Piata de bunuri de larg consum a inregistrat o crestere in valoare de 12% in prima jumatate a anului 2020 fata de aceeasi perioada anului pecedent. Pe fondul unor preturi majorate cu 5% (conform Eurostat), gospodariile din Romania au cumparat volume mai mari cu 9% si au ales segmente inferioare de pret.
Criza medicala si implicit restrictiile din ultimele luni au determinat schimbari in comportamentul de cumparare, astfel incat frecventa vizitelor la magazin a scazut cu 6%, iar suma medie platita la un act de cumparare a crescut cu aproape 20%.
Magazinele de tip discount sunt mari castigatorii ai comertului modern
Cu o crestere de 37% in valoare fata de Ianuarie–Iunie 2019 magazinele de tip discount surclaseaza supermarket-urile si devin al doilea jucator din comertul modern din punct de vedere al cotei de piata valorice. In aceeasi perioada din 2019 ritmul de crestere era de doua ori mai mic si acestea acopereau doar 16% din total cheltuieli pe bunuri de larg consum.
Cele mai afectate din cauza reducerii frecventei de cumparare sunt Hypermarket-urile si Comertul Traditional care continua sa scada in importanta, in timp ce magazinele mici de proximitate sunt printre cele mai dinamice din punct de vedere al atragerii de noi cumparatori dar si al cresterii in valoare.
9,5% din gospodariile din Romania au cumparat cel putin o data un produs FMCG din Online in prima jumatate din 2020, cu 50% mai multe fata de anul precedent. Cu toate acestea, pentru bunurile de larg consum, acest canal acopera mai putin de 1% din total cheltuieli.
Marcile din segmentul inferior de pret au cea mai mare contributie la cresterea valorica
Segmentul economy reprezinta un sfert din valoarea pietei de FMCG in prima jumatate din 2020, insa contribuie in proportie de 43% la cresterea acesteia. Marcile proprii isi continua trend-ul ascendent in special in lactate, in timp ce segmentul premium creste usor in importanta pentru bauturi (alcoolice, non-alcoolice, cafea).
Printre categoriile al caror consum a crescut semnificativ in Ianuarie-Iunie 2020 se numara conservele (carne, peste) , alimentele instant, crema de ciocolata, faina si malaiul , produsele de curatenie, sapunul, servetelele umede, aditivii pentru prajituri, specialitatile de branza sau napolitanele. Produsele de ingrijire a parului, cremele de fata si corp sau deodorantele au inregistrat scaderi in volum pe fondul cresterii timpului petrecut acasa.