Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Vunk lanseaza „Vreau o tara ca afara!”

"VREAU O TARA CA AFARA" este numele celei mai noi si ambitioase campanii sociale din Romania, demarata de trupa VUNK. Piesa ce sustine campania poarta acelasi nume, este inclusa pe cel mai nou album al trupei, "Ca pe vremuri" si va fi lansata, de ziua Romaniei pe site-ul oficial www.vunk.ro dar si pe pagina de facebook "Trupa Vunk".

Dupa ce multe posturi de televiziune au preluat noua piesa, difuzand-o in cateva emisiuni importante, numeroase persoane publice s-au alaturat deja demersului de a schimba Romania intr-o "tara ca afara" sustinand campania celor de la VUNK.

Putin mai jos puteti afla exact ce inseamna si unde isi doreste sa ajunga proiectul "VREAU O TARA CA AFARA", chiar de la liderul trupei, Cornel Ilie:

VREAU O TARA CA AFARA

(misiune posibila)

Asta este vorba pe care fiecare roman, din cele 22 de milioane din tara plus alte milioane de emigranti, a gandit-o sau a spus-o cel putin o data. Cei mai multi o gandesc si o simt in fiecare zi, cel putin o data pe zi. Si noi suntem unii dintre ei.

Nu este o revolta, o frustrare sau un manifest, este o hotarare, pe care trebuie sa o luam fiecare dintre noi. Vrem sa stie tot romanul ca o tara este condusa, ingrijita si imbunatatita de oameni, nu de functiile pe care le ocupa ei. Trebuie sa fim si noi “ca afara”, si schimbarea trebuie sa inceapa de la fiecare din noi, din propria sufragerie.

O tara nu se schimba, pana nu se schimba si oamenii care pot sa o faca. Si acestia nu sunt politicienii, ministrii sau primarii, ei n-o vor face niciodata. Noi, cei care i-am ales, acum ar trebui sa-i ignoram si sa nu mai asteptam nimic de la ei. Ei nu sunt “ca afara”, ei sunt pe dinafara…

Nu exista politica in Romania , asa cum nici Romania nu exista in politica facuta de ei.

Ne adresam celor care stiu ca se poate si altfel. Ca se poate si la noi ca multe lucruri sa fie la fel de naturale, de corecte, de sanatoase si de firesti “ca afara”.

Ne adresam celor care mai au putin si vor sa plece din tara, pentru ca “afara e altfel, e mai bine”, “e mai decent”, “merge treaba mai bine”, “esti tratat mai bine”, “esti respectat” si sa le dam puterea si curajul sa n-o faca.

Pentru cei mai multi pare imposibil, pentru unii este un vis, pentru ceilalti o dorinta. Pentru noi este o sansa. O sansa deghizata-n sarcina.

A venit randul sa nu mai stam la rand pentru respect, decenta, bucurie si firesc. Ele nu sunt de vanzare, de cumparat, de inchiriat, de imprumutat sau de pomana. Ele sunt de (re)descoperit in fiecare dintre aceia care o sa inceapa sa spuna “Vreau o scoala ca afara”, “Vreau sosele ca afara”, “Vreau spitale ca afara”…

Ziua noastra nationala, scrisa in cifre, este numarul de telefon al apelului de urgenta: 112 (01.12). Ce potrivire mai buna sa fie, pentru un popor mereu in stare de urgenta, cu motive sau fara, intr-o panica totala pe care poti s-o atingi aproape cu degetul cand mergi pe strada?

Poate ar fi mai potrivit sa schimbam putin titlul imnului tarii si sa spunem “Desteapta-MA, romane!”, dar, azi, mai mult ca oricand, noi spunem “VREAU O TARA CA AFARA!”.

Aici puteti asculta piesa VUNK – VREAU O TARA CA AFARA:
//www.youtube.com/watch?v=2MKW1ix-Cno

Bucuresti, 30.11.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.