free download 78 travel guides written by experts

Vanzari mult peste asteptari la prima licitatie romaneasca de grafica:

"Copilul Sfant" al lui Tonitza adjudecat cu 7000 de euro

Primele licitaţii tematice Artmark ale anului 2011, de seara trecută, au adus un total de aproximativ 215.000 de euro, care s-a situat confortabil în estimările organizatorilor. Ediţia este cea de-a treia consecutivă, după Licitaţia 12+1 Capodopere Impresioniste & Licitaţia de Sculptură Românească şi Europeană şi Licitaţia de Iarnă 2010, care obţine o rată medie de adjudecare de peste 80%. Rezultatele demonstrează, pe de o parte, potenţialul segmentului de grafică al pieţei româneşti de artă, iar pe de altă parte, popularitatea în creştere a operelor realizate de plasticienele românce.

Licitaţia de Alb & Negru

A realizat o rată de adjudecare de 94,3% un total de 116.200 de euro, un start promiţător pentru sectorul de grafică al pieţei româneşti de artă

Licitatia a fost un succes incontestabil şi în acelaşi timp primul eveniment din România dedicat în întregime graficii şi picturii grisaille, care a deschis un nou segment în piaţa locală de artă. Rata de succes a atins 94,3%, după ce 99 dintre cele 107 loturi au fost adjudecate, dovedind un real interes din partea colecţionarilor şi investitorilor români pentru acest gen. Preţurile accesibile de la care a pornit licitaţia – 34% dintre lucrări au avut preţuri mai mici de 500 de euro, iar alte 43% preţuri între 500 şi 1.000 de euro – au reprezentat încă un factor stimulator pentru participanţi, care au putut achiziţiona opere originale semnate de cele mai importante nume ale artei româneşti.

Vânzarea centrală a licitaţiei a avut ca obiect lucrarea „În spatele scenei”, de Iosif Iser (guaşă pe hârtie, 63 x 46 cm), adjudecată pentru suma de 10.000 euro, un record de autor pentru tehnica din care face parte. O altă lucrare importantă vândută în licitaţia de joi seară a fost „Copilul Sfânt” (cărbune pe carton subţire, 63 x 48 cm) de Nicolae Tonitza, un desen rar de-al artistului, achiziţionat pentru 7.000 euro, peste limita superioară a estimării (3.000 – 5.000 euro). Una dintre cele mai spectaculoase creşteri le-a înregistrat însă lucrarea „Alchimist” de Sorin Ilfoveanu (tuş şi laviu pe hârtie, 52 x 40 cm), adjudecată pentru 3.500 euro, de multe ori peste valoarea estimativă (500 – 800 euro). Întrecerea îndelungată a celor cinci participanţi, doi care licitau prin telefon şi trei din sală, a fost aplaudată în final, când ciocanul a căzut în favoarea unui participant prin telefon.

Licitaţia Doamnelor Artelor Frumoase Româneşti

A realizat o rată de adjudecare de 68,6% şi un total de 99.000 de euro şi a marcat un prim succes pentru proiectul de recuperare a marilor pictoriţe din România interbelică

Licitatia, al cărei procent de adjudecare a ajuns la 68,6%, a fost condusă de adjudecarea operei „Natură statică cu vioară şi flori (panou decorativ)” (ulei pe pânză, 39 x 210 cm) de Rodica Maniu Mützner, la valoarea de 11.500 euro. Lucrarea face parte dintr-un ansamblu pictural ce decora interiorul unei locuinţe bucureştene interbelice. Vânzarea ei marchează un record pentru opera Rodicăi Maniu Mützner.

Printre loturile vândute la sume importante, unele realizând recorduri de autor, au fost picturile „Tahitiană” de Cecilia Cuţescu-Storck (ulei pe pânză, 55 x 46 cm), care a obţinut 6.500 euro, „Călăreţi în asalt” de Magdalena Rădulescu (ulei pe pânză, 65 x 50 cm), adjudecată pentru 6.000 euro, „Prinţesa”, tot de Magdalena Rădulescu (ulei pe carton subţire, 56 x 37 cm), vândută cu 5.500 euro şi „Natură statică cu ciclamene, stampe şi evantai” de Lucia Dem(etriade) Bălăcescu (ulei pe pânză, 60 x 47 cm), adjudecată pentru 5.000 euro, ultimele două depăşind limitele maxime ale intervalelor de estimare.

Realizată în parteneriat cu Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti – instituţie căreia i se datorează prima iniţiativă recuperatoare a artistelor afirmate în România perioadei interbelice – Licitaţia Doamnelor Artelor Frumoase Româneşti a înregistrat un prim succes în proiectul de recuperare al autoarelor românce, prin integrarea şi promovarea operelor acestora pe piaţa de artă.

Evenimentul a înregistrat una dintre cele mai numeroase participări ale publicului, prezent la cele două licitaţii în număr de peste 400, la care se adaugă şi cei aprox. 750 de spectatori online ai evenimentului.

Manuela Plapcianu, CEO al Casei de Licitaţii Artmark declara la sfârşitul serii: „Conceptul acestui eveniment, care a reunit două licitaţii premieră în piaţa românească de artă, a fost primit cu entuziasm. Licitaţiile tematice inedite pe care le organizăm se bucură de tot mai mult succes pe măsură ce cumpărătorii îşi rafinează preferinţele în artă, alegându-şi arii particulare de interes. Artmark le aduce acestora mai aproape selecţii de cea mai bună calitate, adaptate fiecărei orientări.”

Şi adăuga: „Chiar dacă preţurile mici ale Licitaţiei de Alb&Negru au influenţat ofertele pentru Licitaţia Doamnelor care i-a urmat, suntem încrezători după această experienţă. Procentul mediu de adjudecare al serii, de 82%, arată un sens ascendent faţă de cel calculat pentru licitaţiile din 2010, de 80,5%. Totodată, piaţa de grafică a arătat că are o susţinere importantă în preferinţele colecţionarilor şi investitorilor români, fapt care ne bucură: înseamnă încă un pas către dezvoltarea şi diversificarea pieţei de artă din România.”

Licitaţia de Alb&Negru

Totalul vânzărilor: 116.200 de euro
Rata de adjudecare: 94,3% din numărul loturilor
Numărul de loturi oferite: 105
Loturi adjudecate: 99

Cele mai ridicate valori atinse:
1. Iosif Iser, „În spatele scenei”, 10.000 euro
2. Nicolae Tonitza, „Copilul Sfânt”, 7.000 de euro
3. Constantin Piliuţă, „Vas cu flori albe”, 5.500 de euro

Cele mai semnificative recorduri de autor:
1. Dan Erceanu, „Zodiacul”, 2.200 euro
2. Aurel Jiquidi, „Şcolerii”, 2.800 euro
3. Henry Trenk, „Trecerea vadului”, 3.250 euro

Licitaţia Doamnelor Artelor Frumoase Româneşti

Totalul vânzărilor: 99.000 de euro
Rata de adjudecare: 68,6% din numărul loturilor
Numărul de loturi oferite: 70
Loturi adjudecate: 48

Cele mai ridicate valori atinse:
1. Rodica Maniu Mützner, „Natură statică cu vioară şi flori (panou decorativ)”, 11.500 euro
2. Cecilia Cuţescu-Storck, „Tahitiană”, 6.500 de euro
3. Magdalena Rădulescu, „Călăreţi în asalt”, 6.000 de euro

Cele mai semnificative recorduri de autor:
1. Dudu Alexandrescu Milcoveanu, „Flori de câmp”, 2.800 euro
2. Ileana Codreanu, „Natură statică cu mere, flori şi pensule”, 2.000 euro
3. Cecilia Cuţescu Storck, „Tahitiană”, 6.500 euro
4. Niculina Dona Delavrancea, „Peisaj din Bucureşti”, 2.400 euro
5. Ileana Rădulescu, „Vapoare în port”, 2.000 euro

Următorul eveniment Artmark, Licitaţia de Mărţişor 2011 şi Licitaţia Colecţiei de Postmodernism Petre Buzatov, va avea loc pe data de 24 februarie.

Bucuresti, 28.01.2011

{mosloadposition user9}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *