Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Vrei să câştigi concursuri de frumuseţe? Te învaţă „Un antrenor fermecător” cum să reuşeşti

Începând din 7 martie, în fiecare luni, de la ora 21:00

În meseria de model nu se reduce totul doar la ruj și tocuri înalte. Bill Alverson este omul care știe ce contează cu adevărat și a devenit specialist în pregătirea concurentelor pentru interviu, unul dintre cele mai importante segmente ale unui concurs de frumusețe.

Extensiile de păr și rochiile superbe sunt floare la ureche: oricine poate avea așa ceva, însă nimeni nu poate mima inteligența și siguranța de sine, dacă nu le are. Noua serie Un antrenor fermecător are premiera pe TLC, luni, 7 martie, de la ora 21:00.


Bill este cel mai căutat antrenor pentru concursuri de frumusețe din SUA și totodată omul care a transformat numeroase candidate pline de speranță în câștigătoare ale celor mai prestigioase titluri din branșă. În orășelul Andalusia din Alabama, el este un avocat cunoscut și un tată devotat, cu trei copii. Onestitatea lui totală și uneori de-a dreptul dureroasă l-a transformat într-un veritabil campion, atât în culisele concursurilor de frumusețe, cât și în sala de judecată.

Seria îl urmărește pe Bill în întâlnirile cu diverse concurente aspirante, pe care le învață să-și aleagă rochia potrivită, să-și compună discursul perfect, să-și pună cel mai bine în valoare talentul și să-și facă o apariție memorabilă pe scenă, devenind centrul atenției. În acest sezon, Bill își asumă misiunea de a le pregăti pe fete din toate punctele de vedere pentru a-și putea revendica în mod justificat coroana.


Dar sfaturile lui Bill nu se rezumă doar la candidatele concursurilor de frumusețe sau la clienții cabinetului de avocatură. Stilul lui abrupt produce de multe ori scântei și în viața personală, în special în interacțiunea cu familia lui atât de strâns unită. Astfel, Bill se ceartă cu nora lui, Helen Ann pentru ce ar trebui să mănânce sau să poarte aceasta în timpul sarcinii; îi ține predici celei mai mici fiice, Stella, despre băieții cu care ar trebui să se vadă sau nu; îl bate la cap cu diverse abordări de cazuri pe fiul lui cel mai mare, William, care îi este și partener la firma de avocatură; și emite tot felul de păreri cu privire la viitoarea carieră de baschetbalistă a celeilalte fiice, Blanche. Indiferent ce face, Bill nu se sfiește să le spună sincer tuturor celor din familie ce gândește despre ei. Însă orice ar spune el, familia a învățat deja că singura cale de supraviețuire este să-i răspundă lui ”tati” fix cu aceeași monedă și să nu se lase niciodată mai prejos!

Despre TLC

TLC, televiziunea globală de divertisment pentru femei cu cea mai largă distribuţie pe piaţa de cablu şi satelit, prezintă poveşti din viaţa reală, despre subiecte diverse, care rezonează cu publicul din întreaga lume. TLC oferă fiecărui telespectator timp pentru sine prin intermediul unor programe inspirate din viața reală ale unor oameni ce pot deveni adevărate surse de inspirație. Programele TLC prind viaţă prin intermediul unor personaje impresionante şi formate adaptabile, sărbătorind toate aspectele vieţii – de la relaţii şi probleme din viaţa de zi cu zi, până la schimbări de imagine şi renovări sau mâncăruri şi călătorii. Programele TLC ies din tiparele cu care suntem obișnuiți, sunt pline de culoare si îndrăznețe. Printre programele difuzate se numără Rochia perfectă sau Secretul corpului meu. TLC este disponibil în peste 99 de milioane de locuințe din Statele Unite și peste 300 de milioane de locuințe din peste 150 de piețe internaționale.

TLC face parte din portofoliul Discovery Communications care cuprinde şi Discovery Channel, disponibil în peste 180 de pieţe, şi Animal Planet, disponibil în peste 170 de pieţe.

În prezent, în România, portofoliul integrat Discovery-Eurosport include 15 canale pay-TV: 11 canale Discovery (Discovery Channel, TLC, ID Xtra, ID, Discovery Showcase HD, Discovery Science, Discovery Turbo Xtra, Discovery World, Animal Planet, Animal Planet HD, Discovery Science HD) și 4 canale Eurosport (Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD).

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.