Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

WoPA “Plantează Aer” pentru Daikin România

Alina Turcitu

Agenția WoPA lansează campania “Plantăm Aer” pentru liderul mondial în sisteme de climatizare Daikin

Aerul curat pe care îl respirăm nu este o resursă inepuizabilă și suntem responsabili prin fiecare gest de îmbunătățirea calității sale, atât pentru noi, cât și pentru generațiile următoare – acesta este mesajul de conștientizare publică pe care îl comunică noua campanie “Plantăm Aer” dezvoltată și lansată de agenția WoPA pentru Daikin – lider mondial în domeniul sistemelor de climatizare pentru uz rezidențial și comercial.

Aceasta este prima campanie de responsabilitate socială (CSR) construită de WOPA de la desemnarea agenției câștigătoare în cadrul unui pitch organizat de Daikin România, la începutul anului.

În cadrul campaniei “Plantăm Aer” se reiterează beneficiile aerului curat atât pentru clienții Daikin, cât și pentru comunitate: la fiecare unitate de aer condiționat vândută, Daikin plantează un copac, în perioada 5 iunie – 15 septembrie 2017. Programul vizează 15 județe, iar obiectivul final este plantarea a peste 10.000 de copaci.

“Prin puterea exemplului și prin mobilizarea mai multor participanți credem că multe lucruri se pot schimba în bine. Astfel, pornind de la succesul unei campanii interne derulate anul trecut, când am reușit să donăm – prin sincronizarea eforturilor mai multor parteneri – suma necesară pentru plantarea a 1.400 de puieți într-o zonă afectată de alunecări de teren, am dezvoltat campania „Plantăm Aer”, pentru a obține un impact de și mai mare anvergură.

Alina Turcitu

Programul demarat în luna iunie îi implică de această dată pe clienții Daikin. Ne adresăm unei comunități largi a cărei implicare poate influența în mod pozitiv o întreagă societate, în ceea ce privește comportamentul eco-responsabil. Astfel, pentru fiecare unitate de aer condiționat split achiziționată în această vară, vom planta un copac”, declara Alina Turcitu, Marketing Coordinator, Daikin Romania.

WoPA a dezvoltat conceptul creativ, elementele de comunicare în mediul online, web landing page, cât și materialele de comunicare către dealerii Daikin, iar campania se derulează în colaborare cu inițiativa “Plantăm fapte bune în România”.

“În cele doar câteva zile de la lansare, campania a înregistrat peste 250.000 de impresii și o susținere impresionantă. Mulțumim pentru încrederea acordată de către Daikin și în continuare vizăm dezvoltarea unor idei creative care să contribuie eficient la creșterea brand-ului Daikin România”, declara Andra Țivichi, Account Director, WoPA.

Echipa implicată în proiect:
Daikin România: Alina Turcitu, Marketing Coordinator
WoPA: Andra Țivichi (Account Director), Dana Ciobanu (Account Manager), Luca Bulacu (Creative Director), Corina Băcanu (Senior Copywriter), Mihai Gheorghiu (Art Director)

Web campanie: https://www.plantamaer.ro/

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.