Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Utilizatorii români de internet petrec zilnic mai mult de 7 ore pe laptopuri sau telefoane

Starcom logo 2019

eMarketer și Starcom au dezvoltat Global Media Intelligence Report 2019, realizat în parteneriat cu GlobalWebIndex. Raportul oferă date cu privire la consumul de media la nivel global, acoperind 41 de țări, inclusiv România.

Este primul an în care România este prezentă în acest raport, datorită efortului consolidat al agențiilor Starcom, Zenith și Spark, care include din Q4 2018 și date din țara noastră în studiul GlobalWebIndex. Ediția din 2019 a raportului Global Media Intelligence are ca obiectiv analiza în profunzime a comportamentului consumatorilor din diferite medii, venind în sprijinul oamenilor de marketing și publicitate.

În România, utilizatorii au petrecut mai mult de 7 ore pe zi pe laptopuri sau telefoane, în prima jumătate a anului 2019.

Potrivit raportului, 95.4% dintre utilizatorii de internet cu vârste cuprinse între 16 și 64 de ani din România au deținut un smartphone în prima jumătate a anului 2019. Utilizarea acestora a fost de peste 90% în toate categoriile de vârstă și a înregistrat cea mai mare penetrare în top 25% utilizatori casnici, în funcție de venituri. Consumul cel mai scăzut se observă în rândul utilizatorilor cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani. În mod predictibil, cei mai în vârstă dintre utilizatorii din România, nu dețin un smartphone, ci un telefon clasic – 17.0%.

Starcom logo 2019

La nivelul respondenților, avem un număr foarte mare de utilizatori care dețin un desktop/laptop – 87.0%, cu o pondere crescută la peste 92.5% în top 25% utilizatori casnici.

45.2% dintre utilizatorii de internet dețin și o tabletă.

În prima jumătate a lui 2019, cel mai lung timp mediu de folosire a internetului s-a înregistrat în rândul utilizatorilor de calculatoare și tablete, cu o medie de 4 ore și 20 de minute pe zi; consumul pe telefonul mobil a fost cu o oră mai scurt – 3 ore și 21 de minute.

Trei sferturi dintre utilizatorii de internet români – 78.4% bărbați și 72.3% femei – au ascultat un post de radio în luna precedentă, cu o medie de ascultare a radioului de 1:25 ore pe zi. Consumul cel mai redus se observă în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani – 61.2% dintre aceștia ascultă radio.

Smartwatch-urile au atins o penetrare de 12,2% în rândul utilizatorilor de internet din România, cei mai mulți posesori fiind bărbați.

Dispozitivele inteligente de tip smart-home au o penetrare scăzută chiar și în rândul utilizatorilor de internet din România cu vârste cuprinse între 16 și 64 de ani (doar 7.1% dintre aceștia dețin un astfel de dispozitiv). Posesia unor astel de dispozitive este corelată direct cu nivelul de trai, ridicându-se la 9.2% în top 25% utilizatori casnici, în funcție de venituri. Acest fapt atestă posibilitatea ca în viitor numărul proprietarilor de astfel de dispozitive să crească.

Și alte gadgeturi au o penetrare scăzută în România: în prima jumătate din 2019, spre exemplu, doar 6.5% dintre online users dețineau o brățară inteligentă, în timp ce doar 2.6% dețineau un dispozitiv de tip VR.

Mai mult de jumătate dintre respondenții din prima jumătate a anului 2019 au citit un ziar în ediție tipărită, iar un număr similar au citit o revistă, cu un consum accentuat în rândul persoanelor mai în vârstă (două treimi dintre cei cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani). Cu toate acestea, printul pierde în defavoarea digital-ului: presa tipărită este citită în medie 32 de minute pe zi, în timp ce în mediul online, timpul mediu crește la 59 de minute pe zi.

Câteva trenduri dominante în peisajul media de anul acesta, la nivel global:
Conținutul video distribuit pe canalele digitale vs TV. Televiziunea își păstrează, în continuare, statutul de cel mai larg răspândit mediu de conținut din lume. Cu toate acestea, proliferarea conținutului și serviciilor video digitale, atât plătite, cât și neplătite, au adus în atenție serviciile video la cerere (video-on-demand). În România, digital video este consumat mai ales de tineri cu vârste între 16-34 ani.
Dispozitivele digitale sunt într-o continuă schimbare și readaptare la prioritățile și preferințele consumatorilor. Spre exemplu, în unele țări, precum Columbia, Franța, Germania și Indonezia, numărul proprietarilor de calculatoare și/sau tablete este în scădere, în timp ce utilizatorii de smartphone-uri sunt în creștere. Acestea vor ajunge principalul dispozitiv digital utilizat. De altfel, observăm că în rândul utilizatorilor de internet din România, penetrarea smartphone-urilor este mai mare decât cea a desktop/laptop-urilor.
Pentru prima dată, avem date despre asistenții vocali și dispozitivele smart-home. Aplicațiile inteligente de voce, inclusiv cele dezvoltate pentru smartphone-uri, precum Siri și Cortana, dar și difuzoarele inteligente Google Home și Amazon Echo, câștigă teren în lume, deși unele țări sunt mai avansate tehnologic decât altele.
Penetrarea dispozitivelor tehnologice e la cote din ce în ce mai mari în lume. Totodată, aceasta variază semnificativ de la țară la țară. Utilizatorii de internet din 41 de țări investigate de GlobalWebIndex adoptă câteva comportamente specifice în funcție de cultură, dar și de diferite motive logistice sau financiare. Câteva exemple:
• În 2019, Philippine a depășit Thailanda și a devenit lider în ceea ce privește timpul petrecut pe calculatoare, tablete și smartphone-uri. Se petrec, în medie, 10 ore și 15 minute pe zi – este inclus timpul petrecut pe telefonul mobil, de 5 ore și 17 minute. Rețelele sociale contribuie masiv la total – 4 ore și 6 minute.
• Emiratele Arabe Unite sunt singurul loc în care televiziunea a scăzut sub 80% în acest an. În Vietnam și India, de asemenea, mai puțin de 85% dintre utilizatorii de internet s-au uitat la televizor. Aceste rezultate sub media țărilor analizate sunt surprinzătoare, mai ales că internetul a fost adoptat relativ târziu de aceste piețe.
• Respondenții din Franța și Germania petrec mult mai puțin timp pe telefoanele mobile decât alți utilizatori din alte țări, până la 1 oră, și 47 de minute respectiv 1 oră și 49 de minute. Și în Belgia și Danemarca s-au înregistrat mai puțin de 2 ore petrecute pe telefon.
• De cealaltă parte, utilizatorii din toată America Latină petrec, în medie, 4 ore zilnic pe telefonul mobil.
• Utilizatorii din Hong Kong sunt mult mai interesați de smartwatch-uri și brățări inteligente: totalul proprietarilor de smartwatch-uri din Hong Kong a atins pragul de 17.9% în acest an. China nu este deloc în urmă, cu 16.4% de utilizatori. De partea cealaltă, în Japonia, numărul celor care preferă smartwatch-uri este mai mic decât oriunde în lume, 4.0%.
• În Indonesia, asistenții vocali au fost cel mai des utilizați de respondenți (55.4%), fiind urmată de China cu 55.2% și India cu 54.7%. În toate aceste cazuri, eșantionul a fost reprezentativ pentru online users din respectivele țări, cu o concentrare mai mare de tineri din mediul urban.

Datele raportului creionează trenduri locale, regionale și globale. Pentru analize mai detaliate cu privire la comportamentul utilizatorilor de internet, ne puteți scrie pe consumer@starcomww.com.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.