Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Viziune optimistă pentru HoReCa: Mozaik Investments devine acționar Flavours și plănuiește investiții de 5 milioane de euro

Mitzu

În ciuda crizei provocate de pandemie, Mozaik Investments dă un semnal de încredere și optimism în mediul de afaceri și în sectorul HoReCa prin semnarea unui parteneriat cu grupul Flavours, susținut de un plan de investiții de 5 milioane de euro destinat exclusiv expansiunii grupului.

Astfel, această tranzacție va însemna dezvoltarea și extinderea unor branduri cunoscute și apreciate: Stradale – lanțul de restaurante fast-casual, Mitzu – lanțul de cafenele deschise în tandem cu Stradale și Flavours – divizia de catering a grupului.

Mitzu
Mitzu

„După un an atât de complicat, să atragem alături de noi un partener puternic și stabil, precum Mozaik Investments, a reprezentat o decizie strategică pentru dezvoltarea business-ului nostru. Așa cum ne-am poziționat încă de la apariția brandului Flavours, suntem trendsetteri și ne dorim să ne păstrăm această calitate. Suntem pregătiți pentru lansarea de proiecte noi și dezvoltarea celor existente, astfel încât să ne continuăm misiunea de a deveni compania de food nr. 1 din România, prima opțiune în mintea clienților care vor să ia prânzul, să savureze o cafea sau să organizeze un eveniment, fie că vorbim de unul privat sau de unul corporate”, a spus Raluca Țeposu, CEO Flavours Group.

Viziune bazată pe trendurile momentului și dezvoltare strategică

Direcțiile strategice pentru următoarea perioadă includ digitalizarea, astfel încât totul să fie mai simplu pentru clienți, de la modalitatea de comandă până la timpul petrecut în restaurant, și healthy choices – prin crearea unei linii noi de producție cu meniuri mai sănătoase și preparate farm to table.

„Suntem încântați de parteneriatul cu Flavours Group. Pe lângă notorietatea brandului, pentru noi a cântărit greu faptul că au o echipă extraordinară – cu un nucleu care lucrează împreună de mai bine de 10 ani, iar Mozaik investește, în primul rând, în echipele din spatele brandurilor. Nivelul la care au ajuns și felul în care au gestionat criza de anul trecut sunt exemple clare că vorbim despre o echipă alături de care vrem să fim mulți ani de acum înainte. Împreună cu planurile de viitor existente și cu stabilitatea, susținerea și expertiza cu care vine Mozaik, suntem convinși că grupul Flavours își va consolida poziția de lider în HoReCa”, a adăugat Vlad Bușilă, Managing Partner Mozaik Investments.

Această tranzacție oferă grupului Flavours premise pentru dezvoltare continuă, fiind deschis pentru noi oportunități și parteneriate cu dezvoltatori imobiliari sau organizații și instituții interesate de deschiderea unor noi puncte de lucru HoReCa în sediile și spațiile lor. Tranzacția a fost asistată din partea Mozaik Investments de Filip & Company pentru expertiza juridică și de Kreston România pentru cea financiară și due diligence, iar din partea Flavours de Țuca Zbârcea & Asociații.

11 unități noi se pregătesc pentru a fi deschise în următorii 2 ani

Stradale este prezent de peste 6 ani în clădirile de birouri tip A, în București și Cluj, în școli private, dar și în instituții, precum Ambasada SUA sau Senatul României, având 14 restaurante deschise în prezent. Cea mai recentă deschidere este a restaurantului din cadrul parcului de distracții Edenland, din Balotești o locație deschisă publicului larg. Alte 6 unități urmează să fie deschise până în 2023, în București, Cluj și Timișoara.

Mitzu, conceptul de cafenea desprins din Stradale, are în prezent 13 locații și are deja planuri concrete pentru a deschide încă 5, cu o locație flagship în Record Park, din Cluj.

Pentru Flavours se plănuiește o investiție de aproximativ 1 milion de euro în dezvoltarea zonei de logistică, a tehnologiei, dar și pentru pregătirea echipelor. 2021 este anul în care Flavours va pune iarăși România pe harta internațională a cateringului și ospitalității. Primul pas în această direcție este evenimentul Flavours Haute Couture pe care echipa îl pregătește în următoarele luni, ce promite să aducă nu doar experți culinari din capitalele importante ale Europei, ci și inovație ținând cont de trendurile și contextul actual.

„Pe lângă echipa de bucătari aflată în traininguri în acest moment, vom aduce consultanți internaționali, alături de care vom lucra la noile meniuri și concepte. Întotdeauna căutăm să venim cu ceva nou, iar schimbul internațional de experiență este cea mai bună modalitate pentru procesul creativ”, a declarat Chef Foa, executive Chef Flavours Group.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.