez atenţia cu care am fost trataţi. Vă mulţumesc!” – Ionica Guinea.

“Este un program complex, dinamic, antrenant şi mereu surprinzător. Informaţiile pe care le-am primit în cadrul vizitelor m-au ajutat să înţeleg mai bine nu numai industria farmaceutică, dar şi să mă descopăr un pic mai mult pe mine” – Andreea Balalia.

“Zentiva University este o şansă pentru proaspeţii absolvenţi, poate fi o rampă de lansare, un început de carieră în domeniul farmaceutic alături de o companie mare” – Ionela Liţă.

Bucuresti, 10.10.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.