Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

VIER PFOTEN activeaza acum si in Albania: ajutand cainii fara stapan

Echipa Animale fără Stăpân va steriliza și înregistra câini fără stăpân din Tirana

Tirana este primul oraș din Albania care cooperează cu organizația internațională VIER PFOTEN pentru controlul populației de câini fără stăpân prin campanii de sterilizare – singura metodă umană și sustenabilă pe termen lung. Având la activ mulți ani de experiență în alte țări cu probleme similare, VIER PFOTEN oferă o strategie menită să prevină îmbolnăvirea și înmulțirea necontrolată a acestor animale.

La conferința de presă dedicată lansării proiectului din Tirana, Dr Anca Tomescu, coordonator al echipei Animale fără Stăpân VIER PFOTEN, a declarat: "Suntem bucuroși că am început un nou proiect important, de această dată pentru animalele fără stăpân din Tirana, în colaborare cu autoritățile locale. Ca multe alte orașe din Europa, Tirana se confruntă cu problema câinilor fără stăpân. Am fost contactați de primăria orașului pentru a colabora și aplica o soluție umană și eficientă. Ca și noi, autoritățile de aici consideră că doar sterilizarea animalelor va rezolva problema".

VIER PFOTEN a lansat oficial proiectul, salutând nu numai implicarea autorităților, ci și a cetățenilor din Tirana. Capitala albaneză va fi doar începutul, echipa VIER PFOTEN urmând să extindă proiectul și în orașul Korka, unde va coopera îndeaproape cu autoritățile.

"Suntem fericiți să putem colabora cu VIER PFOTEN, un partener cunoscut pentru seriozitate și profesionalism", a declarat Nevila Sokoli-Xhindi, viceprimarul orașului Tirana. Muncipalitatea a ținut o comunicare constantă cu reprezentanții organizației până la finalizarea planului de începere a proiectului. Primăria a identificat deja mai multe zone de intervenție prioritară în Tirana, iar alături de VIER PFOTEN vom încerca să facem cât mai multe pentru a ține situația sub control. Adică să sterilizăm câinii, să-i vaccinăm și să-i returnăm în teritoriu, așa cum specifică legislația. Este o sarcină dificilă, dar acesta este motivul pentru care colaborăm cu cea mai bună echipă din Europa", a continuat viceprimarul.

Potrivit legislației albaneze, câinii fără stăpân pot fi eutanasiați doar de către medici veterinari cu licență, fără a le provoca suferințe inutile. Deși legea impune înregistrarea câinilor, nu există o evaluare oficială a numărului de animale de pe străzi. Potrivit unor estimări, în Tirana și în zonele de la periferia capitalei trăiesc în prezent în jur de 7000 de câini fără stăpân.

Într-un singur punct de lucru, echipa VIER PFOTEN poate sterilza, vaccina și trata medical sute de animale fără stăpân, cu costuri mult mai mici decât cele create de uciderea și eliminarea lor. Pentru animale, aceasta înseamnă că viața le va fi cruțată și chiar vor primi tratamente pentru diverse boli sau răni. În afară de Albania, VIER PFOTEN a implementat proiecte de sterilizare a animalelor fără stăpân în România, Bulgaria, Egipt, Republica Moldova, Ucraina, Lituania, Iordania, Slovacia, Sudan, India și Sri Lanka.

Tirana / Bucuresti, 11.02.2015
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.