Editura franceză Le corridor bleu a publicat volumul de poeme Blues pentru cai verzi de Letiţia Ilea (Cartea Românească, 2010), în traducerea lui Fanny Chartres.
Fondată în 1997 de către Charles-Mézence Briseul, editura Le corridor bleu este interesată – în principal – de publicarea cărţilor de poezie contemporană, franceză şi nu numai.
„Mai întîi furioasă, apoi deceptivă şi la urmă blazată, dar întotdeauna într-o scriitură francă, de acută autenticitate a stărilor, zice Ion Pop (în prefaţa la O persoană serioasă, Limes, 2004) că ar fi dialectica paşilor făcuţi de Letiţia Ilea în primele sale trei cărţi. Ei bine, Blues pentru cai verzi, deşi nu e o sinteză, le adună pe toate trei şi le sublimează/le comprimă într-o stare de pustiu existenţial atît de concret haşurat încît conturează una din cele mai deprimate – şi deprimante – viziuni din poezia noastră actuală. Dacă sînt, azi, poeţi bacovieni, Letiţia Ilea e primul dintre ei. Şi e primul pentru că ajunge la neantul existenţial bacovian fără recurs la intertextualisme. Blues pentru cai verzi e un exerciţiu de exorcizare a acestui pustiu total, pustiu ce videază nu doar viaţa, ci şi moartea. Nu e o carte de citit. ” (Al. Cistelecan)
Letiţia Ilea, poetă şi traducătoare, s-a născut la 3 iulie 1967 la Cluj-Napoca, România. Absolventă a Facultăţii de Filologie din Cluj-Napoca, secţia franceză-română (1989). De la debutul său cu poezie în 1984, a publicat poeme, cronică literară, interviuri şi traduceri în majoritatea revistelor literare din România. Din 2002 este membră a Uniunii Scriitorilor din România. A participat în 2005 la festivalul Belles Étrangères – Roumanie, precum şi la colocviul L’Invention du Livre organizat de Casa Scriitorilor şi Traducătorilor străini din Saint-Nazaire. În 2006 a fost invitata festivalului Francofffonies (Paris). A primit opt premii literare în România pentru poezie şi traduceri şi un premiu de poezie în Franţa (premiul Jean Malrieu, aprilie 2007).
(din volumul Blues pentru cai verzi)
în noapte
pământul s-a despicat în urma ta
astupând sunete şi chipuri
hăul a înghiţit glasurile dragi
nici o urmă acum
păşeşti prin negura deasă
îţi croieşti drum
îţi târăşti picioarele
trupul tău adăposteşte
rănile multor anotimpuri
te încăpăţânezi
ca iedera ca buruienile
păşeşti
privirea ta are luciul cenuşii
vârsta ţi-e o flamură sfâşiată
unde mai e casa ta
cine te mai aşteaptă
mai există în noapte
o fereastră luminată pentru tine
păşeşti prin negura deasă
şi nu aştepţi răspuns
acum nici lacrimi nu sunt
nici cine să plângă
