Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Wolf Theiss lanseaza un program unic de formare, „Scoala de excelenta Wolf Theiss”

„Şcoala de excelenţă Wolf Theiss” este un nou program de formare intern, foarte cuprinzător, care introduce noi standarde, fiind implementat la nivelul întregii firme. În plus faţă de expertiza juridică şi know-how-ul antreprenorial, se urmăreşte dezvoltarea unor abilităţi în domeniul dezvoltării întreprinderilor. Prin implementarea noului program, Wolf Theiss investeşte masiv în formarea şi calificarea angajaţilor săi.

Introducând un nou program, foarte cuprinzător, de formare, „Şcoala de Excelenţă Wolf Theiss” armonizează la nivel structural şi continuă programele existente, respectiv „Şcoala de Finanţe Wolf Theiss”, care are deja o lungă tradiţie în cadrul casei de avocatură. Noul program nu se concentrează numai pe expertiza juridică, ci şi pe asimilarea de aptitudini antreprenoriale şi de cunoştinţe specializate. Aspecte de comunicare şi inteligenţă emoţională, dezvoltarea întreprinderii, administrarea întreprinderii şi managementul unei firme de avocatură sunt de asemenea incluse în program. Managerul de proiect Andrea Miskolczi, care anterior a dezvoltat Şcoala de Finanţe şi în prezent este responsabilă pentru dezvoltarea Şcolii de Excelenţă, explică: „Formarea în domeniul juridic nu include, în mod tipic, aspecte precum administrarea întreprinderii, managementul tranzacţiilor sau dezvoltarea întreprinderii. Prin introducerea acestora, Wolf Theiss devine şi mai atractivă pentru tinerii absolvenţi care doresc să îşi înceapă cariera în cadrul firmei noastre.”

"Un program de formare bine structurat, de o asemenea cuprindere, care acoperă aspecte atât din domeniul juridic, cât şi din domeniul economic este unic în rândul firmelor din Austria şi din Europa Centrală şi de Sud-Est,” afirmă Richard Wolf, membru în consiliul de conducere al Wolf Theiss, adăugând: „Într-o piaţă competitivă precum cea a serviciilor juridice, excelenţa în domeniul juridic nu este suficientă în sine. Asigurându-ne că avocaţii noştri sunt capabili să gândească precum antreprenorii şi că pot înţelege în detaliu afacerile clienţilor noştri, serviciile noastre devin din ce în ce mai valoroase.”

„Şcoala de excelenţă Wolf Theiss” este deschisă tuturor avocaţilor juniori şi seniori din toate cele douăsprezece birouri Wolf Theiss. „La Wolf Theiss, formarea la nivel intern are o importanţă strategică deosebită. Astfel ne asigurăm că serviciile de consultanţă pe care le oferim sunt la acelaşi nivel de calitate în toate birourile noastre şi că avocaţii noştri pot dobândi cunoştinţe temeinice în alte domenii, care vin în completarea formării lor în domeniul juridic,” afirmă Barbara Gerzer, Director de Resurse Umane în cadrul Wolf Theiss. „Astfel, satisfacţia la locul de muncă a crescut considerabil."

Numeroşi avocaţi au participat la evenimentele de formare organizate de Wolf Theiss în trecut. Claudia Chiper, din cadrul biroului din Bucureşti, cursant al Şcolii de Finanţe, spune: “’Şcoala de Finanţe Wolf Theiss’ a contribuit la aprofundarea cunoştinţelor mele juridice precum şi la dezvoltarea abilităţilor ca avocat. Programul este o unealtă utilă pentru a pătrunde esenţa factorilor de natură practică dar şi teoretică, ce au un impact important în activitatea mea zilnică de avocat în domeniul bănci şi finanţe. Am convingerea că ‘Şcoala de Excelenţă Wolf Theiss’ va constitui de asemenea o platformă pentru cultivarea excelenţei şi mă bucur de ocazia de a putea participa la aceasta."

Despre Wolf Theiss

Înfiinţată în 1957, Wolf Theiss este una dintre principalele firme de avocatură din Europa Centrală şi de Est, specializată în acordarea de asistenţă în domeniul afacerilor internaţionale. În cele 12 birouri din Albania, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina, îşi desfăşoară activitatea 300 de avocaţi care acordă consultanţă pentru societăţi comerciale locale şi internaţionale, cu operaţiuni în domeniul industrial, comerţ şi servicii, precum şi pentru bănci şi societăţi de asigurare. Îmbinând practica juridică şi cea comercială, WOLF THEISS dezvoltă soluţii complete şi inovatoare, bazate pe experienţa şi cunoştinţele acumulate în domeniul juridic, fiscal şi comercial.

Premii obţinute…

Ne concentrăm mai degrabă pe soluţionarea cu succes a proiectelor decât pe câştigarea
premiilor. Dar realizarea primului obiectiv atrage în mod firesc atingerea celuilalt. De-a
lungul anilor am primit numeroase distincţii, situându-ne în mod constant printre cele mai
importante firme de avocatură din Europa Centrală şi de Sud-Est:
"Law Firm of the Year: Central Europe" 2010
(The Lawyer European Awards)
"Law Firm of the Year: Eastern Europe and the Balkans" 2009
(The Lawyer European Awards)
"Law Firm of the Year" 2010
(Southeastern Europe Real Estate Awards – Europa Property)
"Worldwide – Entertainment and Media Law Team of the Year" 2009
(World Leaders International IP Awards)
"Austrian Client Service Law Firm of the Year" 2011
(Chambers & Partners)
"Austrian Law Firm of the Year" 2011, 2010 and 2009
(IFLR – International Financial Law Review; Chambers & Partners; PLC Which lawyer?; ILO –
International Law Office)
"Austrian Tax Law Firm of the Year" 2011, 2010 and 2009
(International Tax Review)
"Czech Law Firm of the Year" 2010
(IFLR – International Financial Law Review)
"Hungarian Law Firm of the Year" 2009
(IFLR – International Financial Law Review)
"First Place Winner Practice Development" 2011
(Your Honor Awards, Legal Marketing Association)
"Romanian Law Firm of the year: Litigation" for 2010
(Avocatnet.ro)
"Romanian Capital Markets transaction of the year" for 2010
(Avocati de Top, Finmedia)
“The Lawyer of the Romanian Entrepreneur” for 2010
(Lawyers’ Award Gala, Ziarul Financiar)

Pentru lista completă de premii vă rugăm vizitaţi www.wolftheiss.com – About Us – Awards & Rankings.

Bucuresti, 13.10.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.