Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Violonistul Ilian Garnet si dirijorul Mihail Agafita – invitati in concertul de inchidere

a stagiunii Orchestrei de Camera Radio

Doi remarcabili muzicieni din Republica Moldova, violonistul Ilian Garnet si dirijorul Mihail Agafita, sunt invitatii ultimului concert al Orchestrei de Camera Radio din aceasta stagiune, care va avea loc miercuri, 16 iunie 2010, ora 19.00. Prima parte a programului cuprinde Uvertura operei Flautul fermecat de W. A. Mozart si Concertul in do major pentru vioara si orchestra de J. Haydn. Partea a doua cuprinde Simfonia de camera in do minor op. 110 de D. Sostakovici, dupa cvartetul nr. 8 – arr. R. Barshai si Cantata Ioan Damaschinul de S. Taneev, cu participarea Corului Academic Radio, pregatit de dirijorul Dan Mihai Goia.

Bilete se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Salii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librariile Carturesti, Humanitas si online pe www.eventim.ro.

Elevii si studentii au intrarea gratuita.

Ilian Garnet s-a nascut in 1983, la Sankt-Petersburg. A studiat la Academia de Muzica din Chisinau, apoi la Academia Sibelius din Finlanda, iar in 2009 a absolvit cursurile postuniversitare ale Academiei de Muzica din Chisinau. De la varsta de 9 ani a participat la numeroase concursuri nationale si internationale, unde a castigat premii importante. S-a distins in cadrul concursului David Oistrach de la Moscova (a ocupat locul IV in 2006 si locul III in 2008), iar la Concursul International Tibor Varga din Elvetia a castigat Marele Premiu, in 2008. A mai obtinut Medalia de aur la Jocurile Delfice de la Moscova, Marele Premiu la Concursul International Intermezzo din Astana, Kazahstan (2007), si tot in 2007, Trofeul la Concursul international de vioara si violoncel din Alma-Ata (Kazahstan). In 2009 a obtinut Premiul al III-lea la Concursul International Regina Elisabeta de la Bruxelles. In prezent desfasoara o bogata cariera internationala, sustinand concerte in Rusia, Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Olanda, Franta, Austria, Ucraina, Finlanda, Elvetia, Turcia, Portugalia, Belgia.

Mihail Agafita este dirijor al Filarmonicii Nationale a Republicii Moldova (din 2004) si dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj Napoca (din 2009). A dirijat peste 350 de concerte simfonice, opere si spectacole de balet, fiind invitat la pupitrul orchestrelor simfonice din Romania, precum si din Spania, Finlanda, SUA, Ucraina, Rusia. A colaborat cu artisti valorosi, ca Dana Borsan, Cristina Anghelescu, Csiky Boldizsar, Sherban Lupu, Florin Croitoru, Anatoly Krastev, Sorin Petrescu, Mihai Ungureanu, Viniciu Moroianu, Maria Biesu, Mihail Munteanu, Razvan Suma, Boris Andrianov, Ilian Garnet, Vlad Dimulescu, Thomas Pandolfi, Marjorie Bagley, Isabel Pantoja, Constantin Moscovici. A intreprins turnee in Spania, Finlanda, SUA, Grecia, Portugalia, Italia, Belarus, Franta, Monaco, Malta si Tunis. In 2008 si 2009 a sustinut cursuri de dirijat la Ohio University si Owensboro Symphony Orchestra (SUA). Din anul 2010 este membru al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova.

Bucuresti, 15.06.2010

{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.