Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Utilizarea retelelor sociale poate afecta structura creierului

MediHelp International publică pe piaţa din România rezultatele unui studiu realizat de partenerul său strategic BUPA, pe tema impactului pe care îl are folosirea reţelelor sociale asupra structurii creierului uman. Conform acestui studiu, există o posibilă legătură între numărul de prieteni pe care o persoană îi are în cadrul reţelelor sociale şi mărimea anumitor părţi ale creierului.

În raportul intitulat “Reţele sociale pot afecta structura creierului uman”, cercetătorii BUPA evidențiază o conexiune între numărul de prieteni de pe reţelele sociale şi mărimea anumitor părţi din creier, rezultată în urma studierii RMN-urilor a 125 de studenţi. Pentru a confirma rezultatele, oamenii de știință au analizat situațiile a alte 40 de persoane. Un subgrup de 80 de oameni care au luat parte la studiu au fost intervievați pentru a afla câţi prieteni au în viaţa reală. În urma acestei cercetări, s-a aflat că persoanele care au mai mulţi prieteni pe Facebook au mai multă materie cenuşie în trei dintre regiunile creierului, responsabile pentru memorie, echilibru şi simțul vizual.

Dr. Prerna Sharma – Senior Physician pentru BUPA Health and Wellbeing din Marea Britanie a declarat: “Reţelele de socializare devin din ce în ce mai populare şi influente. Cu toate acestea, ştim foarte puţine despre impactul pe care îl au asupra creierului nostru sau asupra sănătăţii în general. Deşi poate fi o cercetare interesantă, nu ne ajută neapărat să înţelegem interacţiunea utilizării reţelelor sociale sau impactul pe care îl au acestea asupra creierului. Ar fi interesant să comparăm RMN-urile oamenilor care utilizează reţele sociale în mod regulat cu cele ale oamenilor care nu fac acest lucru şi să observăm diferenţele.”

Zahal Levy – Preşedinte al MediHelp International comentează despre acest studiu: “Rezultatele acestui studiu ne oferă informații interesante nu doar despre această situație, ci despre viaţa modernă în general. Ne confruntăm cu stress şi efort în fiecare zi şi trăim noi experienţe în fiecare moment. Toate acestea au un anumit efect asupra noastră, fie el fizic sau mental. În acest tip de societate, cuvintele cheie sunt prevenție şi protecţie. Prin poliţele de asigurări medicale private pe care le oferim împreună cu partenerul nostru BUPA International, noi dăm clienţilor oportunitatea de a duce o viaţă normală, fără griji, asigurându-i că sănătatea şi bunăstarea lor sunt protejate în orice moment”.

În cadrul acestui studiu, cercetătorii au realizat patru experimente. Mai întâi, au studiat 125 de oameni, pentru a afla dacă există o legătură între numărul de prieteni pe care îl au pe Facebook şi schimbările din creierul lor. În al doilea rând, ei au căutat să reproducă aceste rezultate pentru un subgrup de 40 de persoane. Apoi, a fost studiată conexiunea între prietenii de pe Facebook şi cei din viaţa reală a 80 de persoane. La final, legătura între prietenii din viaţa reală şi schimbările petrecute la nivel cerebral a fost cercetată la 65 de oameni. Factori precum stilul de viaţă, vârsta, starea generală de sănătate, precum şi alţi factori care puteau influenţa rezultatele finale nu au fost luaţi în considerare.

Pentru o copie completă a raportului, accesaţi: //www.bupa.com/media-centre/health-news/.

Bucuresti, 28.05.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.