Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

World Vision Romania va ajuta aproape 1900 de oameni sa dobandeasca o calificare

sau sa deschida mici afaceri in domeniile mestesugurilor si turismului rural

Fundaţia World Vision România a lansat astăzi, la Clubul Ţăranului Român din Bucureşti, proiectul „MADE IN RURAL. Dezvoltare economică rurală prin revitalizarea tradiţiilor populare şi exploatarea potenţialului economic non-agricol”.

Ne-au onorat cu prezenţa la eveniment organizaţiile partenere în proiect – Asociaţia pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale ASDR Dezmir şi Ascendo S.R.L., reprezentanţi ai autorităţilor din comunităţile rurale vizate, ai A.J.O.F.M Ilfov şi mass-media.

„Scopul demersului nostru este să reducem dependenţa de agricultura de subzistenţă a familiilor din mediul rural şi să le sprijinim să îşi diversifice veniturile. Proiectul MADE IN RURAL valorifică potenţialul identificat prin desfăşurarea în ultimii doi ani a programelor Atelierul de meşteşuguri. Am suplimentat activităţile de formare profesională cu un curs în domeniul turismului şi am adăugat o campanie de conştientizare, consiliere şi mediere, astfel încât să ajutăm cât mai mulţi oameni să îşi găsească mai uşor de lucru.” a declarat Adrian Secal, managerul proiectului.

Proiectul MADE IN RURAL se desfăşoară în perioada 1 aprilie 2014 – 31 septembrie 2015 în judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Constanţa, Cluj, Dolj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Sibiu, Vaslui şi Vâlcea. Aproape 1900 de persoane din mediul rural vor participa gratuit la sesiuni de informare, conştientizare, calificare, consiliere şi mediere profesională.

Campaniile de informare şi consiliere vor debuta în luna iunie 2014 în cele nouă judeţe vizate prin proiect şi, în funcţie de rezultatele procesului de mediere, participanţii vor fi înscrişi la cursuri de formare în ţesătorie manuală sau lucrător în pensiune turistică.

In partea a doua a proiectului, oamenii instruiţi în prima etapă vor putea urma cursuri de competenţe antreprenoriale şi apoi concura într-un concurs de planuri de afaceri. Cele mai reuşite 200 de proiecte create de ei vor fi premiate, astfel încât să poată fi transformate în realitate.

In etapa finală a proiectului, vom crea şase ateliere meşteşugăreşti în care beneficiarii dornici să înceapă o mică afacere îşi vor continua activitatea dispunând gratuit de toate resursele necesare. Sustenabilitatea acestor eforturi va fi asigurată şi prin înfiinţarea unei reţele de cooperare şi bune practici prin intermediul căreia micii întreprinzători vor putea să facă schimb de experienţă şi să contureze o strategie comună de dezvoltare.

Fundaţia World Vision România desfăşoară iniţiativa „MADE IN RURAL” în cadrul Programului pentru agricultură şi dezvoltare economică care promovează investiţiile în capitalul uman din mediul rural cu scopul dezvoltării economiei locale competitive, sustenabile pe termen lung şi în acord cu valorile şi tradiţiile locale. Prosperitatea familiilor este esenţială pentru bunăstarea copiilor, întrucât le oferă acestora şanse egale la educaţie şi dezvoltare, iar copiii se află în centrul tuturor programelor noastre.

Bucuresti, 29.05.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.