Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

XTB introduce un nou instrument financiar, bazat pe indicele FANG+, oferind astfel investitorilor români expunere la ​​cele mai mari 10 companii de tehnologie din lume

Claudiu Cazacu, Strategist-șef la XTB România

X-Trade Brokers (XTB), una dintre cele mai mari companii de brokeraj din lume, introduce în oferta sa un nou instrument financiar bazat pe indicele FANG+ al Bursei de Valori din New York (NYSE). Indicele FANG+ include acțiuni ale celor mai mari 10 companii de tehnologie din lume. Investitorii români pot tranzacționa instrumentul începând cu data de 4 februarie 2019, utilizând platforma de tranzacționare xStation XTB.

FANG este un acronim de la Facebook, Apple, Netflix și Google și, în afară de acești patru giganți ai tehnologiei, indicele include și acțiuni ale companiilor chinezești Baidu și Alibaba, precum și acțiuni americane de tip blue chips ca Amazon, Nvidia, Tesla și Twitter. Noul instrument introdus de XTB este un CFD, un contract pentru diferență, instrument care oferă traderilor și investitorilor posibilitatea de a beneficia în urma variației prețurilor, fără a deține activul suport. Astfel, randamentul investiției este calculat pe baza modificării prețului activului dintre momentul cumpărării si momentul vânzării, fără a lua în considerare valoarea de bază a activului suport. CFD-ul bazat pe FANG+ este oferit printr-un contract încheiat între un client și un broker, XTB. XTB permite clienților să opteze atât pentru poziții short, cât și pentru poziții long pe un instrument, ceea ce înseamnă că aceștia au posibilitatea de a câștiga atunci când prețul scade (prin optarea pentru o poziție short) sau când prețul crește (prin optarea pentru o poziție long).

Randamentele anuale ale indicelui FANG+ le-au depășit pe cele ale NASDAQ100 cu aproape 10 puncte procentuale. Între 19 sept. 2014 și 18 ianuarie 2019, randamentul total anualizat a fost de 23.48% pentru FANG+, în timp ce pentru NASDAQ100 a fost de 13.64% iar pentru S&P 500 de 8.99%. Performanțele trecute nu oferă indicii despre rezultatele viitoare, totuși coerența grupului pe perioada trendului ascendent al pieței din ultimii ani sugerează că a dobândit o vizibilitate largă și o ”identitate” proprie, urmând, probabil, să mențină un comportament coerent în viitor, posibil mai volatil decât piața, deși direcția viitoare rămâne o necunoscută, a declarat Claudiu Cazacu, Strategist-șef la XTB România.

Claudiu Cazacu, Strategist-șef la XTB România
Claudiu Cazacu, Strategist-șef la XTB România

Indicele FANG+ a fost lansat de NYSE pe data de 26 septembrie 2017. Companiile din componența indicelui FANG, Facebook, Amazon, Netflix și Google au contribuit cu 90% la creșterea indicelui S&P500 de la începutul anului 2015. Capitalizarea totală a acestor patru companii a crescut cu 630 miliarde USD, în timp ce restul companiilor din indicele S&P500 și-au mărit capitalizarea cu numai 45 miliarde USD. Astfel, avansul indicelui S&P500 din ultimii ani se bazează în principal pe puterea companiilor ce alcătuiesc indicele FANG.

Instrumentul suport pentru CFD-ul oferit de XTB nu este indicele FANG+ per se, ci contractul forward pentru acest indice, care se tranzacționează pe Intercontinental Exchange (ICE). Noul instrument este disponibil pentru tranzacționare tuturor clienților globali ai XTB, începând cu data de 4 februarie 2019. Investitorii români pot tranzacționa CFD-ul în intervalul orar 16:30 și 23:00 ora României (GMT+2), adică în timpul orelor de tranzacționare ale NYSE.

Disclaimer: CFD-urile sunt instrumente complexe și au un risc ridicat de a pierde rapid bani din cauza efectului de levier. 80% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor . Ar trebui să luați în considerare dacă înțelegeți modul în care funcționează CFD-urile și dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.