Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

,,Unul dintre cele mai riscante filme făcute pâna acum’’, la Gala de închidere BIEFF 2019 – Aquarela, de Victor Kossakovsky

Aquarela

Ce poți vedea în primele zile de festival

Cel mai noul film al regizorului Victor Kossakovsky, Aquarela propune publicului o călătorie cinematografică fascinantă, inspirată de frumusețea transformatoare și puterea brută a apei. Nu vei mai privi planeta ca până acum după ce vei urmări acest documentar sâmbătă, pe 9 noiembrie, de la ora 20:00, la Cinema Muzeul Țăranului, acolo unde va avea loc Gala de închidere a celei de-a 9-a ediții BIEFF.

Biletele și abonamentele sunt disponibile pe: https://eventbook.ro/event/search?term=bieff&page=1.

De la înșelătoarele ape înghețate ale Lacului Baikal din Rusia și până în Miami, trecând prin Uraganul Irma și ajungând la Cascada Îngerului din Venezuela, apa rămâne personajul principal în Aquarela, un experiment cinematografic de-a dreptul hipnotizant. ,,Nu seamănă cu nimic din ce-ai văzut până acum’’ (New York Times), pentru că nimeni nu a mai avut curajul să înfrunte cele mai aprige condiții meteo pentru a surprinde măreția naturii. La granița dintre poezie și realitate, documentarul filmat într-un format neobișnuit, la 96 cadre/secundă, reușește să abstractizeze forța incomensurabilă a apei, amintindu-ne că omenirea nu are nicio șansă să se măsoare cu puterea și capriciile celui mai prețios element al planetei.

Călătoria periculoasă în care s-a aventurat echipa de producție, în frunte cu regizorul Victor Kossakovsky, i-ar fi putut costa pe toți viața. Surprinși în larg de cea mai agresivă furtună din ultimii 100 de ani, au continuat să filmeze, reușind să surprindă imagini unice cu formele spectaculoase ale apei. ,,Noi chiar am experimentat asta și suntem încă în viață?’’, se întrebau cu toții după prima vizionare a cadrelor surprinse în jurul lumii.

Aquarela

,,Se spune că în timpul unei furtuni, prima săptămână e cea în care crezi că vei muri. În cea de-a doua, tu ești cel care-și dorește să moară. Abia în a treia săptămână realizezi că nu vei muri, așa că trebuie să lupți. Noi a trebuit să ne apropiem foarte mult de apă pentru a filma acele cadre, iar acum suntem recunoscători că suntem în viață.’’, povestește regizorul despre experiența filmărilor Aquarela.

Proiecția documentarului va închide cea de-a 9-a ediție a festivalului, la Gala de sâmbătă seară, unde vor fi premiate cele mai bune filme din Competiția Internațională BIEFF, curatoriată de Dan Angelescu. 25 de scurtmetraje concurează în acest an pentru Marele Premiu în valoare de 3.000 de Euro, oferit de Uniunea Cineaștilor din România (UCIN). Premiile pentru Regie și Concept Vizual, fiecare dintre ele în servicii de post-producție în valoare de 1.500 de Euro, vor fi oferite de Cinelab România.

Cel mai popular dintre filme va fi distins cu Premiul Publicului, în urma voturilor exprimate de spectatori. Iubitorii filmelor de avangardă vor avea ocazia să urmărească scurtmetrajele din Competiția Internațională, în prezența realizatorilor, începând de joi, 7 noiembrie, ziua dedicată exclusiv programelor curatoriate din această secțiune.

The Human Flow: Home in the Age of Displacement, o selecție de cinci filme care subminează modalitățile convenționale de a aborda migrația, oferind noi perspective asupra acestui subiect prin combinații inedite de mijloace vizuale și tehnici narative, va rula de la ora 18:00 la Institutul Cervantes. Un punct de intersecție a cinci scurtmetraje recente care și-au găsit metodele de prezentare și reprezentare chiar în nucleul mediului, Healing Voices: Remembrance and Reenactment se va vedea în aceeași sală, de la ora 20:30.

În paralel, la Cinema Muzeul Țăranului, de la ora 18:00 vor fi proiectate scurtmetrajele din secțiunea Longing and Belonging, dedicată perspectivelor inovatoare asupra sentimentului de apartenență. Seara va continua, de la ora 21:00, cu Public Space and Urban Anxieties, care analizează spațiul public urban din perspectiva sistemului de relații socio-culturale care guvernează viața celor care îl locuiesc și care, ca noi toți, sunt în același timp cetățeni ai lumii digitale.

Ziua de vineri, 8 noiembrie, va aduce în premieră pe marele ecran din România filmele premiate la cele mai importante festivaluri de film din lume. Cele 11 filme premiate la Cannes, Berlinale, Locarno, Rotterdam, Sarajevo, Tampere și Clermont-Ferrand vor rula în două programe sub titlul Golden Shorts, de la ora 18:00 și de la 20:30, la POINT. Seara va continua cu proiecția Labor of Love / Labor or Love, selecția dedicată abordărilor neconvenționale asupra relației cu munca. Cele cinci scurtmetraje din programul competițional vor putea fi urmărite de la ora 21:00, la Cinema Union.

Pentru fanii regizorului Roy Andersson, seara de vineri va reprezenta o a doua ocazie de a descoperi About Endlessness, filmul din deschiderea celei de-a 9-a ediții BIEFF. De la ora 19:00, lungmetrajul premiat în acest an cu Leul de argint pentru Cel mai bun regizor la Festivalul Internațional de film de la Veneția va avea parte de o a doua proiecție în cadrul festivalului, la Cinema Union.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.