Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Vodafone Romania si McCann Erickson au lansat Maximia TV si Radio Maximia

Conceptul creativ Maximia, folosit de Vodafone în campaniile de promovare a serviciilor prepaid, a primit recent două noi componente: Maximia TV și Radio Maximia. Atât reclamele TV cât și spoturile radio se diferențiază prin componenta interactivă, publicul influențând direct, prin intrebări, discursul vedetelor din reclamele Vodafone: Paul, Cristina și Bogdanel.

Special pentru noua campanie, Vodafone a creat un sistem prin care utilizatorii pot să intre în contact cu personajele din spoturi. Apelând 0722 723 724, utilizatorii pot obține informații despre noua ofertă Vodafone și, în același timp, pot să lase mesaje despre noua campanie, intrând astfel automat într-un concurs cu premii atractive. Numărul de telefon este disponibil gratuit pentru clienții Vodafone, iar pentru clienții altor rețele, taxabil conform planurilor lor tarifare.

Prima parte a campaniei, care s-a derulat din data de 26 martie până pe 12 aprilie, a avut opt execuţii TV, în care mesajul principal a fost acela că Vodafone aduce această primăvară o nouă promoţie pentru utilizatorii serviciilor prepaid. Beneficiile promoției au fost însă comunicate într-un mod inovator, prin numărul de telefon special alocat.

În cea de-a doua parte a campaniei, care a început din 12 aprilie și se va derula până în luna mai, oamenii care deja au sunat vor primi răspunsuri la mesajele lăsate celor trei personaje din reclamele Vodafone.

Mai mult decât atât, Maximia TV are și o secțiune online, pe pagina de Facebook Paul Maximus, unde fanii comentează și primesc răspunsuri în timp real.

„Vrem ca oamenii să se conecteze cât mai bine la toate campaniile noastre. Vrem să facă parte din ele. De aceea, interactivitatea este o caracteristică esențială pentru tot ce facem. Internetul și TV-ul sunt două medii care se pot completa foarte bine. Maximia TV demonstrează că interactivitatea nu se rezumă doar la internet, ci poate fi atinsă și în fața micului ecran. Astfel, am reușit să punem la dispoziție oamenilor toate mediile pentru a-i face să se simtă parte din campanie. Ei pot să sune și să lase mesaje, în timp ce răspunsurile vin direct la TV și la radio, prin intermediul spoturilor personalizate”, a declarat Cătălin Dobre, Group Creative Director McCann Erickson.

Până în momentul de față, peste 100.000 de oameni au influențat direct desfășurarea campaniei, prin apelurile, comentariile și mesajele lor.

Echipa McCann Erickson care a lucrat pentru această campanie este formată din Cătălin Dobre – Group Creative Director, Ionuţ Cojocaru – Art Director, Dana Hogea – Group Account Director, Doina Ionescu – Account Director şi Carmen Marin – Senior Account Executive. Din partea Vodafone, la campanie au lucrat Romina Tazlaoanu – Associate Director Advertising Vodafone şi Andreea Hârjanu – Brand Manager Vodafone.

Bucuresti, 20.04.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.