Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Utilizarea metodelor interactive de predare-invatare stimuleaza interesul elevilor

Profesorii din regiunea SudVest Oltenia susţin că 52% dintre elevi lucrează mai bine împreună şi 45% îşi prezintă ideile cu mai multă încredere

Elevii sunt mai motivaţi, mai atenţi şi învaţă mai bine – aceasta este concluzia studiului de impact la care au răspuns 270 de profesori din grupul participanţilor la programul de formare “Oportunităţi de consolidare a carierei în societatea cunoaşterii în regiunea Sud Vest Oltenia”, finalizat în luna octombrie 2010.

Evaluarea de impact a programului, ce s-a desfăşurat în judeţele Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi şi Vâlcea, arată că peste 90% dintre profesori au cunoştinţe medii şi avansate de utilizare a calculatorului. Dotarea cu computere a şcolilor din care provin repondenţii nu este însă foarte bună. În medie, există un calculator la 18 elevi, iar numai 8,5% din profesori spun că îşi desfăşoară orele de curs în laboratoare dotate cu computere şi CD.

Aproape 40% dintre cadrele didactice absolvente ale cursului consideră că lipsa computerelor afectează nivelul de instruire. Trei sferturi dintre ei apreciază că şi bugetul redus alocat consumabilelor (hârtie, toner etc.) influenţează negativ activitatea şcolară. Cei mai mulţi dintre cei care reclamă acest lucru lucrează în învăţământul profesional şi tehnic, în zone dezavantajate, au studii postuniversitare şi predau discipline umaniste.

După ce au finalizat cursul, 93% dintre cadrele didactice chestionate au afirmat că au implicat elevii în activități de lucru cu computerul; 57% cred că elevii sunt mai motivaţi, 52% că lucrează mai bine împreună și 45% declară că elevii îşi prezintă ideile cu mai multă încredere. Totusi, gestionarea activității elevilor la computer rămâne problematică, susţin 30% dintre profesori.

“Evaluarea realizată în cadrul proiectului arată existenţa unui consens general în ceea ce priveşte profesionalizarea participanţilor ca urmare a participării la acest curs din perspectiva aplicării conceptelor la clasă şi o nevoie a aplicării consecvente a conţinuturilor cursului “Instruirea in societatea cunoaşterii”, a declarat dr. Gabriela Noveanu, autoarea evaluării de impact pentru regiunea SudVest Oltenia, cercetător ştiinţific la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.

Studiul de impact a fost realizat pe un eşantion de 270 de profesori, din care 38,9% din mediul ruban şi 61,1% din mediul rural. Aceştia lucrează în şcoli cu un număr mediu de 631 elevi, iar cei mai mulţi au peste 11 ani vechime în învăţământ. Studiul va fi publicat pe portalul proiectului la finalul lunii decembrie 2010.

Programul care se va finaliza pe 31 martie 2011 este finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane POS DRU 2007-2013, cu sprijinul partenerilor de la Casa Corpului Didactic Dolj şi Casa Corpului Didactic Mehedinţi.

Bucuresti, 22.12.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.