Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

UPS introduce in Romania dispozitive de ultima generatie

Pentru a creste eficienta serviciilor

UPS a introdus in Romania dispozitivele de tip DIAD (Delivery Information Aquisition Device), cea mai noua si dezvoltata tehnologie in domeniu, pentru a creste gradul de performanta si eficienta a serviciilor furnizate clientilor  la standardele internationale de calitate impuse de UPS in intreaga retea. Dispozitivele de tip DIAD sunt echipamente folosite de curierii UPS pentru obtinerea semnaturii olografe a destinatarilor expeditiilor, a adresei la care s-a facut livrarea, dar si la preluarea trimiterilor, a expeditiilor de export, de la adresa expeditorilor, informatiile de livrare sau de preluare fiind disponibile in sistemul UPS in timp real. Proiectul, demarat in luna aprilie anul curent, va fi finalizat in luna septembrie a acestui an.
„Prin intermediul conectarii la satelit, informatiile de livrare vor fi disponibile in sistemul UPS in momentul obtinerii semnaturii olografe a destinatarului, adica imediat dupa efectuarea livrarii, sau imediat la momentul preluarii trimiterilor, a expeditiilor de export, si nu la sfarsitul zilei asa cum se intampla inaintea introducerii acestor dispozitive” afirma Vasile Cretu, UPS Country Manager . In urma implementarii acestui dispozitiv este eficientizata si comunicarea intre reprezentantii UPS si curierii aflati pe teren datorita eliminarii sistemului actual de comunicare prin intermediul statiilor si telefoanelor mobile, care uneori era afectat .

DIAD este primul dispozitiv care inglobeaza tehnologia Bluetooth, WiFi, GPRS, GPS si o varietate de optiuni de conectivitati wireless. „Prin utilizarea acestor dispozitive am eliminat atat birocratia procesului de livrare, cat si costurile aferente acestuia; sute de hartii utilizate zilnic au fost inlocuite cu noile dispozitive performante” declara in continuare Vasile Cretu.

La nivel international, UPS a introdus aceste device-uri la inceputul anilor 90 iar in prezent s-a ajuns la generatia V si sunt utilizate peste 81.000 de DIAD-uri zilnic. Eficientizand serviciile oferite prin utilizarea unor dispozitive pe ecranul carora destinatarul poate semna electronic, au fost inlocuite aproximativ 59 milioane de coli de hartie anual, cantitate echivalenta cu 5.187 copaci pe an. Prin dezvoltarea acestor echipamente, a caror utilizare salveaza o cantitate impresionanta de hartie, UPS a demonstrat inca o data ca este foarte implicata in proiecte de protejare a naturii, a mediului inconjurator, implicare care rezulta si din interesul manifestat catre utilizarea unor autovehicule de curierat cu un grad foarte scazut de poluare, care functioneaza pe baza de energie electrica.  
UPS a investit, incepand cu anii 90, miliarde de dolari pentru dezvoltarea tehnologiei si infrastructurii, astfel incat in prezent compania este lider recunoscut in ceea ce priveste tehnologia in domeniul curieratului.
In luna septembrie a acestui an, UPS Romania va introduce si un sistem de scanare – GSS (Global Scanning System) – a volumului de colete primite in tara sau trimise din tara, care va permite transmiterea informatiilor in sistemul UPS, in timp real.

In fiecare an, UPS implementeaza la nivel mondial echipamente moderne si performante, pentru a veni in intampinarea cerintelor clientilor, tot mai ridicate. „Dezvoltarea tehnologiei si infrastructurii este primordiala pentru un furnizor de servicii de calitate – la UPS, afacerea se bazeaza pe tehnologie de ultima generatie” afirma Iulia Nartea, Director Executiv Trans Courier Service – agent autorizat UPS in Romania.

Bucuresti, 6.08.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.