Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Workshop de transformare si bunastare personala cu Odette Dimitriu si Mirela Pop

Eveniment în cadrul campaniei „Te așteptăm în librărie!”

Miercuri, 28 octombrie, ora 18:00
Librăria CLB Nr.17 „Mihail Sadoveanu”, Bd. Magheru, nr. 6-8, Bucureşti.

Editura Herald vă invită miercuri, 28 octombrie, începând cu orele 18:00, să luaţi parte la un workshop experimental centrat pe explorarea eficienţei abordarilor şi tehnicilor terapeutice actuale de optimizare fizică şi psihică, privite ca soluţii naturale pentru îmbunătăţirea vieţii cotidiene.

Evenimentul care va avea loc la Librăria CLB „Mihail Sadoveanu”, se va bucura de prezenţa a două invitate – specialiste în terapia cognitiv-comportamentală:
• Odette Dimitriu (Conf. univ. dr. Facultatea de Psihologie a Universității Titu Maiorescu);
• Mirela Pop (Medic primar de recuperare medicală, medic homeopat și psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală).

De-a lungul serii va fi dezvăluită o varietate de soluţii accesibile, menite să îndepărteze grijile şi stresul din rutina zilnică pentru identificarea sursei personale de putere şi armonie. Îndrumaţi de specialialişti, cei prezenţi vor avea ocazia să găsească soluţii la o serie de afecţiuni şi la multe alte probleme personale cu care se confruntă.

Abordarea se va baza pe exemple concrete şi, în plus, va avea loc o demonstraţie practică de inducţie hipnotică realizată pe unul dintre participanţi.

Workshop-ul propune publicului o trecere în revistă a mai multor studii ştiinţifice pe care se bazează practicile promovate şi include totodată lucrul experienţial şi multe elemente care încurajează activarea potenţialului latent al oricărei persoane pentru atingerea unui echilibru emoţional optim.
Eveniment Facebook

Odette Dimitriu este doctor în psihologie și conferențiar universitar la Facultatea de Psihologie a Universității Titu Maiorescu din București. A publicat numeroase articole, studii și cercetări, având o experiență de peste 20 de ani în domeniul psihologiei clinice, al psihoterapiei cognitiv-comportamentale și al terapiei prin hipnoză. Este atestată ca psiholog principal autonom și supervizor de către Colegiul Psihologilor din România, Comisia de Psihologie Clinică și Psihoterapie. A susținut workshop-uri dedicate antrenării capacității și conduitei empatice a terapeutului, considerați drept factori predictivi importanți ai succesului în psihoterapie. Odette Dimitriu este președinte al Asociației de Hipnoterapie și Psihoterapie Cognitiv-Comportamentala (AHPCC) și autoare a volumului „Comunicare terapeutică”, publicat la Editura Herald în 2014.

Mirela Pop este medic primar de recuperare medicală, medic homeopat și psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentala. De asemenea, ține cursuri în cadrul formării psihoterapeuților de orientare cognitiv-comportamentală. Atât în experiența sa clinică, dar și în articole și lucrări de specialitate (Abordarea homeopatică a convingerilor disfuncționale – 2011), promovează o abordare bazată pe echilibrul fin dintre corp și psihic. Mirela Pop este autoare a volumelor „Homeopatie în psihoterapie” (2014) și „Doctore, mă doare viața!” (2015), publicate la Editura Herald.

Comunicare terapeutică: Tehnici și modele ale schimbării Odette Dimitriu
Revelându-se ca o contribuţie importantă la formarea viitorilor psihoterapeuţi, precum şi la educarea continuă a specialiştilor deja experimentăţi, volumul de faţă prezintă metode de adaptare la nevoile specifice ale fiecărui pacient şi încurajează în mod constructiv dezvoltarea conduitei empatice a psihoterapeuților.

Doctore, mă doare viața!
Mirela Pop

Acest volum oferă o perspectivă proaspătă asupra numeroaselor probleme emoţionale şi a obstacolelor psihologice care ne împiedică să ducem o viaţă împlinită şi echilibrată. Fără să ofere sfaturi şi soluţii tradiţionale, cartea vă va inspira să abordaţi cu succes blocajele şi punctele nevralgice.

Homeopatie in psihoterapie – remedii in terapia cognitiv-comportamentală

Mirela Pop

Mirela Pop prezintă o alternativă la metodele tradiţionale de tratament medical. Descoperiţi puternica influenţă pe care remediile homeopate o exercită asupra suferinţelor mentale, care în multe cazuri stau, de fapt, la baza suferinţelor noastre fizice.

Intrarea la eveniment este gratuită!

Bucuresti, 22.10.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.