Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

World Vision sustine vaccinarea copiilor pentru sanse egale la sanatate

In contextul scaderii alarmante sub 90% a acoperirii vaccinale in Romania si a reaparitiei unor cazuri de boli eradicate, luni 22 iunie 2015 la Palatul Parlamentului s-a desfasurat dezbaterea cu tema “Vaccinarea – șanse egale pentru sănătate” sub deviza “Si copiii din Romania sunt copii europeni”. World Vision Romania s-a numarat printre initiatori si organizatori.

Scopul intalnirii a fost gasirea unor solutii concrete din partea profesionistilor in sanatate, a autoritatilor, societatii civile, mass media pentru solutionarea ratei reduse de vaccinare si afirmarea necesitatii de a demara o campanie nationala de educare si informare privind riscurile nevaccinarii pentru profesionistii din sanatate si parinti.

Pentru a se obtine o imagine cat mai complexa, s-a facut o analiza comparativa a acoperirii vaccinale in Romania versus UE si s-a afirmat dreptul la egalitate de sanse privind imunizarea si protectia impotriva bolilor infectioase prevenibile prin vaccinare pentru copiii din Romania in contextul european actual.

Participantii au identificat ca scaderea acoperirii vaccinale si neaplicarea adecvata a politicilor publice de asigurare a unui nivel de imunizare adecvat si sigur pentru mentinerea starii de sanatate a populatiei, au urmatoarele cauze:
· neprezentarea copiilor la medicul de familie
· existenta unor grupuri vulnerabile de copii fara acces la servicii medicale adecvate
· informarea insuficienta sau eronata, fara baza stiintifica a populatiei referitoare la vaccinuri si vaccinare
· lipsa unor surse credibile de informatii pentru parinti
· curricula limitata universitara si postuniversitara privind competente de comunicare si consiliere a pacientilor
· disfunctionalitati legate de aprovizionare, stocare, distributie a vaccinurilor catre furnizorii de servicii medicale implicati in activitatea vaccinala
· numarul redus de producatori de vaccinuri din piata europeana
· cadrul legislativ incomplet, neadecvat situatiei actuale.

Evenimentul a fost condus de Dr. Ion Luchian, presedintele Comisiei de Sanatate Publica din Senat si Prof. Dr. Florin Buicu, presedintele Comisiei de Sanatate si Familie din Camera Deputatilor, care au sustinut necesitatea unor eforturi comune de reglementare a cadrului legislativ privind procesul de vaccinare, simultan cu actiuni concertate de informare comprehensibila, profesionista, atat a personalului medical cat si a populatiei. Vezi declaratiile aici.

Prof. Dr. Alexandru Rafila, consilier al Ministerului Sanatatii si presedintele Societatii Romane de Microbiologie, unul din initiatorii si organizatorii evenimentului a declarat: “La nivel național cifrele privind acoperirea vaccinală pentru principalele vaccinuri incluse în programul național de imunizări se situeaza la 88% si sunt in scadere. În unele județe și in municipiul București valorile sunt îngrijorătoare —variind in jurul valorii de 70%. Cele mai scazute valori se înregistrează la vaccinul diftero-tetanic, care se găsește în componența vaccinului hexavalent și la vaccinul rubeolo-rujeolă-oreion. În ceea ce privește legea vaccinării, se lucrează și s-au făcut destul de mulți pași în elaborarea unui document care să fie pus în dezbatere publica cat mai curand ".

“Noi la World Vision sustinem dreptul copiilor de a avea acces la servicii de sanatate si la vaccinare. Punem la dispozitia grupului de lucru experienta noastra in educarea parintilor si personalui medical din comunitatile rurale. Cu astfel de programe noi am reusit sa crestem rata vaccinarii in randul copiilor din satele unde suntem prezenti.” a declarat Dna Daniela Buzducea, director executiv al World Vision Romania.

“Consideram ca toti cei care au participat la dezbatere pot contribui cu expertiza proprie la un set de masuri integrate pentru aceasta chestiune atat de importanta ca prevenirea bolilor in copilarie. Vorbim despre sanatatea copiilor, adica “fundamentul fizic” pe care ei isi vor dezvolta sau nu viitorul, viitor care ne apartine tuturor.”

La eveniment au participat peste 100 de invitati, politicieni, reprezentanti ai autoritatilor, specialisti in vaccinologie, reprezentanti media, ai societatilor profesionale si ai societatii civile, dintre care 26 de vorbitori si-au prezentat punctele de vedere si solutiile care se vor regasi intr-un document de pozitie, care va fi inaintat celor doua Camere ale Parlamentului si Societatilor profesionale medicale, in vederea reglementarii corecte a deficientelor majore identificate.

Dezbaterea s-a finalizat cu propunerea concreta, comuna, a tuturor participantilor de lansare a unei Campanii Nationale de informare si de educare a populatiei referitor la importanta vaccinurilor in mentinerea sanatatii, dar si despre riscurile legate de nevaccinare.

Evenimentul a fost organizat de Comisia de Sanatate Publica din Senat, Comisia pentru Sanatate si Familie din Camera Deputatilor, impreuna cu Societatea Romana de Microbiologie, Asociatia Romana pentru Educatie Pediatrica in Medicina de Familie (AREPMF), Fundatia World Vision Romania si Organizatia Salvati Copiii, avand ca parteneri institutionali Ministerul Sanatatii, Institutul National de Sanatate Publica, Organizatia Mondiala a Sanatatii, Societatea Romana de Pediatrie, Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” si Colegiul Medicilor Bucuresti.

Moderatorii principali ai evenimentului au fost Prof. univ. dr. Alexandru Rafila Presedinte SRM si Dr. Cornelia Scãrlãtescu-Paraschiv – World Vision România impreuna cu Dr. Valeria Herdea – AREPMF, Dr. Vlad Mixich – Hotnews si Dr. Victor Olsavszky – reprezentantul OMS în România, pentru discutiile pe sectiuni.

Fundatia World Vision sustine acest demers alaturi de ceilalti reprezentanti ai societatii civile si ai societatilor medicale profesionale in calitate de integrator al comunicarii intre actorii cheie si garanteaza ca aceasta campanie de informare se desfasoara exclusiv in interesul copiilor, pentru dreptul lor la sanse egale la sanatate.

Vezi aici schema de vaccinare pentru copii in 2015.

Bucuresti, 25.06.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.