Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Vodafone este cel mai vizibil brand in social media din Romania

Vodafone este cel mai vizibil brand in social media in perioada ianuarie 2010 – martie 2011, urmat de BCR, Microsoft, Petrom si Avon, anunta Top Social Brands 2011, clasamentul brandurilor cu cea mai activa prezenta in social media pe piata locala, top lansat astazi la conferinta cu acelasi nume organizata de revista Biz.

TopSocialBrands 2011 reflecta gradul de implicare si vizibilitate a brandurilor prezente in social media din România. Topul rezulta in urma ponderarii rezultatelor inregistrate de branduri in trei clasamente preliminare: topul Biz, topul rezultat in urma voturilor unui grup de specialisti online si topul monitorizarii aparitiilor pe ZeList in 2010. Editia 2011 a clasamentului a luat in calcul o baza mai larga de branduri, ceea ce a permis realizarea unui Top 30, spre deosebire de Top 10 in 2009 si Top 20 in 2010.

Vodafone este brandul care a bifat toate activitatile posibile in social media si primul care a devenit promotorul Facebook in România, prin spoturile TV si prin oferirea de acces gratuit pe adresa 0.facebook.com. In timp, activitatile legate de Facebook si de blogging au devenit strategiile de social media favorite in rândul companiilor românesti.

Brandul Avon a intrat direct pe locul 5 in special datorita AvonConnects, prima retea sociala creata de o companie din Romania. Un alt entry in top 20, direct pe locul 10, este brandul Timisoreana, care isi datoreaza saltul in mare parte unor ample campanii pe bloguri.

Un rol aparte in realizarea clasamentului l-au avut proiectele speciale, acestea fiind probabil factorii care au influentat configuratia in partea superioara a topului. Campioane la proiecte speciale au fost BCR si Petrom, ceea ce le-a propulsat de la locul 4 in 2010 pe 2, respectiv de pe 7 pe 4. Insa, dincolo de discutiile generate de proiectele mari, calitatea suprema a unui brand “social” ramâne capacitatea de a se plia constant pe mai multe platforme, de a fi omniprezent si de a-si sustine o strategie pe termen lung.

Rezultatele cercetarii apar in numarul 211 al revistei Biz si sunt postate pe www.revistabiz.ro precum si pe www.socialbrands.ro, site dedicat campaniilor social media ale brandurilor din România, site ce va fi lansat oficial in cadrul evenimentului din 19 aprilie.

Metodologia topului

Top Social Brands 2011 rezulta in urma ponderarii rezultatelor inregistrate de branduri in trei clasamente preliminare: topul realizat de revista Biz – 45%; topul rezultat in urma voturilor exprimate de un grup de specialisti online – 35%; topul mentiunilor pe ZeList – 20%.

Selectia brandurilor s-a facut pe baza numelor din editia de anul trecut si a nominalizarilor transmise de principalele agentii interactive si de comunicare existente pe piata locala. Criteriile de selectie au tinut cont de activitatile desfasurate in social media intervalul ianuarie 2010 – martie 2011. Brandurile incluse pe lista scurta au desfasurat, in mod constant, cel putin trei dintre activitatile obisnuite de social media.

Tipuri de activitati luate in calcul: blog de companie / brand; campanie pe bloguri (bannere, posturi, teste); implicarea bloggerilor in campanii (folosirea imaginii bloggerilor in campanii); comunicare directa cu bloggerii (trimiterea de comunicate, informari); cont pe Twitter; campanii de promovare pe Twitter; pagina pe Facebook; campanii pe Facebook; profil actualizat pe Wikipedia; cont pe Flickr; cont pe YouTube; spoturi virale; site-uri de user generated content; initiere / sponsorizare evenimente dedicate blogosferei; customer care / customer relationships in social media, proiecte speciale.

Voturile exprimate au tinut cont de gradul de popularitate si impactul actiunilor desfasurate (buzz pe bloguri, aparitii in media sau prezente la evenimente). Nu au fost luate in calcul produse media, produse online sau activitati de autopromovare desfasurate de agentiile de comunicare.

Bucuresti, 19.04.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.