Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Whirlpool aduce in Romania Tehnologia Al 6-lea Simt Fresh Control, cea mai noua solutie

pentru prospetimea de durata a alimentelor

Prospeţime optimă în frigider cu mai puţine alimente irosite şi un consum de energie cu 25% mai mic decât cel al aparatelor din clasa A

Whirlpool, lider mondial în domeniul electrocasnicelor, lansează Tehnologia Al 6-lea Simţ Fresh Control, o soluţie unică în România, care adaptează şi controlează temperatura şi nivelul de umiditate din interiorul aparatului frigorific în funcţie de condiţiile externe, de gradul de umplere cu alimente cât şi de modul de utilizare al acestuia. Astfel, aparatele frigorifice dotate cu acest sistem menţin alimentele proaspete până la de 4 ori mai mult în comparaţie cu aparatele obişnuite.

De cele mai multe ori alimentele proaspete cumpărate nu sunt consumate în aceeaşi zi. Iar prospeţimea reprezintă principalul factor care influenţează valoarea nutriţională a alimentelor. Pentru o prospeţime de lungă durată a alimentelor şi implicit o alimentaţie sănătoasă Whirlpool a creat „ Al 6-lea Simţ Fresh Control”, o tehnologie ce menţine umiditatea la un nivel de 70-85% în întreaga cavitate a frigiderului şi reface temperatura de 5 ori mai repede după orice variaţie, comparativ cu produsele obişnuite.

„Whirlpool aduce anual pe piaţa din România cele mai noi tehnologii dezvoltate la nivel internaţional, oferindu-le consumatorilor români acces rapid la cele mai avansate soluţii din domeniu”, a declarat Mioara Bolozan, Marketing Manager Whirlpool România. „Este cazul şi sistemului Al 6-lea Simţ Fresh Control, cea mai recentă inovaţie în tehnologia refrigerării, un sistem inteligent de conservare naturală a alimentelor, fără a afecta gustul, vitaminele sau prospeţimea lor”, a mai adăugat ea.

Acest echipament oferă şi avantajul sistemului No Frost, prevenind formarea gheţii în cavitatea frigiderului, astfel încât să nu necesite dezgheţarea lui. Practic, tehnologia Al 6-lea Simţ Fresh Control acţionează ventilatorul Multi Flow, care distribuie aerul rece în întreaga cavitate a frigiderului. Astfel se ajunge la nivelul optim de umiditate, de 75%-85% , potrivit recomandărilor AITA, Asociaţia Italiană a Tehnologiei Alimentare.

„Puţini ştiu că un nivel de umiditate scăzut produce pierderea în greutate a alimentelor din diferite categorii, cauzată de uscarea parţială, în timp ce un nivel de umiditate prea mare poate favoriza formarea de mucegai şi bacterii, cât şi compromiterea texturii şi aspectului alimentelor, un nivel de 70-85% fiind ideal pentru alimente”, a mai spus Mioara Bolozan. „Suntem în plin sezon de vară, iar legumele şi fructele parcă sunt mai diversificate ca niciodată. Dar pentru o dietă sănătoasă trebuie să ne asigurăm că acestea se menţin proaspete până în momentul în care le consumăm”, a adăugat aceasta.

Echipamentele frigorifice cu Al 6-lea Simţ Fresh Control fac parte din gama Green Generation, garantând conservarea alimentelor cu economie de energie de 25% faţă de aparatele electrocasnice din clasa A, toate produsele făcând parte din clasa energetică A+. În plus, electrocasnicele cu această tehnologie pot fi setate pe modul de funcţionare „vacanţă”, care menţine în interiorul frigiderului o temperatură de aproximativ 12˚C, reducând consumul de energie la minim şi prevenind formarea de bacterii.

De asemenea, opţiunea „ încărcare până la jumătate” pentru congelator dezactivează două din cele trei sertare ale congelatorului, economisind energie când nu există nevoia umplerii congelatorului cu alimente.

Frigiderele cu Al 6-lea Simţ Fresh Control dispun de o capacitate foarte mare şi o organizare inteligentă a spaţiului, ceea ce permite depozitarea alimentelor într-o cantitate foarte mare. Mai mult, aceste electrocasnice sunt dotate cu un balcon Max Space, ce asigură spaţiu pentru două rânduri de sticle sau cutii şi o cutie de depozitare foarte mare pentru fructe şi legume, cu un divizor glisant pentru flexibilitate suplimentară.

Noul sistem de iluminat cu led-uri, de două ori mai puternic decât al unui frigider normal şi cu un consum de 4 ori mai mic, alături de sistemul de filtrare antibacteriană, prin care se asigură protecţie împotriva mirosurilor neplăcute şi bacteriilor, completează seria de caracteristici noi ale frigiderelor inteligente cu Al 6-lea Simţ Fresh Control.

Cu o tradiţie îndelungată în domeniul inovaţiei, Whirlpool investeşte anual în cercetarea şi dezvoltarea de noi tehnologii pentru a lansa pe piaţă cele mai eficiente aparate, în ceea ce priveşte consumul de energie şi tehnologie superioară. Whirlpool este una dintre puținele companii care își etichetează corect produsele electrocasnice, prezentând datele corespunzătoare atât în ceea ce privește eficiența energetică a produselor, cât și capacitatea acestora.

Preţurile pentru frigiderele cu Al 6-lea Simţ Fresh Control pornesc de la 2900 RON. Pentru combinele frigorifice cu Al 6-lea Simţ Fresh Control achiziţionate până la 31 iulie 2011, Whirlpool oferă o perioadă de extragaranţie de 2 ani.

Bucuresti, 28.06.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.