free download 78 travel guides written by experts

Va putea guverna Emmanuel Macron?

Analiza macro Saxo Bank / mai 2017

de Christopher Dembik, Head of Macro Analysis / Saxo Bank

“Nu există dispute între ministrul de finanțe și mine, și aceasta dintr-un motiv foarte clar, pentru că – mai ales în ceea ce privește chestiunile de apărare – eu decid, iar el implementează ceea ce decid eu.” – Jacques Chirac, 14 iulie 2004.

saxo-bank-logo
Principalele cinci concluzii în urma primei runde a alegerilor

–          Spre deosebire de cazul Brexit și al alegerilor prezidențiale din SUA, sondajele de opinie din Franța s-au dovedit a fi foarte fiabile. Metoda folosită (metoda eșantionului reprezentativ și utilizarea extinsă a ajustărilor) a permis reducerea în mare măsură a marjei de eroare;
–          Frontul Național (FN) a pierdut teren față de rezultatele primei runde a alegerilor regionale din 2015 (21,3% versus 28%);
–          Într-un sistem dominat timp de zeci de ani de două partide (Partidul Socialist (PS) și Les Républicains, Macron a repetat cu succes realizarea Generalului Charles De Gaulle de a ajuta la dezvoltarea unei a treia forțe politice principale în țară;
–          Votul în favoarea fondatorului partidului En Marche a creat o ruptură geografică față de alegerile anterioare de același tip pentru că a avut mai multe voturi în regiuni în care democrația creștină era bine înrădăcinată, dar și în bastioane istorice ale PS precum regiunea Puy-de-Dôme și în zone urbane extinse unde clasa superioară de mijloc deține un procent mai mare din populație decât în alte locuri;

Principalul risc pentru investitori în 2017 este că… au dat prea multă atenție riscului politic. Așa cum au dovedit voturile din Austria, Olanda și Franța, asemenea riscuri au fost deseori supraestimate de piețe în ultimele câteva luni.

Câștigătorul celei de-a doua runde este deja cunoscut:
–          Emmanuel Macron va fi noul președinte al Franței. În prezent, sondajele de opinie estimează că va obține probabil 60% din voturi, față de 40% pentru Marine Le Pen, liderul FN. Este probabil ca procentele lui Macron să scadă înaintea votului. Acesta este un moment crucial și nu a fost încă evaluat în piață. Ar putea crea noi tensiuni ce vor afecta activele financiare franceze și vor crește marjele obligațiunilor din Franța. Totuși, alianța neoficială anti-Le Pen dintre partidele principale, deși contestată o vreme, ar însemna că îndeajuns de mulți votanți își schimbă preferința în favoarea candidatului partidului En Marche astfel încât el să câștige. Cu toate acestea, ar fi greșit să comparăm procentajul de voturi pe care Emmanuel Macron le va obține cu cele adunate de Jacques Chirac în 2002 (în a doua rundă, împotriva tatălui lui Marine Le Pen, atunci liderul FN) pentru că, între timp, criza financiară din 2007 și strategia de „dédiabolisation” ce a fost implementată de FN începând cu 2011 i-au permis să-și extindă considerabil baza electorală;
–          Marine Le Pen nu va putea trece de pragul critic. După ce a primit 7,7 milioane de voturi în prima rundă, pe baza prezenței la vot de 81,5% în a doua rundă (care este prezența medie la vot din 1958, anul în care au început în Franța alegerile prezidențiale prin vot universal direct), FN ar avea nevoie de 10 milioane de voturi în plus pentru a câștiga, ceea ce pare complet imposibil, luând în considerare intențiile de vot. În consecință, pe baza sondajelor de opinie, candidatului de extremă dreapta îi vor lipsi între două și trei milioane de voturi pentru a trece de procentul de 50%.
–          Singura incertitudine majoră se leagă de rata abținerilor la vot care ar putea fi mai mare decât rata medie de 20%. Totuși, ar fi nevoie de o scădere istorică fără precedent a prezenței la vot la 50% pentru ca Marine Le Pen să poată să reprezinte o provocare serioasă pentru Emmanuel Macron. În asemenea caz, ar avea nevoie doar de 12 milioane de voturi pentru a câștiga. O asemenea scădere este foarte improbabilă, deoarece cea mai scăzută prezență la vot din 1958 încoace a fost de 68,85% în 1969.

Problema reală se leagă de alegerile legislative din 11 și 18 iunie:
Întrebarea fundamentală pentru Franța este dacă Emmanuel Macron va avea majoritatea necesară în parlament pentru a implementa programul său reformist în urma alegerilor din 11 și 18 iunie.

Există patru scenarii posibile:
– Obține o majoritate absolută (289 locuri): În acord cu spiritul Constituției celei de-A Cincea Republici Franceze (înființată în 1958) și cu reforma constituțională din septembrie 2000, voturile ar avea ca rezultat o majoritate pentru președinte compusă din parlamentari En Marche, parlamentari PS “compatibili cu Macron”, membri ai UDI și susținători ai lui Alain Juppé, care ar permite ca toate reformele promise să fie implementate. Acest scenariu, care implică un mare entuziasm în ceea ce-l privește pe Macron (care nu s-a văzut în numărul de voturi pe care le-a obținut în prima rundă), o implozie a PS și o ruptură în sânul partidului Les Républicains, pare a fi destul de improbabil;
– Obține o majoritate relativă: Acesta e scenariul nostru de bază. Dat fiind că nu au o majoritate absolută în Adunarea Națională, echivalentul francez al Camerei Comunelor din Marea Britanie, Macron și guvernul său vor fi nevoiți să muncească pentru a obține, de la o lege la alta, susținerea acesteia. Acest scenariu este unul credibil. Rândurile se mișcă deja în politică, de vreme ce figuri proeminente ale Republicanilor și-au exprimat dorința de a lucra cu Macron. În acest context, va trebui desemnat un prim ministru care să fie un negociator abil, de exemplu Richard Ferrand, parlamentar PS și secretarul general al En Marche. Aceasta ar fi o situație neobișnuită, dar nu nouă în istoria celei de-A Cincea Republici, căci primul ministru socialist Michel Rocard a fost confruntat cu același scenariu între anii 1988 – 1991. În acel moment, el a obținut susținerea parlamentarilor de centru, iar cei ai Partidului Comunist au fost de acord să fie neutri. De asemenea, a folosit mult Articolul 49-3. Acest articol este un mecanism prevăzut de Constituție care permite ca guvernul să fie considerat responsabil pentru legislația adoptată automat dacă nu este depusă o moțiune de cenzură de către cel puțin 58 de parlamentari care să fie votată de cel puțin 289 de parlamentari (ceea ce reprezintă majoritatea absolută). Dacă lucrurile stau așa, guvernul trebuie să demisioneze, ceea ce nu s-a întâmplat din 1963. Astfel, în ciuda lipsei unei majorități absolute, perioada 1988-1991 a fost caracterizată de reforme majore precum introducerea CSG (o contribuție pentru protecția socială), reintroducerea ISF (impozitul pe avere) și, de asemenea, crearea RMI (alocația pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă), care a fost adoptată în 1988, atunci când parlamentarii RPR (Partidul Conservator) și ai UDF au votat în favoarea acesteia. Constituția franceză este suficient de bine gândită pentru a anticipa toate circumstanțele și pentru a permite ca chiar și un guvern cu o majoritate relativă să-și desfășoare reformele. În consecință, am putea spune cu prudență că Emmanuel Macron va fi un președinte care va putea să-și implementeze programul de reforme.
– O coaliție de guvernământ cu Les Républicains și/sau UDI: Acesta este cu siguranță al doilea cel mai credibil scenariu. Aceasta ar fi a patra coaliție guvernamentală din 1958 încoace. În loc să devină un «monarh republican», Macron ar fi redus la rolul unui președinte cu puteri destul de limitate și cu siguranță nu ar fi în poziția de a-și pune în practică programul economic ambițios. Ar avea puteri cu privire la câteva zone (apărare și politică externă), însă un rol minor cu privire la politicile locale.
– Balcanizarea Adunării Naționale: Acesta este cel mai pesimist scenariu menționat în seara primei runde, dar care nu are nicio șansă să se materializeze. Scorurile obținute de cei patru candidați principali la președinție (în jur de 20% fiecare) ar sugera că vor apărea patru grupuri parlamentare de dimensiuni egale, ceea ce ar duce la o mare instabilitate politică care ar însemna o întoarcere la A Patra Republică Franceză. Această presupunere este, în mod evident, eronată. Într-adevăr, popularitatea la nivel național a lui Jean-Luc Mélenchon nu se reflectă în scorurile obținute de Front de Gauche sau de Partidul Comunist Francez la nivel local, care au nevoie de susținerea PS pentru a avea parlamentari aleși. Mai mult, faptul ca sistemul proporțional de reprezentare nu este folosit pentru alegerile legislative franceze înseamnă că FN nu va avea un număr semnificativ de parlamentari aleși (în prezent partidul are doar doi parlamentari).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *