Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

USA Network anunta noul serial original “FACING KATE”

În rolurile principale Sarah Shahi, Michael Trucco, Virginia Williams şi Baron Vaughn

Prima coproducţie Universal Cable Productions şi Universal Networks International

USA Network a anunţat serialul original FACING KATE, cu Sarah Shahi (“Life,” “The L Word”), Michael Trucco (“Battlestar Gallactica,” “One Tree Hill”), Virginia Williams (“The O.C.,” “American Beauty”) şi Baron Vaughn (“Invasion”), o coproducţie în premieră Universal Networks International şi Universal Cable Productions. FACING KATE va avea premiera unui episod de 90 de minute, urmat de 11 episoade de o oră. Serialul va fi filmat într-o locaţie din Vancouver. Anunţul a fost făcut de Jeff Wachtel, preşedinte, original programming, USA Network şi co-head, original content, Universal Cable Productions.

“FACING KATE vine să completeze portofoliul dramelor de succes ale USA, care sunt unice pe piaţă” a afirmat Wachtel. “Asocierea unui personaj popular şi deosebit cu lumea haotică a legii (în care nu întotdeauna se face dreptate) subliniază angajamentul pentru o poveste puternică, plină de aspiraţii”

Serialul FACING KATE o urmăreşte pe Kate Reed (Sarah Shahi), în trecut parte litigantă, care a devenit mediator la firma de avocatură a familiei ei şi care crede cu pasiune că dreptatea învinge întotdeauna. Kate îşi foloseşte cunoştinţele din drept şi înţelegerea naturii umane, dar şi sarcasmul şi energia pentru rezolvarea litigiilor. După moartea tatălui, este la cuţite cu noul şef: mama ei vitregă, mereu pusă pe ceartă (Virginia Williams). Întrucât între cele două nu există deloc apropiere, Kate îşi canalizează supărarea şi frustrarea în slujbă, ambiţionându-se să găsească adevărul. Viaţa personală şi profesională se intersectează şi mai mult când în cel mai important caz al ei îl are de cealaltă parte pe fostul soţ, la fel de carismatic, (Michael Trucco), în biroul procurorului. Iar atunci când Kate se află pe marginea prăpastiei, Leonardo (Baron Vaughn), asistentul ei amuzant şi de încredere, este acolo s-o salveze. Kate poate să rezolve problemele tuturor, mai puţin pe ale ei, trebuind să găsească echilibrul între cele două vieţi, dacă vrea să continue afacerea tatălui ei.

Co-produs de Universal Cable Productions şi Universal Networks International, serialul FACING KATE îi are ca producători executivi pe creatorul Michael Sardo (“Caroline in the City,” “Wings), Steve Stark (“Medium,” “The Game“) şi Russ Buchholz. Bronwen Hughes (USA’s BURN NOTICE, WHITE COLLAR, COVERT AFFAIRS, “Criminal Minds”) a regizat pilotul.

USA a mai difuzat şase seriale originale: BURN NOTICE, ROYAL PAINS, WHITE COLLAR, PSYCH, IN PLAIN SIGHT şi LAW & ORDER: CRIMINAL INTENT. De curând achiziţionat, COVERT AFFAIRS este alături de FACING KATE cel mai nou serial original ce va fi difuzat de USA Network.

Universal Networks International deţine canale de divertisment de calitate pentru pieţele internaţionale. De la Universal Channel, canalul de divertisment general cu cea mai mare distribuţie prin cablu, la SyFy Universal, locul în care imaginaţia prinde viaţă. Universal Networks International difuzează divertisment de primă clasă pentru audienţe locale din întreaga lume.

Despre USA Network

USA Network este televiziunea numărul 1, disponibilă în pachetele de bază ale tuturor operatorilor de cablu, fiind recepţionată în peste 98.5 millioane de locuinţe din Statele Unite. Divizie a NBC Universal, USA este televiziunea prin cablu lider în seriale originale şi locul pentru filmele blockbuster, serialele de televiziune achiziţionate şi divertisment. Website-ul premiat al televiziunii USA se află la adresa: www.usanetwork.com. Personaje unul şi unul.

USA Network este o televiziune a NBC Universal Cable, divizie a NBC Universal, una dintre cele mai mari companii de media şi divertisment ale lumii în dezvoltarea, producţia şi marketingul divertismentului, ştirilor şi informaţiei pentru o audienţă globală

Despre Universal Networks International

Universal Networks International, divizia globală de canale de televiziune a NBC Universal, este una dintre cele mai mari companii de divertisment din lume, furnizând un conţinut şi producţii de calitate la peste 150 milioane de telespectatori, în 130 de ţări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa, America Latină şi Asia. Portofoliul este îmbogăţit cu cinci canale noi – Syfy Universal, Diva Universal, Studio Universal, Universal Channel şi 13th Street Universal – ce înseamnă divertisment de calitate pentru audienţele locale din întreaga lume. Universal Networks International deţine şi Movies 24, Hallmark Channel (versiunea non-americană) şi acţiuni la canalul pentru copii, KidsCo.

Universal Networks International este parte a NBC Universal; una dintre cele mai mari companii de media şi divertisment ale lumii în dezvoltarea, producţia şi marketingul divertismentului, ştirilor şi informaţiei pentru o audienţă globală. NBC Universal este deţinută în proporţie de 80% de General Electric şi 20% de Vivendi.

Bucuresti, 17.03.2010

{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.